Ghidul suprem al minciunii politice 4

pinocchio-1940-06-g

1. Faptul că un politician, o vedetă TV sau un expert afirma un fapt nu crește dar nici nu scade probabilitatea ca acel fapt sa fie adevărat.

2. Probabilitatea ca cineva sa minta scade pe măsură ce cresc șansele ascultătorilor de a verifica spusele. Dacă faptele sunt non-verificabile, se aplică punctul 1.

Exemplu: „Alegătorii din colegiul meu mi-au spus…”. Este perfect posibil ca politicianul care spune asta să mintă, dar este la fel de posibil ca, întâmplător să spună adevărul.

Corolar: cu cât gradul de sofisticare al ascultătorilor principali scade, cu atât cresc șansele unui ascultător sofisticat de a vedea prin stratul de minciună. Însă dacă ascultătorul sofisticat este în target, trebuie să se îndoiască numaidecât de propriile sale facultăți de judecată, să accepte că discursul auzit e făcut special pentru urechile sale și să amâne cât mai mult tragerea unei concluzii de tip adevărat vs. fals. Timpul poate varia de la persoană persoană, eu încerc să practic un minim de 24 de ore.

3. Probabilitatea de a minți crește proporțional cu numărul de minciuni comparabile pe care o persoană le-a spus în trecut.

De exemplu știm că Traian Băsescu tratează adevărul/minciuna ca un accesoriu al activității politice („demisia în cinci minute”, „Nu vreau să câștig la masa verde”). La fel, știm că Victor Ponta tratează onestitatea academică ca un accesoriu al aceleiași activități. Amândoi vor spune ceea ce este nevoie să spună în aceste domenii pentru a-și atinge scopurile.

4. Înclinația unui vorbitor spre a spune adevărul poate fi identificată numai când acesta are motive și oportunități de a minți și totuși spune adevărul. Asemenea oportunități sunt rare.

Exemplu: insistența lui Călin Popescu Tăriceanu de a nu crește salariile profesorilor în mod nesustenabil deși această creștere i-ar fi putut aduce câteva procente în plus în alegeri.

Corolar: într-o carieră politică îndelungată asemenea momente rare se vor întâmpla totuși (legea numerelor mai în statistică). Dacă nu le putem identifica empiric este înțelep să presupunem că ele au trecut și politicianul a mințit.

5. Probabilitatea spune adevărul crește proporțional cu numărul de adevăruri comparabile pe care o persoană le-a spus în trecut. 

6. Calitățile intelectuale și morale ale vorbitorului nu influențează sinceritatea sa într-un mod previzibil.

Spre exemplu H. R. Patapievici a făcut acea afirmație greu calificabilă despre activitățile sexuale ale lui Mircea Geoană. În schimb baronii PDL (Flutur, Falcă) nu au coborât din cât știu atât de jos. În mod asemănător, Adrian Cioroianu era trimis într-o vreme de PNL atunci când pozițiile Alianței D.A. nu erau deloc sustenabile ca să cârpească ce poate cu prestigiul său personal.

7. Foarte puțină lume are timp să verifice cele șase criterii de mai sus, motiv pentru care putem lăsa această verificare pe seama adversarilor într-un mod foarte dialectic. Altfel spus, nu contează ce spune adversarul tău despre tine, contează cât accepți tu din ceea ce spune el.

Spre exemplu cazul loviturii copilului. Traian Băsescu (1) a admis o posibilitate ipotetică că ar putea lovi copii și (2) a folosit o expertiză vădit inadecvată cazului fără să producă vreodată expertiza completă. Deci Traian Băsescu, prin admisie indirectă, a lovit copii și caseta a filmat într-adevăr ceva ce nu ar fi trebuit văzut de ochiul public. Pe de altă parte nici adversarii săi nu au produs o expertiză a casetei, deci este probabil ca ea să fi fost trucată. Altfel spus, scena a fost probabil undeva la limita dintre împins și lovit, dar a fost prelucrată astfel încât să arate o lovitură clară și rapidă.

Andrei Tiut

Anunțuri

4 comments

  1. Din motive de prostie evidenta am trimis spre publicare un draft (si inca unul vechi) in locul articolului terminat. O sa repar ce se mai poate a.i. peste jumatate de ora va arata altfel….

    Promit ca de la anul va exista un folder de drafturi pe zona comuna de fisiere astfel incat sa nu mai facem nefacute.

  2. „Exemplu: insistența lui Călin Popescu Tăriceanu de a nu crește salariile profesorilor în mod nesustenabil deși această creștere i-ar fi putut aduce câteva procente în plus în alegeri.”
    Exemplu care nu exemplifica decat…opiniile POLITICE ale autorului.
    De ce?
    Pai ESNTA argumentatiei este
    „această creștere i-ar fi putut aduce câteva procente în plus în alegeri.”
    ceea ce este FALS!
    Daca ne interesa ce s-a intamplat in perioada respectiva, aflam ca
    initial Calin Popescu Tariceanu a fost pentru povestea cu cresterea salariilor profesorilor;
    „opinia publica” bine „informata” de MUNCA unui profesor a protestat (dovada sunt emisiunile de televiziune, presa online si tiparita, si altele”
    Calin Popescu Tariceanu avea de ales
    1. Sa mearga pe „mana profesorilor” si castiga niste voturi (sa zicem dar nu e SIGUR)
    2. Sa mearga pe mana „opiniei publice” si castiga probabil alte voturi.
    Oare autorul Tiut a facut o ESTIMARE a celor doua categorii de voturi ca sa isi argumenteze afirmatia? Eu nu vad; cred, si eu, ca este 2. cea care aduce mai multe voturi. Asa ca a CASTIGAT niste procente Calin Popescu Tariceanu.
    Concluzia mea despre blog?
    E greu dar
    a) „naiv” (asa cum sunt cei pe care ii studiaza)
    b) interesat politic si, drept e, o face cu mult talent.
    Cum numarul celor care vorbesc despre ADEVAR dar e fac ceva mai rafinat e suficient de mare (fata de timpul pe care sunt eu dispus sa il aloc)
    ma opresc trecandu-l pe autor in categoria:
    NU MERITA
    Emil

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s