Foto: Civitas'99
Duminică au avut loc ultimele alegeri importante în Germania înaintea scrutinului din 27 septembrie pentru Bundestag. In urma alegerilor pentru Landtag în Thüringen, Sachsen (teritorii din fosta Germanie de Est) şi Saarland (micutul stat de circa un milion de locuitori la graniţa cu Franţa), Uniunea CDU-CSU rămâne în prima poziţie în legislativele statelor federale, dar departe de majoritatea foarte solidă pe care a obţinut-o în urmă cu 5 ani.
În Thüringen, CDU a obţinut 31.2% din voturi (43% in 2004), SPD – 18.5% (14.5% în 2004), Die Linke – 27.4% ( 26.1%), FDP – 7.6% ( 3.6%), Grüne – 6.2%, (4.5%)
În Sachsen, CDU – 40.2% (41,1%), SPD – 10.4% (9.8%), Die Linke – 20.6% (23.6%), FDP – 10% ( 5.9%), Grüne – 6.4%, (5.1%)
În Saarland, CDU – 34.5% ( 47.5%), SPD – 24.5% (30.8%), Die Linke – 21.3% (2.3%), FDP – 9.2% (5.2% ), Grüne – 5.9%, (5.6%)
Această scădere a conservatorilor a fost imediat transformată de principalul lor rival la viitoarele alegeri pentru Bundestag, SPD, într-un succes al social-democraţilor, aflaţi în cădere liberă în sondaje după cei patru ani în „marea coaliţie” cu Uniunea. Potrivit liderilor SPD, aceste ultime alegeri ar fi mai ales un semnal dat de populaţie, care nu ar dori ca din toamnă să fie guvernată de o coaliţie de centru-dreapta, formată de Uniune cu liberalii din FDP, partidul cu cea mai pronunţată poziţie în favoarea pieţei libere şi a reducerii statului social. Această tendinţă de a translata rezultatele din legislativele locale pentru a da direcţii mari în politica federală sunt însă cel mult o manevră de comunicare politică a SPD pentru a insufla curaj în rândurile membrilor săi. Votul pentru Landtag a fost dat fie în favoarea unei personalităţi foarte populare (liderul Die Linke, Oskar Lafontaine, în Saarland), fie pentru a critica conduita personală a liderului CDU în Thüringen (răpind 11 procente ale CDU, dar distribuite aproape uniform celorlalte partide). Un alt motiv care face problematică această translaţie de la nivelul landurilor la nivel federal este faptul că atât Merkel cât şi liderul SPD Frank Walter Steinmeier au dat mână liberă liderilor locali pentru a forma cele mai avantajoase alianţe. În plus, ceea ce e posibil la nivelul landurilor, cum ar fi, spre exemplu, o alianţă roşie între SPD şi Die Linke, este un subiect aproape tabu la nivel naţional, unde liderii SPD refuză să se compromită printr-o alianţă cu partidul foştilor comunişti est-germani.
O analiză a scorurilor înregistrate duminică arată că sistemul de partide german este în transformare, dar aceasta nu în favoarea social-democraţilor, aşa cum mulţi analişti germani au început să observe. Mai mult, scorul foarte bun obtinut în continuare de partidul Die Linke şi ascensiunea liberalilor de la FDP şi a Verzilor (Grüne) în toate cele 3 landuri fac posibile din ce in ce mai multe alianţe, în care social-democratii nu mai apar ca un factor inconturnabil. În plus, media voturilor obţinute de SPD (17.8%) este cu mult sub scorul obţinut în ultimul sondaj de opinie la nivel naţional (23%).
Ceea ce este însă evident din sondajele din ultimele luni şi confirmat de recentele alegeri, este faptul că SPD este perdantul „marii coaliţii” cu Uniunea, într-o situaţie aparent de tranziţie a sistemului de partide german, unul din ce în ce mai complex. De la clasicul sistem 2 partide si jumătate, acesta a evoluat către cinci partide (cu partidele de pe locurile 3, 4 si 5 cotate cu 10-15% fiecare) care îndrăznesc alianţe din ce în ce mai variate, de neconceput în urmă cu 2 decenii şi care, în orice caz, par sa producă confuzie în rândul electoratului, aşa cum remarcă un politolog german, caracterizând maniera actuală de formare a guvernelor drept un „joc de loterie”. În plus faţă de ascensiunea FDP, care apăra temele liberalismului împotrivă statului asistenţial, o evoluţie pozitivă o au şi ecologiştii, cu simpatii împărţite între CDU şi SPD şi, mai nou, partidul Die Linke, care iată că a pus un picior solid într-un land vestic (a crescut de aproape 11 ori în 5 ani, de la 2.3% în 2004 la 21.3% în 2009).
