O pledoarie pentru o nouă Constituţie Răspunde

Actualul regim constituţional din România, instituit în anul 1991 şi revizuit marginal în anul 2003, conţine o serie întreagă de idiosincrazii ideologice tributare mentalităţii gorbacioviste a FSN şi  o sumă de imperfecţiuni, incoerenţe şi ambiguităţi, în special la nivel instituţional, care şi-au revelat neajunsurile în ultimii 20 de ani.  Din acest motiv, o nouă Constituţie – şi nu doar o nouă revizuire a documentului parentat de Ion Iliescu şi Antonie Iorgovan, care în parte nu face decât să corecteze o revizuire anterioară care s-a dovedit proastă, aşa cum doreşte preşedintele Traian Băsescu şi actuala coaliţie de la putere – constituie demersul necesar pentru a soluţiona problemele de fond puse de actul constituţional din prezent. Adoptarea unei noi Constituţii înseamnă convocarea unei Adunări Constituante, care să îşi desfăşoare lucrările în paralel cu Parlamentul, până la ratificarea şi intrarea în vigoare a noului regim constituţional.

More…