Absenţa unei viziuni strategice naţionale de avengură privind vecinătatea estică – zona cea mai sensibilă din punct de vedere istoric şi cea mai problematică din punct de vedere geopolitic pentru statul român – reprezintă unul dintre cele mai izbitoare şi mai grave neajunsuri ale României postcomuniste, cu atât mai mult cu cât orizontul politic european şi internaţional de după căderea Cortinei de Fier şi din prezent întreţine o fereastră de oportunitate unică în trecutul recent al regiunii pentru rezolvarea uneia dintre cele mai complexe, mai tragice şi mai necunoscute moşteniri politice ale epocii totalitare din estul Europei, ale cărei efecte nefaste se prelungesc inutil în prezent, sub forma unor conflicte îngheţate, a unei democratizări avortate, al unui blocaj al dezvoltării economice şi a unor jocuri de putere în afara regulilor diplomaţiei internaţionale, care riscă să degenereze oricând în focare de conflict şi menţin instabilitatea politică în regiune.
