…sau să râdem un pic de hotnews.ro

După aproape 3 ani, Statele Unite ale Americii au reușit în sfârșit să trimită un ambasador în România în persoana lui Hans G. Klemm. De la expirarea mandatului lui Mark Gittenstein, în decembrie 2012, Statele Unite nu au mai avut un ambasador la post la București, funcțiile diplomatice fiind îndeplinite de un chargé d’affaires. Interesele americane în România, până la nominalizarea noului ambasador, au fost reprezentate de însărcinații cu afaceri Duane Butcher și Dean Thompson.

Absența unui ambasador american în România în perioada 2012-2015 a fost un fapt fără precedent în vedere natura relațiilor româno-americane, și contextul regional recent. Este poate cea mai lungă perioadă, pe timp de pace, când SUA nu a avut reprezentare diplomatică la nivel de ambasador, la București. În ciuda absenței ambasadorului, relația româno-americană nu s-a deteriorat, ci s-a consolidat, mai ales ca urmare a războiului din Ucraina.

La nivel public însă, lipsa unui ambasador american la București, a fost percepută ca o dovadă de dezinteres a Statelor Unite pentru România datorită rolului pe care acesta l-a jucat în politica românească, cel puțin în mentalul public. În spațiul public au fost lansate diferite zvonuri și analize, de către tot felul pseudo-comentatori politici privind deteriorarea relației româno-americane, în ciuda dovezilor contrare (amplasarea sistemului antirachetă, exerciții militare comune, contacte diplomatice).

După ce Hans Klemm a fost validat de senatul american ca ambasador în România, hotnews.ro s-a gândit să publice o analiză, sau mai curând un fel de „întâmpinare”, în care ține morțiș să demonstreze că viitorul ambasador se înșeală cu privire la imunitatea României la propaganda rusă. Articolul este semnat de „redacția” – autorul colectiv sugerând pe de o parte că fie a fost vorba de un efort de echipă, fie că Hotnews încearcă să transmită un mesaj noului emisar american. Semnătura colectivă prezintă și avantajul că în cazul în care materialul este eronat sau eșuează lamentabil, responsabilitatea pentru redactarea și publicarea lui este distribuită difuz.

Prima problemă ține de echivalarea propagandei anti-occidentale cu cea rusească. Aici trebuie făcută o paranteză: propaganda rusească este anti-occindentală și anti-americană, însă nu acestea reprezintă factorul distinctiv al acestui tip de propagandă, ci modul în care este prezentat punctul de vedere al Kremlinului. Iar articolul se referă, cu mici excepții, la existența unor poziții și opțiuni anti-occidentale, nu și pro-ruse.

Instituțiile de propagandă rusești în limba română sunt puține, lucru menționat și de articol. Sputnik News în limba moldovenească (sic!) se adresează publicului din Republica Moldova nu neapărat celui din România, news.russiatoday.ro nu este recunoscut ca aparținând rețelei Russia Today, deși conținutul se adresează publicului românesc și poate fi considerat vector de propagandă.

Colac peste pupăză, când lucrurile deveneau mai interesante din punct de vedere propagandistic, vectorul rusesc de propagandă cu cel mai mare succes în spațiul public românesc s-a închis în decembrie 2014, din motive de reorganizare. Vocea Rusiei a fost cel mai de succes vector propagandistic rusesc nu prin numărul de ascultători și cititori, ci prin fapul că decidenții români l-au considerat relevant.  Având în vedere că cel mai de succes post rusesc de propagandă în România a fost închis, după 73 de ani de activitate (!) înseamnă că performanța sa nu era una care să justifice cheltuielile Kremlinului cu funcționarea acestuia.

În spațiu public românesc există o groază de oameni cu vederi anti-occidentale, fără a fi însă neapărat pro-ruși, iar aceștia își exprimau punctele de vedere cu mult înaintea izbucnirii crizei din Ucraina. Aceștia variază de la nostalgici ai regimului comunist, fundamenataliști ortodocși, neo-legionari, dar și paleoconservatori români eurosceptici și anti-americani, precum și anti-capitaliști vocali. Dan Puric, de exemplu, nu a avut nevoie de invadarea Ucrainei să fie anti-occidental – omul își expunea ideile neo-legionare și anti-occidentale de ceva vreme.

