Rolul DNA, în opinia mea dar și a majorității susținătorilor săi, este de a veghea contra abuzurilor penale ale puterii politice. Totuși, cel puțin la nivelul care se vede, Direcția s-a specializat în a urmări, spre exemplu, foști miniștri. Nu actuali miniștri, foști. În mod asemănător, la nivel de primari, exemplul integrității DNA este în fiecare discuție același domn Apostu.
Pe susținătorii d-lui Morar acest fapt nu pare să îi deranjeze. Cineva de la Noua Republică, spre exemplu, nu a simțit contradicția de a produce text laudativ din care reiese că nici un prefect nu ar fi fost condamnat pe baza unui rechizitoriu DNA.
Pentru o mare parte a celorlalți români, însă, această impresie de partizanat a adus o stigmă pe imaginea instituției. Dincolo de sondaje, putem vedea că este rentabil să lovești în DNA atât pentru rating TV cât și pentru imaginea politică. More…

De la începutul misiunii mele diplomatice în această țară cu care avem o relație politică foarte strânsă, nu am mai asistat la evoluții politicii de o asemenea anvergură într-un timp atât de scurt. Știți mai bine decât mine că printre prioritățile noastre de politică externă în raport cu această națiune balcanică este reforma sistemului său de justiție, combaterea corupției și consolidarea statului de drept. Acestea sunt în interesul nostru direct, deoarece garantează oamenilor noștri de afaceri un tratament corect în fața instanțelor de judecată românești și a instituțiilor care supraveghează mediul de afaceri. Dar nu noi vom fi cei care vom profita cel mai mult de pe urma reformelor din România, dacă acestea sunt implementate corect, ci românul de rând care din păcate s-a obișnuit să de șpagă pentru orice serviciu public care în mod normal ar trebui să fie gratuit. ![dance[1]](https://civitaspolitics.org/wp-content/uploads/2012/06/dance1.jpg?w=306)