Măsura succesului combaterii corupției în România este dată de rezistența pe care acest demers o întâmpină din partea elitei politice pe de o parte, precum și dintr-o parte a societății civile. Problema care se pune în momentul de față este dacă efortul anticorupție este sustenabil pe termen lung. O evaluare superficială a măsurilor anticorupție luate până în prezent sugerează că acestea nu și-au atins încă obiectivul, deși eficiența lor a fost recunoscută de rapoartele MCV, iar publicul românesc manifestă un grad ridicat de încredere în DNA. Suntem încă departe de a atinge masa critică care să ne permită să spunem că fenomenul corupției este adus sub control, dar direcția este bună.
Alternativa la combaterea corupției este reîntoarcerea la status quo-ul anterior, care ar avea ca efect compromiterea instituțiilor statului, lipsa lor de răspunderea în fața cetățenilor precum și sporirea inechităților în urma rutinizării comportamentului cleptocratic asupra resurselor publice. Practic tot ce înseamnă serviciul public, crearea de bunuri publice și dezvoltare s-ar face pe baza consecințelor neintenționate ale corupției, un fel de trickle down corruption care ar asigura un nivel minim de acces la resursele publice celor care le generează în principal – cetățenii. O asemenea situație însă ar fi dezastruoasă din punct de vedere politic pentru societate, deoarece fundamentele democrației ar fi compromise, iar din punct de vedere economic ar însemna adâncirea polarizării sociale și perpetuarea decalajelor economice în raport cu Europa Unită. More…
Civitas Politics 