Coroborată cu această evoluţie a procentelor este de remarcat o dinamică a potenţialelor coaliţii după alegerile din septembrie, când va fi cunoscut şi numele cancelarului pentru următorul mandat. Marea coaliţie care a adus împreună cele două partide rivale în 2005 este „atacată” din două direcţii opuse, iar spargerea ei promite să ducă la evoluţii interesante în peisajul partizan. Pe de o parte există presiunea FDP-ului în vederea unei alianţe de centru dreapta cu CDU, care ar putea să producă acele reforme pro-piaţă pentru depăşirea crizei. Această coaliţie a eşuat în 2005, ducând FDP în opoziţie, iar acum acest partid cere insistent conservatorilor un gest hotărât în favoarea alianţei şi promisiunea că nu se va mai repeta compromisul negru-roşu. Angela Merkel nu a adoptat până acum o poziţie fermă, alimentând suspiciunea că i-ar conveni mai mult să aibă SPD la guvernare, unde a reuşit să gestioneze relaţiile celor două tabere, decât în opoziţie. În plus, SPD este în cădere în preferinţele electoratului, iar în opoziţie ar putea să se consolideze. Alte tatonări există şi în vederea unei alianţe CDU-FDP-Verzi, deşi aceştia din urmă rămân împărţiţi, o importantă fracţiune fiind în dezacord cu programul de centru-dreapta.
De cealaltă parte, Die Linke face presiuni imposibil de ignorat asupra SPDului în vederea unei coaliţii care ar putea să o răstoarne pe doamna Merkel, eventual cu ajutorul Verzilor. Liderii social-democraţi resping colaborarea la nivel naţional cu un partid populist, văzut în continuare drept moştenitorul nomenklaturii lui Honecker şi reprezentant al unei confuze Ostalgie (nostalgia pentru fosta DDR) pe care cei din Vest o interpretează adesea ca o ameninţare pentru democraţie. În realitate, Die Linke este singurul partid care a reuşit să capitalizeze nemulţumirile tuturor perdanţilor reunificării în fostul teritoriu al DDR. Mesajul populist, uneori antisistem, a mers tocmai în întâmpinarea acelor germani care suferă cel mai mult din cauza şomajului, a dezertării unor întregi oraşe de către cei tineri în favoarea vestului mai bogat, sau pur şi implus a celor mai în vârstă, care nu au reuşit să se adapteze schimbărilor post-unificare.
Cu toate acestea, Die Linke nu a reuşit încă să formuleze o platformă durabilă, care ar putea să îi ofere o poziţie distinctă pe termen lung în sistemul de partide. Singura carte pe care o poate juca acum este deci cea a „reunificarii stangii” şi astfel de a ieşi din ghetoul estic. E de remarcat că ieri, reprezentantul partidului Die Linke în Thüringen, Bodo Ramelow, a afirmat că SPD riscă să ajungă un partid marginal dacă va continua să refuze alianţa roşu-roşu: „SPD trebuie să se decidă dacă vrea să devină un partid minor la nivel regional…depăşit chiar şi de FDP, sau dacă vrea să se întoarcă la rădăcinile sale sociale, iar aceasta nu o va putea realiza decât împreună cu noi, într-o guvernare roşu-roşu” (subl. mea, tr. mea). Aşadar, adevăratul partid de stânga ar fi Die Linke, iar SPD – fratele rătăcitor, fără o identitate solidă. În orice caz, în următoarele săptămâni va trebui ca SPD să ia din ce in ce mai serios în calcul această dilemă: riscă mai mult aducând Linke la guvernare (se va compromite) sau tocmai ignorându-i (rămânând astfel în dezechilibru în faţa alianţei CDU-FDP)? În orice caz, Die Linke sunt mult mai receptivi faţă de o alianţă de stânga, în timp ce Verzii rămân împărţiţi între SPD şi CDU, iar o alianţă cu foştii comunişti est-germani le repugnă, aşa cum afirmă public.
Dincolo de diverse calcule pe baza evoluţiei electorale a partidelor mai mici de pe locurile 3, 4 si 5, în următoarele săptămâni se anunţă o campanie interesantă din mai multe puncte de vedere: Mai intâi, întrebarea dacă va reuşi SPD să îşi mobilizeze baza pentru a depăşi pragul critic de 20% şi starea în general pesimistă din ultima vreme. Luni, Steinmeier a anunţat ofensiva, văzând în aceste alegeri un punct de inflexiune în evoluţia partidului sau. De partea sa, Angela Merkel a contrat ieri în mod categoric câteva reproşuri din interiorul propriului partid şi al CSU, care acuză strategia de campanie, mult prea pasivă, mai degrabă preocupată de evitarea unor greşeli decât de formularea unor teme care să trezească entuziasmul. Mai mult, voci din FDP fac presiuni pentru ca alianţa CDU-FDP să fie asumată explicit ca unică soluţie după septembrie, observând că partidul liberalilor creşte tocmai pentru că are o direcţie clară în ochii electoratului, în timp ce ezitările CDU o menţin la o cotă sub cea din anii precedenţi. Vor aduce aceste presiuni schimbări de strategie în aceste ultime săptămâni? Cancelarul se declară însă hotărât să menţină linia care până acum s-a dovedit eficace, potrivit sondajelor (CDU este cotat la 35%): fără soluţii radicale, lăsând să se înţeleagă că, dacă scorul Uniunii sale şi cel al FDP-ului vor putea face posibilă o alianţă de centru dreapta, aceasta se va face. Dar fără a da semnale clare electoratului. Marea coaliţie ar putea continua şi după luna septembrie.
