Demisia premierului Victor Ponta a survenit în urmă celui mai mare protest organizat în România din 1999 încoace. În București 25-30.000 de persoane au ieșit în stradă pe 3 noiembrie pentru a contesta actualul status quo politic și a-și arată nemulțumirea față de modul în care societatea este guvernată. Proteste au fost și în alte orașe din țară: Cluj Napoca, Sibiu, Iași, Ploiești. Din păcate acest exercițiu democratic a survenit în urma unei tragedii greu de imaginat acum câteva zile: 32 de tineri morți și alți aproape 200 răniți într-un incendiu în clubul Colectiv din București.

Această demisie survine însă prea târziu! Ea trebuia înaintată în urmă cu un an de zile, când Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale. În schimb momentul a fost amânat, iar prețul plătit de societate pentru această demisie a fost unul ridicat.

Victor Ponta ar fi trebuit să plece din fruntea guvernului nu din cauza tragediei de la Colectiv. Responsabilitatea guvernului său în această tragedie e minimă, autoritățile locale ale Sectorului 4 fiind direct responsabile din punct de vedere administrativ și politic pentru acel accident nefericiti. Victor Ponta ar fi trebuit să demisioneze pentru incapacitatea de a organiza un scrutin corect în România și pentru tentativa de suprimare a dreptului la vot al românilor din străinătate, la 25 de ani de la Revoluție. Mandatul ar mai fi trebuit înaintat pentru plagiatul dovedit din  lucrarea de doctorat a premierului și tentativele disperate ale aparatului din jurul său de a-i proteja reputația – tentative care au dus la compromiterea ideii de cercetare în România.

Premierul ar fi trebuit să-și depună demisia pentru atacurile la adresa justiției. Deși nu a reușit în timpul mandatului său să influențeze direct actul de justiției – Victor Ponta a atacat în mod constant puterea judecătorească și procurorii atunci când investigau pe aliații săi politici, pe membri cabinetului său sau pe membri PSD. Nu și-a asumat niciodată combaterea corupției și a încercat prin toate mijloacele să bagatelizeze fenomenul și să profite politic de pe urma lui, ignorând pericolele pe care acest flagel le implică pentru stat și societate.

Prin delegitimarea constantă a actului de justiție Victor Ponta a pus sub semnul întrebării principiul separării puterilor în stat, egalitatea în fața legii și aplicarea legii, misiunea fundamentală a unui stat. În fine Victor Ponta ar fi trebuit să demisioneze în momentul în care DNA l-a trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari.

Această demisie tardivă nu este în măsură să rezolve problemele României – poate însă deschide un nou capital politic care să permită formularea de soluții pentru problemele pentru care s-a ieșit în stradă zilele acestea: justiție, demnitate, siguranța cetățeanului, bună guvernare, transparență, respect pentru cetățean și responsabilitate în actul de guvernare.

Cum s-a ajuns aici?

Cauzele eșecului politic al lui Victor Ponta trebuie căutate în victoria zdrobitoare a USL în 2012. Atunci s-a format un bloc politic destul de puternic și care se baza pe un clivaj acut în societate și care la urne a reușit să obțină destule voturi încât să nu se teamă de vreo contestare reală din partea opoziției. PDL a fost înfrânt atât de categoric încât de-abia a devenit al patrulea partid din parlament, iar „opoziția” a fost reprezentantă pentru o scurtă perioadă de timp de PPDD, un partid care și-a tranzacționat voturile din prima zi de sesiune parlamentară. Apoi a fost eșecul USL în a realiza schimbarea promisă în rapot cu „regimul Băsescu” și a confirma așteptările uriașe ale alegătorilor: în afară de „reîntregirea” salariilor bugetarilor altceva nu s-a prea făcut sau dus la bun sfârșit.

Victoria la urne din 2012 dublată de recrutarea unor parlamentari PPDD sau de la alte partide au asigurat o majoritate confortabilă care să-i permită să se dispenseze de PNL atunci când disputele dintre cele două formațiuni politice nu au mai permis continuarea proiectului USL. După dizolvarea USL, social democrații și-au putut forma o coaliție bazându-se pe voturile UNPR, PC și UDMR.

Și acum ajungem la UNPR și Gabriel Oprea, cauzele principale ale demisiei lui Victor Ponta. UNPR este produsul a patru cauze majore: oportunism politic alimentat de obținerea de rente de pe urma statului, lipsa de instituționalizare a partidelor românești, slaba ofertă și competiție politică, și sistemul de vot „uninominal” introdus în 2008. Astfel a apărut în decursul a 6 ani un kingmaker în cadrul sistemului de partide românesc care a putut să încline balanța politică în momente decisive și să dispună un puternic potențial de șantaj.

Despre proteste

Protestele organizate în urma tragediei de la Colectiv au drept cauză principală pe de o partea proasta guvernare, pe de altă parte lipsa siguranței cetățeanului pe fondul corupției din viața politică și administrația publică. La aceste lucruri se adaugă lipsa de încredere în instituțiile reprezentantive ale democrației, disprețul față de cetățeni al elitei politice, descurajarea participării politice și lipsa de oportunități.

Protestele din noiembrie 2015 se remarcă în raport cu cele din 2013 sau 2011-2012 printr-un pronunțat caracter politic și prin punerea la îndoială a „contractului social” de până acum între elita politică, pe de o parte și cetățeni, pe de alta: noi vă lăsăm să faceți „politică” (adică să furați) că oricum nu se schimbă nimic orice am alege, în schimb ne lăsați în pace să ne descurcăm cum putem și nu ne puneți viețile în pericol.

Criza economică a redus foarte mult oportunitățile economice pentru români, iar acum a devenit clar că elita politică nu poate garanta siguranța cetățeanului și îi sfidează prin opulență și aroganță – vezi cazul polițistului Gingină care îl escorta pe Gabriel Oprea la un salon de înfrumusețare. Contestarea contractului social este evidentă mai ales în scandările care vizează schimbarea „sistemului”.

O altă particularitate a protestelor din noiembrie 2015 este contestarea poziției Bisericii Ortodoxe Române. Ieșirile necontrolate ale Patriarhul Daniel pe tema tragediei de la clubul Colectiv, atitudinea publică distantă a BOR față de victime și familiile acestora, în contrast cu atitudinea cardinalului Robu care a îngenuncheat și s-a rugat la locul tragediei, precum și condamnarea pe rețelele sociale ale victimelor tragediei de către diverși fundamentaliști și chiar preoți sau monahi.

Pe lângă aceste cauze imediate se întrevede și o nemulțumire acumulată a cetățenilor față de BOR: bogăția bisericii și a reprezentanților acesteia în raport cu sărăcia societății, impunere de „taxe” directe tot mai mari pentru servicii religioase (înmormântări, botezuri), colectarea de fonduri pentru Catedrala Mântuirii Neamului, finanțarea directă a BOR de către stat, alianța nefirească dintre biserică și politic, evidentă mai ales în timpul campaniilor electorale și, mă aventurez să susțin, recentele scandaluri privind orele de religie din școli.

BOR din lider de încredere în barometrele de opinie publică a ajuns ținta unor proteste majore. Nici măcar în zilele Revoluției din 1989, rolul bisericii în societate nu a fost contestat atât de intens ca în noaptea de 3 noiembrie 2015.

George VIŞAN

Foto credit: Octav Drăgan