Textul ce urmează nu este unul autentic, ci rodul imaginației mele. Este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

From: Embassy in Romania, Bucharest, June 2012

Priority: FLASH/URGENT/For the Secretary of State ONLY

Stimată Doamnă Secretar de Stat,

De la începutul misiunii mele diplomatice în această țară cu care avem o relație politică foarte strânsă, nu am mai asistat la evoluții politicii de o asemenea anvergură într-un timp atât de scurt. Știți mai bine decât mine că printre prioritățile noastre de politică externă în raport cu această națiune balcanică este reforma sistemului său de justiție, combaterea corupției și consolidarea statului de drept. Acestea sunt în interesul nostru direct, deoarece garantează oamenilor noștri de afaceri un tratament corect în fața instanțelor de judecată românești și a instituțiilor care supraveghează mediul de afaceri. Dar nu noi vom fi cei care vom profita cel mai mult de pe urma reformelor din România, dacă acestea sunt implementate corect, ci românul de rând care din păcate s-a obișnuit să dea șpagă pentru orice serviciu public care în mod normal ar trebui să fie gratuit.

În general eforturile noastre de a convinge autoritățile române să implenteze reforme juridice și să combată eficient corupția au avut efect în ultimii ani, și aici trebuie să mulțumim și aliaților noștrii europeni care au condiționat aderarea României la Uniunea Europene. Adevărul este că reformele au întâmpinat și întâmpină o serioasă rezistență din partea sistemului juridic și a elitei politice, care își vede astfel amenințată poziția privilegiată. În ciuda relației de securitatea strânsă pe care o avem cu românii – their boys have endured the hardships of both Afghanistan and Iraq and have courageously spilled their blood along with our boys – când ating problema corupției cu interlocutorii mei din România mă lovesc parcă de un zid. Mi se reproșează atât în privat, cât și media românească – deobicei în termeni vitriolici – că mă amestec în treburile interne ale acestei mici republici de la marginea Europei și că îmi depășesc atribuțiile.

Săptămâna aceasta am fost martorul a două evenimente importante care vor avea un impact masiv asupra României pe termen mediu și lung. Primul a fost demascarea plagiatului premierului Victor Ponta în revista Nature și al doilea a fost condamnarea fostului premier Adrian Năstase pentru fapte corupție. Ambele evenimente precum și faptul că Adrian Năstase l-a propulsat în politică pe Victor Ponta ridică semne mari de întrebare cu privirea la calitatea elitei politice de la București.

Plagiatul și conflictul de interese par să fie leitmotivul cabinetului Victor Ponta – ministrul Educației a fost destituit după ce un whistleblower a descoperit că plagiase o serie întreagă de articole publicate în reviste internaționale de prestigiu. Ministrul Culturii a fost forțat să demisioneze după ce Agenția Națională de Integritate a dovedit că se află în conflict de interese. Zilele trecute un wistleblower anonim – cu toate că destule surse guvernamentale suspectează că a fost vorba de fostul ministrul Daniel Funeriu – a revelat cu ajutorul revistei Nature că Victor Ponta și-a plagiat aproape integral lucrarea de doctorat.

Cazul de plagiat al premierului Victor Ponta nu mă șochează la nivel personal. În România sistemul educațional is rotten to the core și prezintă o rezistență deosebită la reformă. Studenții și cercetătorii învață de mici să plagieze în România fiind disponibile site-uri care comercializează lucrări de licență și referate. Practic poți să absolvi în România fără probleme o instituție de învățământ trișând ordinar sau chiar absentând de la cursuri. Mai grav, nu există proceduri serioase care să descurajeze această practică. Cred că la un anumit nivel în România plagiatul este la fel de popular ca și descărcare de pe internet a filmelor sau programelor piratate.

De-a lungul timpului elita politica românească a dobândit un apetit uriaș pentru titluri universitare, doctorate sau diplome de la universități prestigioase din străinătate. A devenit o modă a politicienilor români să transforme în CV stagiile de pregătire la universități din Ivy League sau schimburile de experiență în diplome de absolvire. Acest fenomen se explică prin lipsa de carismă și legitimitate democratică a multor politicieni români.

