În orice ţară, Ziua Naţională este prilej de solemnităţi, dezbateri publice şi sărbătoare. În ciuda temperaturii scăzute, ar fi loc şi de acest lucru în România, 1 decembrie – ziua în care s-a finalizat unificarea democratică a marilor provincii româneşti într-un singur stat, care însă nu a rezistat neamputat după Războiul al Doilea Mondial – ridicând în mod simbolic chiar şi astăzi probleme de mare importanţă pe agenda naţională şi europeană, dar în această ţară ea este de regulă prilej de un plus de ridicol.

După ce preşedintele Traian Băsescu s-a declarat un înfocat republican şi nu a ratat în ultimii ani nicio ocazie de a-l descalifica public pe regele Mihai I, ultimul suveran de jure al României – ba chiar al României Mari creată la 1 decembrie 1918 –, într-un mod absolut surprinzător pentru perioada de după începutul anilor 1990, când  Ion Iliescu şi comuniştii impenintenţi din jurul său  (foşti colegi politici ai actualului preşedinte, de fapt) îşi făceau din falsificarea istoriei o raţiune a existenţei,  demonstrând aşadar cu prea măsură o lipsă a bunei creşteri şi o incultură nedemne pentru un lider politic (dar la capitolul ăsta standardele româneşti actuale sunt atât de  joase, atât la putere cât şi la opoziţia bicefală, încât acest fapt abia mai poate fi remarcat), tot preşedintele Traian Băsescu este cel care, la parada militară de 1 decembrie din Bucureşti, s-a afişat în public cu nimeni altul decât domnul Paul Lambrino, a cărui singură importanţă „naţională” este dată de faptul că este nepotul nelegitim al regelui Carol al II-lea şi cumătru cu Traian Băsescu, dar care totuşi ţine să se prezinte în calitate monarhică ca – citez comunicatul de presă privind parada de Ziua Naţională – „prinţul Paul de România” şi pretinde chiar, în virtutea succesiunii de vârstă a tatălui său nerecunoscut, şefia Casei Regale a României!

E greu de zis cât de gros poate fi ridicolul (şi obrazul!) lui Traian Băsescu, dar cert este că numai în România poţi găsi o republică cu două monarhii, din care una era îmbrăţişată în mod fariseisc deunăzi de discipolii lui Ion Iliescu care au descreditat-o furibund cu doar câţiva ani în urmă, iar cealaltă a fost inventată cu această ocazie de un preşedinte democratic care ştie atâta istorie încât, referindu-se la evenimentele tragice şi încurcate privind participarea României în al Doilea Războiu Mondial, nu a reuşit să facă altă evaluare în anul de graţie 2011 decât afirmând că îl preferă pe filofascistul Ion Antonescu în locul „trădătorului” rege Mihai…

La mulţi ani România! Trebuie să mai creşti!

Bogdan C. Enache