În mediul intelectual autohton a crescut în ultimii ani interesul pentru istoria conservatorismului politic românesc[i], însă rolul crucial al personalităţii lui Gheorghe Asachi (1 martie 1788-12 noiembrie 1869) în conturarea acestui curent politic a fost de regulă trecut cu vederea. Conservatorismul clasic românesc – cristalizat după Revoluţia din 1848 şi maturizat în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza – a fost de la bun început şi până la sfârşit un fenomen preponderent moldav, iar Gheorghe Asachi – cărturarul moldovean post-iluminist, situat din punct de vedere ideologic undeva între Johann Wolfgang Goethe şi Edmund Burke – a fost adevăratul său părinte spiritual.
Tag Archives: Unirea Principatelor
153 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul Moldovei Răspunde

Carol Popp de Szathmary - principele Alexandru Ioan Cuza (colecţiile Muzeului Naţională de Artă a României, Bucureşti)
Astăzi se împlinesc 153 de ani de la alegerea „nobilului republican” Alexandru Ioan Cuza – în data de 5 ianuarie 1859, conform calendarului iulian/17 ianuarie 1859, conform calendarului gregorian – pe tronul Principatului Moldova. În memoria acestui eveniment crucial din istoria României – care a pavat, pe de o parte, drumul spre unificarea naţională odată cu dubla sa alegere pe tronul Ţării Româneşti de către Adunarea Obştească din Bucureşti, în data de 24 ianuarie/5 februarie a aceluiaşi an, şi care a pus bazele, pe de altă parte, redobândirii independenţei Principatelor române faţă de suzeranul Imperiul Otoman, „protectorul” Imperiul Rus şi garantele puteri ale Concertului european (Franţa, Anglia, Imperiul Habsburgic, Prusia şi Regatul Sardiniei şi Piemontului) – întrerupem „programul obişnuit” din ultimele zile pentru o scurtă evocare :
O pledoarie pentru federalizarea României 14
Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din istoria statului român (modern sau post-modern, că altul nu a mai existat) este organizarea administrativ-teritorială unitară, deşi două dintre cele mai importante episoade din biografia sa, Unirea Mică din 1859 şi Marea Unire din 1918, sugerau o cu totul altă direcţie, iar situaţia internă şi europeană din prezent oferă mai multe motive în favoarea acestei evoluţii ratate.