Un guvern cu faţa către preşedinte. Un preşedinte cu faţa spre trecut 1

A rămas ca eu să scriu un text despre relaţia dintre guvern şi preşedinte. Deci… această relaţie va fi proastă. Acum că am lămurit succint acest aspect putem să dicutăm despe slăbiciunile fiecăruia. Adică, bun, nu se vor înţelege şi îşi vor da la punctele sensibile; dar punctele acestea unde sunt? Acest articol este despre slăbiciuni şi riscuri, în special despre cele mai puţin săritoare la ochi.

Noul guvern Tăriceanu are problema construirii unei majorităţi cu care să poată guverna. Această problemă se va pune mai mult sau mai puţin acut în funcţie de cât de mult se teme PSD de alegeri anticipate şi de cât de bine va şti premierul să negocieze. În privinţa asta, capacitatea PNL de a negocia a fost aproape fără cusur; PNL a avut mereu aliaţi, ştiind să exploateze la maximum capacitatea preşedintelui de a îşi face duşmani. O slăbiciune mai interesant de urmărit mi se pare însă lipsa unei noi perspective asupra guvernării, a unui nou proiect.

Noul guvern ne propune stabilitate şi … cam atât. Desigur, domnii Orban, Cioroianu sau Meleşcanu sunt nume semnificative în partid puşi în ministere importante. Insă Transporturile, Apărarea sau chiar Externele nu (mai) sunt ministerele esenţiale pentru viitorul apropiat al României. Mai mult decât gestionarea societăţii rolul lor pare să fie gestionarea relaţiei cu preşedintele, motiv pentru care au fost puşi în ministere conectate substanţial şi/sau simbolic de persoana sa.

Primul ministru vrea, presupun, ca restructurarea să rămână în memoria colectivă a electorilor ca un succes. Pentru asta însă ar fi nevoie de două-trei proiecte şi idei noi, care să diferenţieze favorabil noua echipă de cea veche. Cu un no-name la Justiţie, Vosganian la Finanţe şi cu Remeş la Agricultură s-ar putea să nu fie tocmai uşor. Remeş cel puţin a crescut în ochii mei recunoscând că el nu întelege prea clar ce se intâmplă la ministerul său.

*

De partea sa şeful statului suferă de slăbiciunea intrinsecă a funcţie sale. Nici un preşedinte în România nu are puterea să facă ceea ce este nevoit să promită pentru a fi ales. Merită însă atenţie şi riscurile noi care apar odată cu noul raport de forţe dintre el şi premier.

L-am auzit de curând spunând că nimeni nu îi va închide gura, deoarece a fost de ales de cetăţeni să lupte. Dacă prin asta înţelege că vorba înseamnă luptă, cred că se înşeală. Ca imagine, actualul preşedinte nu este cel ce vobeşte. Acela este Vadim (zis „Tribunul”) concurat de curând de Gigi Becali. Traian Băsescu este (era) cel care acţionează: cel ce a dărâmat guvernul Ciorbea, „cel mai eficient ministru” al lui Radu Vasile, apoi cel ce dărâmă chioşcurile, apoi cel care a adus Alianţa la putere.

Este foarte adevărat că electoratul din Bucureşti şi-a susţinut primarul atunci când a fost încolţit de PSD. Dar ar fi o eroare logică să concluzionăm de aici că în mod asemănător electoratul din Vaslui îşi va susţine preşedintele dacă acesta se ceartă cu toată lumea.

În alte cuvinte, domnul Băsescu riscă să afle partea întunecată a izolării. Atunci când lucrurile îi ieşeau putea susţine că el este cel ce pune mecanismul în mişcare. Dacă însă nu îi mai ies, atunci vor susţine alţii că este cel ce ţine mecanismul pe loc. Cele mai multe analize de opinie tind să fie de acord că românii vor un conducător puternic şi cel puţin doi ani Traian Băsescu a părut să fie omul puternic prin excelenţă. Dacă cineva ar reuşi să separe cu totul atributul puterii de imaginea preşedintelui actual, atunci acesta ar rămâne un colos cu picioarele de lut şi ar fi măturat la următoarele alegeri, asemeni lui Emil Constantinescu.

*

Ar fi totuşi o greşeală să supraestimăm efectele problemelor actuale. Tin minte că pe la începutul anului trecut ajunsesem la concluzia că Traian Băsescu are un populism mult prea bine articulat pentru ca să mai găsească susţinători printre intelectuali. Deasemenea Tăriceanu a fost declarat de mai multe ori un cadavru politic. Însă politica nu este doar o sumă de resurse şi slăbiciuni, ci şi ceea ce fac actorii politici în situaţiile în care sunt puşi.

Meciul dintre preşedinte şi premier se joacă, iar ambele părţi îşi doresc victoria în mod egal. Atâta timp cât economia continuă să meargă bine va fi chiar amuzant.

Andrei TIUT

Anunțuri

One comment

  1. Pingback: Bune,dar pentru cine ? | Ce Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s