Note asupra unui război I Răspunde

Războiul început pe 7 august 2008 în Caucaz între Georgia şi Rusia reprezintă un punct de cotitură pentru politica internaţională post-Război Rece. Ordinea politică de după sfârşitul Războiului Rece caracterizată prin momentul unipolar american şi prin speranţa creeării unui sistem internaţional dominat de valori liberale s-a încheiat „oficial”.

Scopul acestui articol este să analizeze semnificaţia războiului Ruso-Georgian, ce aparent tocmai s-a încheiat, dintr-o dublă perspectivă, regională şi sistemică.

Deşi s-a scris relativ mult în presa românească pe tema acestui război, iar canalele tv din ţară specializate în ştiri au prezentat imagini şoc, au trimis corespondenţi în zona de conflict şi au oferit analize instant, semnificaţia acestui conflct pentru România nu a fost pe deplin înţeleasă.

În primul rând cauzele acestui conflict sunt de factură politică, nu economică cum s-a vehiculat. Miza acestui război nu a fost traseul unor conducte de gaze şi petrol care ar fi periclitat monopolul Gazprom. Cauzele conflictului ţin de re-afirmarea puterii ruseşti într-o regiune ce s-a aflat sub dominaţia sa directă începând de la sfârşitul secolului XVIII şi până la sfarşitul secolului XX. Sfârşitul Războilui Rece a însemnat pentru Rusia pierderea dominaţiei directe asupra Georgiei şi a unei bune părţi a Caucazului. Ce-i drept Rusia a păstrat o influenţă puternică asupra regiunii printr-o reţea complexă de baze militare, regimuri clientelare, regiuni separatiste, prezenţă militară (vezi trupele de menţinere a păcii din Abhazia şi Osetia) şi prin dependenţa economică a noilor state de fostul centru de putere de la Moscova.

Declararea independenţei de către provincia Kosovo la începutul acestui an şi recunoaşterea sa de către SUA şi o bună parte a societăţii internaţionale, a nemulţumit Rusia, care a văzut în aceată mişcare compromiterea principiului care a garantat securitatea Europei după Al Doilea Război Mondial şi anume că pentru evitarea conflictelor graniţele stabilite nu vor fi schimbate. Rusia care s-a confruntat cu mişcari separatiste, s-a văzut direct ameninţată de precedentul stabilit de Kosovo. Pe de altă parte Kremlinul a înţeles că regiuni precum Abhazia, Osetia de Nord sau Transnistria acest precedent poate fi folosit în favoarea intereselor proprii, Statele Unite şi Occidentul neputând ignora un precedent stabilit chiar de ei – ar fi o dovada inconsistenţă şi ipocrizie.

Războiul împotriva terorismului declanşat după oribilele atentate de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite a adus un nou factor geosstrategic în regiune: prezenţa trupelor americane în regiune, care aveau nevoie de baze pentru a elimina regimul taliban din Afganistan şi a lovi în reţeaua teroristă Al Qaida. Cu toate că Rusia a impus Statelor Unite în schimbul accesului nerestricţionat în regiune să nu încerce să-şi extindă influenţa, pentru Kremlin a devenit evident faptul că prezenţa americană afectează în mod direct interesele ei în spaţiul ex-Sovietic. Revoluţia portocalie din Ucraina şi Revoluţia trandafirilor din Georgia au reprezentat pentru Rusia condusă de Vladimir Putin semnale clare că Statele Unite doresc eliminarea puterii ruseşti din regiune şi încercuirea Rusiei cu state client aflate sub influenţa Washingtonului. De asemena dorinţa Georgiei şi a Ucrainei de a adera la NATO a confirmat Kremlinului dorinţa Washingtonului de a domina spaţiul ex-Sovietic. Cu toate că summitul NATO de la Bucureşti nu a adus acordarea de Membership Action Plan Georgiei şi Ucrainei, Rusia a înţeles că dacă doreşte să-şi resbilească dominaţia asupra spaţiului ex-Sovietic, influenţa SUA trebuie compromisă. Rusia trebuia să demonstreze tuturor statelor membre CSI că garanţiile occidentale şi alianţa cu Statele Unite nu le asigură securitatea, iar viitorul lor politic depinde de Moscova.

Locotenent-Colonelul Robert E. Hamilton care a fost şeful misiunii americane de cooperare în domeniul apărarii la Tbilisi a declarat într-un interviu acordat Center for Strategic and International Studies din Washington D.C. că Rusia a dorit prin conflictul cu Georgia să pună capăt tentivelor acesteia din urmă de a-şi reafirma suveranitatea asupra regiunilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, afectarea capbilităţilor militare georgiene, subminarea şanselor georgiei de aderare la NATO prin demonstrarea către Occident şi SUA a faptului că regimul Saakashvili este impredictibil şi periculos pentru alianţă, pedepsirea Georgiei pentru refuzul de a renunţa aspiraţiile sale de a adera alianţa Nord-Atlantică, pedepsirea Occidentului pentru sprijinul acordat Georgiei şi pentru recunoşterea independenţei Kossovo şi în final Moscova a dorit să dea un avertisment unor state precum Ucraina şi Azerbaidjan asupra consecinţelor părăsirii sferei de influenţă ruse şi aderării la NATO. O bună din aceste obiective par a fi fost atinse de către Rusia.

Trebuie înţeles faptul că deşi Georgia aparent a declanşat acest război prin atacarea Osetiei de Sud, acţiunea aceasta a fost făcută în urma unui şir lung de provocări ruse şi osetine ce au început în martie anul trecut. Pur şi simplu dacă Georgia nu ar fi acţionat credibilitatea sa ca stat suveran ar fi fost pusă la îndoială. Ceea ce nu au anticipat însă autorităţile de la Tbilisi a fost faptul că Rusia era pregătită de mult să intervină într-o astfel de situaţie iar Statele Unite nu au putut interveni în favoare aliatului lor.

George VIŞAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s