Un program politic liberal pentru România Răspunde

Publicăm cu permisiunea autorului un program politic liberal pentru România publicat în Revista 22 de Bogdan Enache.

Chiar dacă în majoritatea ţărilor occidentale liberalismul pare astăzi depăşit prin însuşi succesul său, el rămâne gândirea politică care a stat la baza ascensiunii economice, sociale şi culturale a Occidentului şi care, prin declinările sale mai mult sau mai puţin parţiale, are o contribuţie fundamentală la ascensiunea înregistrată în ultimele decenii de naţiunile emergente din Asia.

More…

O pledoarie pentru federalizarea României 14

Regiunile istorice ale României

Unul dintre cele mai sacre fundamente constituţionale din istoria statului român (modern sau post-modern, că altul nu a mai existat) este organizarea administrativ-teritorială unitară, deşi două dintre cele mai importante episoade din biografia sa, Unirea Mică din 1859 şi Marea Unire din 1918, sugerau o cu totul altă direcţie, iar situaţia internă şi europeană din prezent oferă mai multe motive în favoarea acestei evoluţii ratate.

More…