Quo vadis apărarea românească? 3

pearce_01

Ședința CSAT din 17 iunie s-a axat în principal pe teme de apărare. În afară de subiectul semnării acordului de cooperare cu Consiliul de Securitate al Federației Ruse și vizita generalului Mihail Patrușev, pe agenda s-au aflat o serie întregă de subiecte legate de sectorul apărării naționale: strategia de înzestrarea a forțelor armate 2013-2022, privatizarea companiilor de stat domeniul aeronautic (IAR Ghimbav, Avioane Craiova, Romaero), perspectivele industriei de apărare, aprobarea achiziționării de avioane F-16 din Portugalia și Statele Unite, precum și discutarea Cărții Albe a apărarii – un document care s-a lăsat prea mult așteptat în ultimii ani.

Subinvestiția în domeniul apărării nu reprezintă o problemă specific românească, în Europa tendința fiind de scădere a investițiilor în acest domeniu pe fondul încheierii Războiului Rece. Absența a 20,000 de tancuri sovietice care să traverseze Câmpia Germano-Poloneză a eliminat justificarea politică pentru bugetele generoase de apărare ale statelor europene. Criza economică și financiară din 2008 a accentuat această tendință, bugetele de apărare fiind primele care au fost reduse (uneori chiar drastic) – acest lucru însemnând capabilități militare reduse și industria europeană de apărare afectată de scăderea comenzilor. Situația a fost descrisă de Christian Mölling ca ducând la apariția în viitorul apropiat a unor armate europene incapabile să acționeze relevant la nivel global.

O industrie de apărare performantă este necesară sprijinirii și dotării forțelor armate. Nu toate sistemele de armament pot fi achiziționate din import și nu este de dorit ca să devii extrem de dependent de furnizori străini pentru echipamentele militare utilizate. În contrapartidă nici autarhia în domeniul apărării nu este recomandată – din punct de vedere tehnic și economic e aproape imposibil să produci toate categoriile de armament necesare forțelor armate– până și Statele Unite cel mai mare exportator de armament de pe piața globală, importă anumite sisteme de armament. More…

7 grafice animate cu Hugo Chavez 3

Hugo-Chavez

Am citit cu sentimente amestecate articolul 50 de adevăruri despre Hugo Chávez şi revoluţia bolivariană din Critic Atac. Deşi de regulă nu sunt de acord cu autorii care publică acolo, am apreciat întotdeauna că iau mai în serios metodologia ştiinţelor sociale decât alte surse online. De data asta, însă, ni se prezintă un melanj de date scoase din context, mizând poate pe faptul că publicul românesc nu are acces la informaţii neutre şi credibile.

Dezvoltând articolul meu pe această temă de acum câteva zile, am căutat să obţin mai multe informaţii statistice despre „revoluţia bolivariană”. Ca şi data trecută, am folosit Gapminder (creat de un statistician din Suedia, sa fim bine înţeleşi). Ca şi data trecută am comparat cu Brazilia şi Peru.

Din punct de vedere economic, revoluţia bolivariană în Venezuela înseamnă eşecul de a transforma creşterea preţului petrolului în creştere economică. Astfel, programele sociale nu au putut fi finanţate decât din impozite, confiscări şi taxe. Acestea au dus la o egalizare a societăţii venezuelene; dar să nu uităm că deja în 1999 Venezuela era una dintre cele mai egalitare societăţi din America Latină.

Nici unul dintre indicatorii analizaţi de mine nu s-a îmbunătăţit spectaculos în timpul lui Hugo Chavez. Desigur, asta nu înseamnă că nu au existat îmbunătăţiri în alte domenii despre care nu am serii de date. Totuşi, un lucru este sigur: aceste îmbunătăţiri nu au dus la o creştere accentuată a speranţei de viaţă. Orice efect în această direcţie pare să fi fost neutralizat de eşecuri sau limitări în alte domenii, precum controlul criminalităţii sau cheltuielile cu sănătatea.

Poate că nu este corect să spunem că celelalte ţări studiate au performat mai bine decât Venezuela. În fapt, ele doar au recuperat decalaje, beneficiind, dacă doriţi, de avantajul înapoierii. Altfel spus, Peru şi Brazilia au micşorat înapoierea relativă faţă Venezuela în timp ce aceasta nu a făcut un „salt înainte”, în ciuda oportunităţilor oferite de petrol. More…

Statul, piaţa şi criza 3

…voi încerca să argumentez că intervenţia statului în societate se poate face pe mai multe niveluri (minim 4), iar concluziile de la un nivel nu se pot aplica mecanic la celelate.
…actuala criză ridică acut problema reglementării pieţelor şi a capacităţii legislative a statului, intr-un mod care trebuie să preocupe atât dreapta cât şi stânga. Dar aceeaşi criză nu spune mai nimic de bine despre capacitatea statului de a găsi soluţii strategice. More…