Sediul Guvernului Islandei, Reykjavik

În postul anterior am prezentat 9 măsuri alternative/ complementare de echilibrare a bugetului. Nu am putut, atunci să discut în ce măsură sunt fezabile aşa că voi face asta acum.

Pentru recapitulare, măsurile sunt: (1) Reducerea numărului de funcţionari administrativi (plus reducerea procedurilor); (2) Comasarea unor şcoli (plus cumpărarea de microbuze); (3) Comasarea unor spitale (plus cumpărarea de ambulanţe); (4) Reducerea cheltuielilor militare; (5) Revizuirea sistemului de licitaţii; (6) Tăierea de costuri la companiile de stat; (7) Crearea de sisteme de monitorizare (de ex vama Giurgiu); (8) Valorificarea activelor statului (vânzări/închirieri) (9) Tăierea de salarii în funcţie de legea salarizării unitare şi nu liniar.

Aceste puncte trebuie să fie (a) fezabile practic, (b) suportabile social şi (c) să aibă sens economic. O parte din aceste obiecţii au fost ridicate fie în comentariile la postul original fie în altă parte.

În ce priveşte fezabilitatea aş spune că mai toate cele 9 puncte, deşi mai complexe decât simpla tăiere contabilă, necesită de fapt un număr mic de oameni şi foarte multă voinţă politică. După cum spune un fost oficial georgian:

When we started the reform in February 2005 we brought representatives of all Ministries to the table. We created an intergovernmental commission to work on the issue… We sat down together and went through all the permits and licences that were issued by the various state agencies and we gave them the timeframe to figure out what licenses they should abolish, what will happen if they abolish them and to provide us with arguments for those they wanted to keep. Everyone at the higher lever was involved. Can you imagine, we went through all the licenses one by one! (sursa: ESI)

Rezultatul, în Georgia, a fost reducerea numărului de autorizaţii la o fracţiune (15%) şi creşterea spectaculoasă a economiei şi mediului de afaceri. Simplitatea nu este doar aparentă: desfiinţarea structurilor existente este prin excelenţă o activitate care se poate face de sus în jos. Prin comparaţie, creşterea gradului de colectare presupune ca întregi secţiuni ale aparatului de stat, literalmente mii de oameni, să înceapă la o simplă comandă să colecteze ceea cei ieri „iertau”. Sociologic vorbind, tăierea de structuri şi cheltuieli este mult mai fezabilă decât alte alternative de reformă.

Mai mult, tăierea indiscriminată a salariilor şi pensiilor se încadrează perfect în textul machiavelian despre dificultăţile reformei:

Căci reformatorul are duşmani în toţi cei ce au de câştigat de pe urma vecii ordini şi apărători lipsiţi de vlagă în cei ce ar avea de câştigat[…]

Punctele propuse au „calitatea” de a nu antagoniza întreaga societate şi de crea „câştigători” şi „pierzători” clari.

Din punct de vedere al suportabilităţii sociale (b) trebuie spus că, teoretic, costul social poate fi redus spre zero, şi tot ar exista unele efecte benefice. Pentru punctele 1-3 avem nu doar tăierea fondului de salarii ci şi a cheltuielilor generate de aparatul de stat. Astfel, chiar dacă la limită statul ar decide să dea salarii compensatorii până la sfârşitul crizei tot am beneficia cu toţii din scăderea cheltuielilor logistice.

Deasemenea, vorbind despre punctul 9 Lucian Davidescu consideră că:

Per total, legea [salarizării unitare] are ca rezultat scăderea cheltuielilor bugetare cu personalul până în 2015 de la 9,4% la 7% din PIB, adică exact cu 25,5%!

(altfel spus, aplicarea imediată a legii ar avea un efect comparabil cu tăierea salariilor).

În sfârşit, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva toate aceste reduceri vor avea un efect nedorit asupra cererii agregate şi, în viziune keynesiană, asupra întregii economii (c).

Eu personal am unele dubii despre modul în care keynesianismul e interpretat în economiile emergente. În înţelegerea mea (poate limitată) Keynes a tratat despre economii unde productivitatea este mare dar nu există un debuşeu de desfacere. În ţări ca România, problema este în continuare lipsa de competitivitate (prin productivitatea scăzută a muncii) şi nu lipsa pieţelor.

Dar să zicem că mă înşel. Banii economisiţi prin cele 9 măsuri propuse nu dispar. Ei se transformă în o gaură mai mică în buget sau în resurse mai generoase la dispoziţia Guvernului. Dacă decidem că problema României sunt datoriile externe putem face împrumuturi mai mici; dacă problema sunt investiţiile, atunci continuăm să ne împrumutăm şi facem investiţii.

*

Ce face însă guvernul în acest timp? Spune Gândul:

Boc raţionalizează benzina. Reprezentanţii Guvernului în companiile la care statul are pachete minoritare, obligaţi să-şi doneze indemnizaţiile în fondul de solidaritate

Acuma, nu cred că maşinile şi clienţii politici consumă în mod direct o parte semnificativă a bugetului naţional. Dar dacă domnul Boc ar dori cu adevărat să promoveze austeritatea la vârf îi putem recomanda modelul Executivului islandez:

(În fund Preşedintele; la dreapta sa Primul ministru; la stânga sa, în bluziţă colorată Katrín Jakobsdóttir, ministresa educaţiei; în colţ, lângă pian, personalul administrativ al şedinţei. Sunt pe cale să depăşesc, iarăşi, norma de cuvinte, altfel ar fi meritat o să  fac măcar scurtă analiză de imagine)

Andrei Tiut