Articularea puterii politice pornind de la ideal-tipurile weberiene încadrează instituțiile contemporane într-un spațiu birocratic, raționalizat prin reglementări și proceduri de funcționare. Teoretic, raportul dintre autoritate și supunere devine în societatea modernă un joc al abstractizării desfășurat în condițiile impuse de norme raționale, astfel încât stabilitatea și predictibilitatea vieții politice să fie asigurate.

Cu toate acestea, politicianul și cetățeanul secolului XXI sunt departe de a percepe această expresie a modernizării politicului, întâlnind la tot pasul elemente care personalizează sfera politică și care anulează logica abstractizării rațional-legală.

Definesc conceptul de personalizare a vieții politice prin monopolizarea acțiunii și a imaginii publice de către persoane, în detrimentul instituțiilor și al valorilor raționale. Acest fenomen tinde să transforme realitatea politică într-o formă rudimentară de exercitare a autorității și de conturare a participării, într-un spectacol în care decidenții sunt actorii principali, iar cetățenii simpli spectatori.

În societatea românească fenomenul este pregnant, dată fiind tipologia partidelor politice care trăiesc și acționează exclusiv prin intermediul liderilor dar și caracteristicile unei prese ce popularizează imaginea politicianului și nu a programului sau a proiectelor de viitor. În aceste condiții dezbaterea publică este inițiată în jurul unor subiecte lipsite de continuitate din punctul de vedere al perspectivei și al relevanței pe termen lung.

Experiența politică postdecembristă ilustrează o generalizare a personalizării politicului conformă cu fundamentarea unei opoziții între imaginea liderului acuzași imaginea liderului salvator. Acestea sunt cele două instanțe care au ghidat discursul politic în contexte electorale și în intervalele asumării actului guvernamental. În România toate luptele politice sunt câștigate grație discursului acuzator îndreptat împotriva unor conducători cărora le este atribuit eșecul guvernării și care primesc imagini profund negative în presă. Câștigătorul la rândul său preia aura eroului care salvează situația și pedepsește iresponsabilitatea. Dezbaterea purtată în jurul ideologiei sau a programului politic este aproape inexistentă.

Acest model se dovedește a fi valabil în cazul alegerilor din anul 1996 , când Emil Constantinescu întruchipează imaginea salvatorului care înlătură „neocomunismul” instaurat de Ion Iliescu; acest model este valabil astăzi când Victor Ponta acționează împotriva „tiraniei” exercitată de Traian Băsescu.

În prezent, faptul că Guvernul României reprezintă una dintre instituțiile politice în care cetățenii își exprimă în mod accentuat neîncrederea, iar primul-ministru politicianul cu cel mai mare sprijin popular, este un paradox specific fenomenului pe care acest articol îl dezbate. Pentru a observa modul în care personalizarea vieții politice se manifestă în prezent, vor fi expuse câteva elemente discursive preluate din declarațiile recente ale liderilor politici. Se va urmări în special declarațiile oficiale în care instituțiile sunt criticate public, prin asocierea lor cu imaginea negativă a decidenților.

În declarația președintelui Traian Băsescu prin care este anunțat refuzul semnării memorandumului negociat de Guvern cu FMI, pe lângă justificări de natură economică, aluziile negative la adresa adversarilor politici nu lipsesc din discursul oficial:

Guvernul, puterea să-și facă campanie pe banii lor și nu pe banii populației și pe efectele pe care acciza suplimentară le instituie pentru fiecare cetățean.  (2 decembrie 2013)

În acest mod elementele raționale exprimate în prima parte a discursului sunt înlocuite de afirmații neargumentate, menite să eticheteze negativ lideri politici și instituțiile pe care aceștia le conduc. Ceea ce pare a fi o justificare a deciziei prezidențiale, reprezintă de fapt o lipsă a responsabilității și un refuz de asumare a deciziei, problemă generalizată la nivelul clasei politice actuale.

Pe de altă parte într-o ședință de Guvern în care este dezbătută structura bugetului pe anul 2014, Victor Ponta la rândul său este protagonistul unei scene asemănătoare prin declarațiile publice la adresa președintelui:

Ieri într-o ședință extrem de importantă și scurtă a CSAT-ului președintele nu a avut nicio obiecție, n-a vrut să tăiați bani nici de la STS, nici de la SPP, nici de la SRI sau SIE, acolo nu are probleme, sunt convins că nu va avea probleme nici în viitor. Atâta timp cât am dat banii la ce dorește domnia sa, noi ne putem ocupa de restul țării. (27 noiembrie 2013)

Și de această dată iresponsabilitatea se ascunde în spatele unor aluzii exprimate oficial care diminuează cu precădere credibilitatea instituțiilor asociate cu imaginea persoanei atacate. O ședință de Guvern care ar trebui să includă doar discuții referitoare la aspectele administrative ale țării, se transformă într-un instrument de promovare a imaginii primului ministru și de propagare a mesajului negativ la adresa adversarilor politici.

Într-o declarație de presă susținută de Crin Antonescu în toamna acestui an, justiția devine principalul obiect al criticii instituționale în discursul președintelui Senatului:

Atâta vreme cât alte instituții decât cele alese de cetățenii români conform Constituției, schimbă sau numesc miniștri, și mă refer la ANI, la DNA, nu suntem la putere.

În acest caz nu doar actul justiției și al guvernării sunt discreditate la nivel declarativ, dar și principiile fundamentale ale statului de drept care așază legea înaintea instituției, persoanei sau apartenenței partizane.

Fenomenul personalizării vieții politice, atâta timp cât se rezumă la nivel discursiv, nu amenință direct regimul politic democratic, însă are efecte negative din punctul de vedere al legitimității instituționale și implicit al participării cetățenilor la procesul decizional. Fără o schimbare a culturii politice atât în rândul maselor, cât și în rândul elitelor, acapararea simbolică a puterii de persoane va fi o constantă ce va caracteriza viața politică românească.

George Forcoș este student de științe politice, interesat în sociologia politică