Acestea fiind spuse, este adevărat că Rusia investește mult în propagandă, de la canale de știri până la „hoardele” de trolli din online, iar mesajele acestei propagande sunt visceral anti-occidentale și anti-americane. Efectul în Rusia este vizibil – nivelul de anti-americanism este la cote mai ridicate decât în timpul Războiului Rece.

A doua problemă ține de vectorii instituționali ai propagandei. Hotnews scrie despre deschiderea la București a unui Centru Rus de Cultură și Știință, care ar putea funcționa ca vector al propagandei rusești în România. Aici este necesar să fie introduse niște nuanțe. În primul rând centrul respectiv este o instituție culturală diplomatică – deci e supusă rigorilor dreptului internațional, pe cale de consecință nu este neapărat un „cap de pod” eficient pentru promovarea punctelor de vedere ale Kremlinului în spațiul public românesc.

În al doilea rând impactul acestuia asupra dezbaterii din România cu privire la spațiul estic ar putea fi neglijabil. Acest centru s-a deschis de câteva luni și nu pare să fi avut un mare impact dezbaterii publice sau a scenei culturale. Ar putea fi utilizat pentru recrutarea de spioni, dar în acest ultim caz este vulnerabil la acțiunile de contraspionaj românești și ale NATO. Atașații culturali sau consilierii tehnici ai ambasadei ruse sunt mai eficienți în acest sens.

În fine, deschiderea unui institut cultural rus la București nu garantează și succesul acestuia în promovarea „soft power”-ului Kremlinului. Românii nu consideră Rusia un model politic sau economic demn de urmat și emulat – sunt ferm ancorați în instituțiile occidentale. Există, poate, în interiorul elitei politice locale un număr de persoane care ar fi tentate să încerce să aplice modelul „verticalei puterii” în România, însă e greu de imaginat că acest model ar putea vreodată aplicat la noi în țară. Nici măcar „democrația iliberală” a lui Viktor Orban nu și-a găsit adepți sau imitatori pe malurile Dâmboviței.

Pe lângă canalele oficiale de propagandă ale Rusiei, „analiza” Hotnews listează și un număr de site-uri autohtone care propagă puncte de vedere anti-occidentale. Problema cu această listă de site-uri e că nu există un smoking gun – adică nu se stabilește o legătură cauzală între Rusia și acestea. Site-urile respective publică în general un amestec de teorii ale conspirației, dacopatie, naționalism, fundamentalism ortodox și mesaje anti-occidentale. Câteva dintre aceste site-uri au publicat articole cu un vădit caracter antisemit și fac apologia Mișcării Legionare.

Au fost publicate și materiale care au adoptat punctul de vedere al Kremlinului în ceea ce privește criza din Ucraina – însă acesta ar fi mai curând în ton cu poziția „antisistem” și „antimainstream” pe care aceste siteuri o propagă. Iar „analiza” Hotnews nu oferă dovezi clare că în spatele acestor siteuri ar avea ca sursă de finanțarea statul rus sau pe cineva apropiat de aceasta. Slăbiciunea fundamentală a analizei Hotnews în cazul acestor canale media e că oferă numai dovezi circumstanțiale – nu este rezultatul unei anchete jurnalistice serioase care să ofere informații relevante în privință surselor de finanțare sau a proprietarilor de domeniu.

E foarte posibil ca propagandă rusă să fie disimulată conștient în zecile de articole publicate de aceste siteuri, dar, per total, e contraproductiv din punct de vedere al transmiterii mesajului să faci apologia Kremlinului, în timp ce scrii despre teorii ale conspirației și despre „adevărul despre daci” – mesajul se va dilua și va descredibiliza întregul demers. În plus aceste canale online promovează un discurs naționalist – de unde și întrebarea, cum un naționalist român, „un român verde”, poate accepta să devină portavocea Moscovei?

