Acțiunile Federației Ruse din Ucraina par să pornească de la premisa că Occidentul – Statele Unite și Europa – fie nu va reacționa și va accepta realitățile din teren impuse de Rusia din dorința de a avea relații bune în continuare cu Moscova, fie va reacționa ineficient la utilizarea  forței de către Kremlin pentru a-și proteja interesele. Lipsa de reacție sau reacția ineficientă față de utilizare forței de către Rusia în spațiul fost sovietic au reprezentant un pariu constant al lui Vladimir Putin în raport cu Occidentul, încă de când a ajuns prim-ministru.

Acest pariu a fost verificat prima dată în Cecenia, unde a doua intervenție armată a Rusiei a fost explicată prin nevoia de a combate extremismul islamic și de a asigura integritatea teritorială a Federației Ruse, în ciuda atrocităților care au însoțit-o. Occidentul a considerat al doilea război cecen ca pe o afacere internă rusească, iar după 11 septembrie 2001 a acceptat justificările Ruse că acțiunile militare din Caucazul de Nord reprezentau un nou front în războiul contra terorismului.

În timpul războiului ruso-georgian reacția americană la invazia lansată de Moscova a fost de-a dreptul ineptă și a fost dublată de graba europeană de a pune cât mai repede capăt războiului. Vladimir Putin a fost foarte norocos, dacă nu chiar inspirat în cazul Georgiei, liderul georgian Mihail Sakaașvili fiind perceput de către restul comunității internaționale ca un agresor, sau în cel mai bun caz, ca un șef de stat de stat iresponsabil.

Ucraina ar putea fi piatra de încercare a acestei politici rusești, de utilizare a forței în spațiul fost sovietic fără teama unor repercursiuni internaționale serioase. Există o serie întreagă de diferențe care ar trebui să dea de gândit. Spre deosebire de Cecenia, Ucraina nu face parte din Federația Rusă și nu adăpostește radicali islamici pe teritoriul său, iar în raport cu Georgia în 2008 nu se poate argumenta în vreun fel că Ucraina ar fi provocat invazia rusească. În cazul Georgiei, Rusia a făcut tot ce i-a stat în putință ca să nu-i lase lui Mihail Sakaașvili altă opțiune decât să inițieze el ostilitățile, și astfel să poată fi  considerat agresorul.

În Ucraina situația este fix pe dos dacă ne raportăm la Georgia. Rusia reacționează militar după ce favoritul său aflat la putere, Victor Ianukovici, a fost forțat să părăsească puterea în urma unor ample proteste de stradă. Este a doua într-un deceniu când Moscova încearcă să-și impună voința asupra Kievului, dar planurile sale sunt date peste cap de ample mișcări de protest. Cetățenii rușii, în ajutorul cărora Vladimir Putin a cerut să intervină în Ucraina, nu au avut de suferit de pe urma evoluțiilor politice de la Kiev. Nu au existat atacuri asupra acestora în ciuda climatului de instabilitate din țară ce a urmat mișcărilor de protest și a răsturnării regimului Ianukovici. Practic Vladimir Putin a inventat un pretext pentru a-și justifica acțiunile.

Contextul internațional din prezent diferă foarte mult de cel din 2008. Importanța Rusiei a scăzut considerabil pentru Statele Unite a scăzut considerabil, iar relațiile bilaterale s-au deteriorat profund. Statele Unite nu mai au nevoie de cooperarea Rusiei în Afganistan, pe măsură ce trupele americane părăsesc această țară. Politica de reset a fost de mult abandonată, după ce a fost sabotată de Moscova. Siria, afacerea Snowden și apărarea anti-rachetă a Europei au îndepărtat și mai mult Washington-ul de Moscova în ultima perioadă de timp. Vladimir Putin nu mai poate miza la fel de mult pe nevoia Statelor Unite de a avea un partener cu care să soluționeze dosare internaționale sensibile.

Limbajul dipomatic american a fost fără echivoc în raport cu acțiunile Rusiei. În convorbirea telefonică avuta pe 1 martie cu Vladimir Putin, președintele Obama a calificat acțiunile rusești în Crimeea ca încălcând suveranitatea și intergritatea teritorială a Ucrainei. Secretarul de Stat american John Kerry a continuat linia diplomatică impusă de președintele Barack Obama condamnând „invadarea și ocupare teritoriului Ucrainei și violarea suveranității acesteia.” Ulterior într-un interviu acordat postului de televiziune ABC John Kerry a afirmat că:

Rusia a lansat o agresiune militară împotriva unei alte țări și acțiunea aceasta prezintă riscuri uriașe. Este un gest de secol 19 în secolul 21 și pune sub semnul întrebării calitatea Rusiei de membru al G-8…

Ambasadorul american la ONU Samantha Power a cerut Federației Ruse să retragă forțele sale armate înapoi în baze și cazărmi și a calificat intervenția în Ucraina drept lipsită de orice bază legală, încălcând suveranitatea teritorială a acestui stat.

Întrebarea care se pune acum atât din punct de vedere politic, cât și strategic, este ce răspuns trebuie formulat de SUA și de aliații săi pentru a descuraja acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina. Sau în termenii folosiți de administrația Obama ce costuri trebuie impuse Rusiei pentru ca aceasta să-și reconsidere poziția.

Dacă Statele Unite au adoptat o poziție relativ tranșantă în privința Rusiei, reacția Europei reprezintă încă o necunoscută în momentul de față. O bună parte din statele europene sunt dependente energetic de Rusia, iar o bună parte au relații economice profitabile cu Moscova. Mai mult în Germania, Franța și Italia, Rusia are mulți prieteni și este percepută ca o piesă importantă în cadrul arhietecturii de securitate europene. Efortul de modernizare a forțelor armate ruse a beneficiat în ultimii ani de un aport european vizibil: Franța a construit două nave de desant din clasa Mistral pentru marina rusă, firme germane au construit un poligon modern pentru armata rusă, iar Italia a oferit transportoare și mașini blindate Rusiei, pentru modernizarea parcului de blindate. Dacă UE impune sancțiuni economice și diplomatice Rusie, în siajul răspunsului american la evenimentele atunci costurile ar urma să crească exponenția pentru Kremlin. Sunt gata „prietenii” Rusiei din Europa să taxeze aventurismul militar al Rusiei conduse de Vladimir Putin?

George VIŞAN