Estul continentului reprezintă din punct de vedere istoric zona cea mai instabilă a Europei.  Toate evenimentele majore care au zguduit lumea în ultimul secol, de la cele două războaie mondiale şi până la căderea comunismului, îşi au originea în această regiune complicată a Europei. Integrarea principalelor state central-estice în Uniunea Europeană şi alianţa nord-atlantică a repus în dezbatere problemele Europei de est după îngheţul comunist, însă pentru observatorii din vestul continentul şi de peste Atlantic ea rămâne una dintre cele mai ignorate şi mai puţin înţelese regiuni ale lumii.

Spre deosebire de statele din vestul şi chiar din centrul continentului, statele actuale din această regiune sunt, într-o măsură variabilă, creaţii relativ recente, unele dintre ele – în special fostele republici sovietice – datând de mai puţin de 20 de ani. În majoritatea cazurilor, statele din această vastă şi extrem de importantă regiune, care se întinde  de la graniţele estice ale Germaniei şi Austriei până la graniţele vestice ale Rusiei, au apărut ca urmare a unor circumstanţe istorice fortuite, cum ar fi prăbuşirea imperiilor care, de sute de ani şi până recent, au dominat într-un fel sau altul această parte a lumii. Din acest motiv, în istoria ante-comunistă comportamentul statelor central-estice ale Europei a fost caracterizat printr-un premonitoriu sentiment de insecuritate externă şi instabilitate internă, iar după căderea comunismului, care a frânat dezvoltarea lor internă şi evoluţiile în plan extern, această nelinişte a reapărut în fostele ţări satelit ale Moscovei sub forma unei tensiuni inerente între starea lor relativ mai înapoiată de dezvoltare, care reclama un proces de consolidare a unei naţiuni democratice funcţionale, şi presiuniile de a se alinia la provocările jumătăţii dezvoltate a continentului, prin asimilarea standardelor de conduită impuse de organizaţii postnaţionale precum Uniunea Europeană. Dacă statele central-estice, cu excepţia unor state succesorale apărute după disoluţia Iugoslaviei, au reuşit să rezolve cu succes tensiunea dintre consolidare şi modernizare cu care s-au confruntat după căderea comunismului, pentru fostele republici sovietice din Estul Europei, devenite independente după disoluţia Uniunii Sovietice, această tranziţie s-a dovedit un eşec în absenţa unui episod anterior de edificare naţională.

În momentul de faţă, statelor central-estice din Uniunea Europeană şi alianţa nord-atlantică le revine misiunea de a informa şi orienta politica acestor două organizaţii în Estul Europei, inclusiv de a corecta defectele optice ale Germaniei şi Franţei în această privinţă. În octombrie 2010, la Deauville, cele două mari state vest-europene au lansat –  în prelungirea Memorandumului Meseberg încheiat de Angela Merkel şi Dimitri Medvedev în luna iunie a aceluiaşi an –  un cadru strategic alternativ pentru Europa de est care ar permite Rusiei să blocheze procesul fragil de democratizare a fostelor republici sovietice şi, deci, să blocheze consolidarea securităţii întregii regiuni. Scoaterea fostelor republici sovietice care doresc să se emancipeze de sub dominaţia Kremlinului de pe agenda Parteneriatului Estic al Uniunii Europene, lansat de Cehia în decembrie 2009, sau concesiile în privinţa umbrelei de securitate furnizată de Articolul 5 al Tratatului Organizaţiei Atlanticului de Nord, în schimbul unor avantaje comerciale nebuloase în domeniul energiei pentru Germania şi Franţa, înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât revenirea la  politica sferelor de influenţă din timpul Războiul Rece în Estul Europei şi încurajarea regreselor în materie de domnie a legii, liberalizare şi democraţie care au loc în Rusia şi în republicile ex-sovietice guvernate de facţiuni pro-ruse.

Statele central-estice din Uniunea Europeană, şi mai cu seamă statele-pivot ale regiunii, cum sunt Cehia, Polonia şi România, au obligaţia de a menţine chestiunea vecinităţii estice a Uniunii Europene în primele puncte de pe ordinea de zi la dezbaterile europene, copleşite în prezent de criza zonei euro, şi pe prima pagină a agendei transatlantice. Ele trebuie să acţioneze, individual şi colectiv, pentru susţinerea şi consolidarea forţelor democratice şi liberalizante din fostele republici sovietice, cum ar fi Bielorusia, Ucraina sau Georgia ; să încurajeze eforturile reformiste din aceste ţări prin menţinerea uşilor deschise ale Uniunii Europene şi NATO ; să caute soluţii durabile şi echitabile pentru soluţionarea conflictelor îngheţate din aşa-numita Transnistrie şi din statele caucaziene şi, în sfârşit, să reziste presiunilor de intimidare ale Rusiei şi să pareze tentativele de şantaj ale acesteia prin intermediul uriaşelor sale resurse energetice.

Solidaritatea dintre ţările central-estice ale Uniunii Europene are un rol cheie în conturarea unei strategii care să coaguleze la Bruxelles, împreună cu alte state membre cum ar fi Marea Britanie, un pol alternativ de putere la cel franco-german, capabil să articuleze cu o voce mai puternică mizele geopolitice din Estul Europei şi să demonstreze importanţa lor fundamentală pentru întreg continentul şi chiar întreaga lume. În acelaşi timp, solidaritatea ţărilor central-estice are un rol cheie în interiorul alianţei nord-atlantice pentru menţinerea angajării Statelor Unite ale Americii în Europa şi consolidarea parteneriatului euro-atlantic în contextul geopolitic dinamic al secolului XXI. Numai unindu-şi eforturile ţările europene central-estice pot depăşi dezavantajele pe care gradul mai scăzut de dezvoltare economică şi influenţa slabă în raporturile internaţionale le prezintă atunci când trebuie să articuleze şi să apere interesele lor vitale în ceea ce priveşte viitorul Estului Europei şi, în mod particular, viitorul relaţiilor sale cu Rusia.

 Bogdan C. Enache

Post-scriptum : În data de 1 ianuarie 2012, Vadim Pisari, un cetăţean al Republicii Moldova, a fost împuşcat mortal de un soldat rus aparţinând aşa-numitelor forţe de pace staţionate practic ilegal în Transnistria şi în câteva sate din dreapta Nistrului, un incident pe care autorităţile ruse se străduiesc acum să îl muşamalizeze şi să îl ascundă opiniei publice internaţionale.