Acuzația a venit pe fondul unui conflict între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta privind prezenta la Consiliul European de la sfârșitul acestei luni. Pentru a ma convinge că acuzația este reală am înaintat lucrarea pentru a fi comparata unui profesor de drept aflat în vizită în România. Acesta mi-a confirmat că aproximativ 80 de procente din lucrarea respectivă este plagiată. Mi-a mărturisit cu groază că în întreaga sa carieră academică nu a mai văzut un asemenea plagiat. Victor Ponta s-a apărat neconvingător dând vina pe Traian Băsescu și pe o cabală condusă de acesta.

Cazul lui Adrian Năstase este unul vechi și reprezintă poate cel mai important caz de corupție abordat în ultimii ani de justiția românească. Eu și colegii mei aflați în misiune în România l-am considerat un caz pilot pentru justiția și societatea românească. În funcție de modul cum a evoluat acest caz am evaluat commitment-ul elitei politice de la București. Cazul Trofeul Calității nu este primul în care a fost implicat direct fostul premier social-democrat, el fiind acuzat în două alte dosare de corupție.

Adrian Năstase a beneficiat de cei mai buni avocați cu putință care au profitat de toate slăbiciunile sistemului juridic românesc pentru a obține achitarea clientului lor. O bună parte a clasei politice din România a considerat cazul său ca fiind o simplă vendettă politică sau un mod de a ne face nouă sau Uniunii Europene pe plac. Niciodată aceștia nu s-au gândit că se va întâmpla care să zguduie din temelii cultura impunității în fața legii care a devenit caracteristică elitei politice românești.

Tema vendettei politice, a procesului regizat a fost preluată și cultivată abil de o serie întreagă de jurnaliști aflați în slujba unor interese politice obscure. În România presa este integrată pe verticală un patron de presă putând controla simultan agenții de presă, posturi radio-tv și/sau publicații scrise. Seara de seară jurnaliști partizani au convins cea mai mare parte a poporului român că tentativele de reformare a justiției sunt de fapt o formă de politizare, iar cea mai mare parte a proceselor de corupție aflate pe rol sunt de fapt reglări de conturi. Prea puțini comentatori autohtoni și activiști ai societății civile au sărit în apărarea justiției. Până și ambasada și persoana ambasadorului au fost acuzate de partizanat și de amestec în treburile interne.

Verdictul din seara zilei 20 iunie a picat ca un trăznet asupra acelora care credeau că sunt departe de brațul lung al legii și că statutul lor social și politic îi pune la adăpost de justiție. Chiar dacă sentința primită de Adrian Năstase este simbolică – a slap on the wrist – și ar putea sta după gratii opt luni de zile ea reprezintă o schimbare de paradigma pentru o societate obișnuită cu prelungirea nejustificata a unui proces de corupție până la prescrierea faptei. It is a faint glimmer of hope in an ocean of hipocrasy and lies.

Tentativa de suicid al lui Adrian Năstase este răbufnirea unui orgoliu nemăsurat. L-am cunoscut pe fostul premier și am descoperit o persoană cinică, orgolioasă, lipsită de prinicipii și însetată de putere. Se spune că în timpul mandatului său de premier a patronat un vast imperiu al corupției și al delapidării. Tind să fiu de acord cu această apreciere. Gestul său aruncă în derizoriu un moment important pentru justiția românească și l-ar putea transforma într-un martir. Găsesc de-a dreptul ironic că doi dintre medicii care îl tratează pe Adrian Năstase au fost acuzați de delapidare de fonduri și plagiat. Dar nu mă surprinde – o bună parte din elita românească are un trecut similar cu acești medici.

Problema României o reprezintă corupția și modul în care acest popor înțelege să trateze acest subiect. Pe de o parte avem un popor care se mulțumește cu lideri care fură din bunurile publice și închide ochii dacă din când în când aceștia din urmă le mai lasă ceva și pe de alta avem o elită politică cu o puternică cultură a impunității, animată de sentimentul că totul i se cuvine. Ambelor actori implicați în acest joc le este teamă de adevăr și de măsuri radicale care să pună capăt acestei stări de fapt.

George VIŞAN