Cel mai recent sondaj de opinie pentru alegerile din septembrie (27.08.09):
CDU – 35%
SPD – 23%
FDP – 15%
Grüne – 13%
Die Linke – 10%
Altele – 4%
Andreea NICUŢAR
Civitas Politics 
Salut Andreea,
Aparent jocurile de coalitie par facute. Merkel a anuntat aseara ca vrea alianta cu FDP si a criticat SDP in termeni duri – l-a acuzat ca e atat de disperat incat sperie electoratul cu o alianta negru galbena. Eu sper ca va face o alianta cu FDP pana la urma, ar fi cel mai bine pentru Europa si Germania sa existe o coalitie care promoveaza reforme de piata (chiar daca CDU nu e chiar business friendly). Oricum astept scrutinul.
Da, totul devine mult mai clar deodata, ai dreptate. Astazi a aparut un interviu cu Merkel in Frankfurter Allgemeine foarte bun, amplu, in care tonul este mult mai categoric si ea pare decisa sa joace cartea „iesirii din criza” impreuna cu FDP in urmatoarele saptamani.
http://www.faz.net/s/Rub594835B672714A1DB1A121534F010EE1/Doc~EDC90D25487E4494195E909A304B92300~ATpl~Ecommon~Scontent.html
Ce mi s-a parut foarte interesant in acest interviu:
1. Merkel a spus ca situatia este foarte diferita fata de 2005, iar „istoria nu se repeta, iar daca se repeta, doar ca farsa”. In plus,e evident ca SPD e mult mai slab decat in 2005.
2. Cancelarul a recunoscut ca rezultatele au fost destul de slabe in ultimele alegeri in cele 3 landuri, dar Uniunea ramane cel mai puternic actor, in timp ce SPD ar trebui sa isi faca griji pentru pozitia sa printre partidele populare. Prin asta cred ca a incercat sa ironizeze entuziasmul debordant cu care liderii SPD iesisera la rampa pentru a declara inceputul unei competitii incrancenate. Cea mai mare grija a SPD este sa nu ajunga si mai jos (acum e cotat la 23% in sondaje, la mai putin de 10 procente de locul 3, ocupat de FDP).
3. Coalitia cu FDP va fovoriza in cea mai mare masura cresterea economica, dar Merkel are in vedere reforma impozitarii, micsorarea birocratiei, taxe, serviciu militar, securitate nationala, incurajarea intreprinzatorilor.. .o adevarata transformare, pe care Uniunea nu ar putea sa o realizeze impreuna cu SPD.
4. Critica adresata eventualei coalitii SPD-Linke la nivel national. Nu ar fi buna nici pentru economie, nici pentru educatie (domeniu in care exista dezbateri aprinse in prezent, iar SPD si Linke sunt apropiate si chiar colaboreaza pentru reforme in Berlin. Reforme pe care Merkel le critica foarte dur!).
Din cate am citit in ultimele zile, cred ca Merkel a decis sa faca acest pas categoric in favoarea aliantei cu FDP tocmai ca raspuns la negocierile postelectorale din cele 3 landuri si pentru a contra vocile din ce in ce mai numeroase din SPD, care propun din ce in ce mai indraznet o alianta cu Linke.
„Pericolul”, zice Merkel, ca o alianta intre cele doua partide sa se realizeze, face „sa avem nevoie in urmatorul Bundestag de relatii stabile in majoritatea Union – FDP”.
Seamana a strangere a fronturilor de-a lungul unei linii ideologice, tendinta foarte interesanta, mai ales ca in ultima vreme CDU era acuzat de tendinte social-democrate, iar SPD acuzat de tendinte mult prea liberale. Alegerile acestea vor fi foarte interesante, sunt de acord cu tine, la fel ca si evolutia sistemului de partide german.
In final, nu pot sa nu observ politetea si simtul masurii pe care le adopta Merkel de fiecare data cand vorbeste de adversari. De cateva ori reporterul incearca sa o atraga intr-o discutie mai putin amicala despre personalitati ale SPD, dar aceasta refuza sa critice persoane, limitandu-se la propriul program politic pentru alegerile din septembrie. Aceasta este si reteta gratie careia aceasta „mare alianta” a functionat atat de bine.