Ca vectori anti-occidentali și anti-americani aceste siteuri sunt instrumente foarte bune, însă la nivelul societății românești a existat, de la Revoluție încoace, un curent anti-occidental și anti-american, identificat cel puțin până la mijlocul anilor 2000 cu revista România Mare sau cu tot felul de grupuri neolegionare (a se vedea sprijinul acordat acestor mișcări de către milionarul Iosif Constantin Drăgan). Acest tip de discurs nu a avut însă nevoie de bani rusești sau de criza ucraineană ca să se manifeste în spațiul public, deci nu poate fi considerat per se rezultatul unui demers propagandistic rusesc. Ar putea fi util unui astfel de demers dacă ar putea fi instrumentalizat, dar aceasta e cu totul altă discuție.

Grupurile de facebook care sunt menționate în articol sunt în esență fenomene izolate  și marginale, la baza cărora se află indivizi care într-adevăr fie simpatizează cu Rusia, fie nu sunt de acord direcția politicii externe românești.

Referirea făcută de analiștii Hotnews la protestele de la Pungești ca dovadă că propaganda rusească este activă pe teritoriul României nu este una serioasă. În ciuda declarațiilor făcute de fostul secretar NATO Anders Fogh Rasmussen nu a fost prezentată nicio dovadă că protestele de la Pungești au fost sprijinite de Rusia sau de alți actori externi.

Dacă oficialii de la București au avut vreodată dovezi în acest sens, ei nu le-au prezentat public, ceea ce ridică multe semne de întrebare în privința acestor informații. Toate dovezile indică că protestele de la Pungești au fost în general spontane și au reprezentat îngrijorări reale ale populalției locale (excepția o constituie protesteste organizate de primarul Bârladului înainte de 2012).

Un articol de investigație publicat de cotidianul Adevărul în 2013, atribuia organizarea protestelor unei „cabale” locale de politicieni, nu vreunui demers rusesc. Discursurile anti-occidentale și naționaliste ale preoților ortodocși români nu reprezintă o dovadă suficientă că aceste proteste ar fi fost finanțate sau încurajate de factori externi. În interiorul Bistericii Ortodoxe Române există un mai vechi curent anti-occidental și naționalist puternic. Trebuie notat de asemenea că statul român, în ciuda unei alternanțe la guvernare și a protestelor de la nivel local și național, a sprijinit operațiunile de explorarea ale companiei Chevron, considerând gazele de șist o resursă importantă, care să asigure „independența energetică” față de Rusia.

Încrederea ambasadorului Hans Klemm în imunitatea românilor la propaganda rusească este justificată în mare parte de neîncrederea românilor față de Rusia. Acest aspect pune sub semnul întrebării din start succesul oricărui demers propagandistici rusesc în România. Încrederea românilor acordată Rusiei a scăzut foarte mult în urma războiului din Ucraina și a anexării Crimeei, în timp ce încrederea în Statele Unite și NATO a crescut foarte mult. E greu de crezut că propagandă ar mai avea vreun efect în condițiile în care doar 10% din români au încredere în Rusia, iar 64% în Statele Unite.

Percepția negativă a Rusiei este întărită și de activitatea economică în România a firmelor rusești. Mechel a cumpărat și apoi a închis treptat toate combinatele siderurgice din România pe care le deținea, compromițând câteva mii de locuri de muncă și afectând negativ economia locală a câtorva orașe. Compania Lukoil este anchetată de procurori pentru producerea unei evaziuni fiscale de 2 miliarde de euro. În condițiile acestea este foarte greu de crezut că o campanie de propagandă, chiar și una bine instrumentată, ar putea afecta semnificativ modul în care Rusia este percepută în România.

În loc de concluzii:

• Simpla prezență în spațiul public românesc a unor mesaje anti-americane, anti-occidentale și/sau pro-ruse, nu înseamnă că românii sunt vulnerabili la propaganda rusească.
• Simpla existență a unor vectori de propagandă rusești în limba română nu înseamnă că România este în vreun fel vulnerabilă la mesajele Kremlinului sau că propagandă rusă are vreun succes.

Pe de altă parte:

• Publicul românesc este vulnerabil la manipulare și dezinformare din cauză că este slab educat și datorită structurii presei românești. Zvonurile, fake news-urile pot fi utilizate ușor pentru a stârni panică în rândul unui public credul.
• „Rusofobia” istorică românilor, adică teama de politica externă rusă în această zonă de Europă, este un „scut” în fața propagandei rusești.

George VIŞAN