Am de ceva vreme îndoieli despre ce face Consilul Fiscal. Cristian Socol, preluat copios de Mirel Palada, produce din când în când niște tabele foarte draguțe cu predicțiile CF (mă rog, motivarea avizelor negative) vs. evoluția reală a economiei și finanțelor. It aint’ pretty; realitatea se încăpățânează să meargă în direcția opusă celei de care se teme Consiliului. Dar am zis să nu comentez, că poate Guvernul este într-un fel de bulă care, inevitabil, se va sparge,

De curând, printr-un tânăr politician pe care este poate mai prudent să nu îl numesc, mi-a parvenit o prezentare ținută la BNR de Ionuț Dumitrescu, președintele Consilului. Prezentarea este datată 22 iulie (aceeași zi în care Consiliul a trimis un răspuns Administrației Prezidențiale pe tema Codului Fiscal) dar nu am găsit-o pe site. Iar această prezentare este scrisă într-un limbaj suficient de „uman” ca să îmi dau seama că este manipulatorie.

În cele ce urmează nu voi argumenta pentru Codul Fiscal și nu voi încerca să anulez fiecare punct din prezentare. Dar cred că am găsit cel puțin patru puncte de rupere.

Unu. Concluziile nu reies din argumente. Introducerea vorbește de

existența unui risc extrem de deteriorare permanentă și de proporții a poziției finanțelor publice ale României, în contradicție cu regulile fiscale și principiile instituite de Legea Responsabilității Fiscal-Bugetare și cu tratatele de guvernanță fiscală europene.

Această introducere include limbajul cel mai ferm din toată prezentarea. Niciun alt epitet folosit mai jos nu se ridică la acest nivel. Desigur, este posibil ca o serie de riscuri non-extreme să se agrege într-un risc extrem. Dar, acest mecanism de agregare nu apare prezentat.

Desigur, o bună prezentare nu pune pe ecran tot ce se spune pe gură. Dar tot o bună prezentare are o secțiune de note și când se distribuie materialul scris sau electronic aceste note sunt incluse ca să nu existe dubii asupra logicii prezentării.

Doi. Nu se vorbește de scenariul unei mai bune conformări fiscale.

În România evaziunea fiscală este de proporții, iar metoda standard de a rezolva această problemă este de a cupla măsuri de relaxare fiscală cu măsuri de presiune asupra potențialilor evazioniști. Mai bine sau mai rău, este clar că Guvernul le face pe amândouă. Iar sarcina Consiliului ar trebui să includă o evaluare a cât de bine/rău face Guvernul această treabă și să includă această evaluare în logica discuției. Dar nu o face (în prezentarea despre care vorbim)

Dacă vrem să aflăm părerea Consiliului despre evoluția conformării fiscale trebuie să săpăm în documentul trimis Administrației Prezidențiale

Considerând drept permanente plusurile de eficiență a colectării obținute până în prezent, apreciem drept probabilă înscrierea în țintele bugetare pe termen mediu în lipsa măsurilor suplimentare de relaxare fiscală introduse de modificarea Codului Fiscal aprobată de Parlament și virtual imposibilă în ipoteza includerii acestora.

Implict se vede actuala eficiență a colectării ca fiind maximală/optimistă iar reducerea fiscalității având un impact zero sau, cel mult, compensând unele pierderi de eficiență așteptate. Ori, o asemenea poziție poate fi susținută, dar necesită argumente.

Notă: în discuțiile premergătoare acestui articol mi s-a sugerat că nu este treaba Consiliului să facă judecăți de microeconomie (cum ar fi colectarea) ci doar de macro-economie. Chiar această judecată fiind adevărată, nu există un adevăr macroeconomic și unul microeconomic. Dacă Consiliul nu putea să facă o analiză a evoluției colectării, trebuia să o ceară de la alții, spre exemplu insistând să primească cifre de la Guvern. Alternativ, putea construi scenarii pe diverse nivele de colectare și sa ajusteze recomandările corespunzător.

Trei. Pe baza unor exemple limitate putem suspecta că Consilul Fiscal a fost mai îndrăzneț în documentele trimise Administrației Prezidențiale decât în documentele destinate altora.

Un exemplu este cel de mai sus. Altul este dat de evaluarea impactului economic. Încercați să vedeți diferența între poziția în fața Președintelui:

Consiliul fiscal este foarte rezervat în ceea ce privește eventualele implicații asupra creșterii economice pe termen lung pe care compoziția pachetului legislativ, axat pe reducerea impozitării consumului, le are.

… față de poziția din prezentarea la BNR ….

Rezerve în ceea ce privește implicații asupra creșterii economice pe termen lung pe care le are compoziția pachetului legislativ, axat pe reducerea impozitării consumului

În documente care poartă aceeași dată, Președintelui i se spune că Consiliul este „foarte rezervat”, în timp ce în fața unui alt public Consiliul este doar „rezervat”. Iar importanța acestei nuanțări nu trebuie redusă la mici incoerențe instituționale. Cele două citate reprezintă poziții parțial diferite în prezentarea unuia dintre cele trei direcții de bază din argumentarea avizului negativ pentru Codul Fiscal. Lucrurile devin și mai triste când ne dăm seama că poziția Președintelui este în bună măsură o re-ambalare a poziției Consiliului Fiscal. Din fericire cineva din Administrația Prezidențială a avut inspirația să modereze tonul:

Totodata, semnalam ca promovarea unui model economic axat pe cresterea consumului in dauna investitiilor ar putea supralicita aportul consumului la cresterea economica si, in plus, ar putea afecta si competitivitatea si balanta externa a Romaniei.

Patru. Cel puțin un grafic este prezentat înșelător:

Nu trebuie să fii un economist de Nobel ca să înțelegi că nivelul de „imediat” înaintea crizei nu este cel mai fericit, fiind el însuși o anomalie.

Dacă vrem să ne înțelegem anomalia merită să ne uităm la consumul intern de materiale (grafic propriu):

Vedem cum câștigurile în eficiență/ productivitate materială sunt anulate în 2007/2008. Ca să înțelegeți mai bine, trebuie explicat că „materiale” nu înseamna preponderent oțel și uraniu ci nisip și balast. Adică în „perioada pre-criză” s-a investit în draci în clădiri care, surpriză, nu au mai returnat investiția începând din 2009. Sub această perspectivă, faptul că investițiile nu revin abrupt la nivelul din 2008 este parțial normal și de salutat.

Pe undeva dl Dumitrescu este conștient de aceste aspecte, căci spune:

Chiar daca excludem bula speculativă precriză din sectorul imobiliar/construcții, investițiile sunt încă mult sub nivelul lor de trend pe termen mediu.

Adică mai există un grafic/ calcul, care arată mai puțin rău, dar dl Dumitrescu a ales să-l prezinte pe cel mai rău și să ne dea cuvântul său ce cel mai puțin rău este, totuși, suficient de rău. Nu este bine, domnule președinte.

Altfel, probabil că evoluția investițiilor totale deviază de la trendul pe termen lung prin limitarea agresivă a investițiilor statului (care nu sunt doar construcții). Dar după ani de zile în care am avut creștere economică fără creșterea investițiilor statului nu mai putem să stăm cu burta pe manualul de doctrină și să zicem „toate investițiile sunt bune” ci trebuie să ne punem problema dacă nu cumva investițiile statului (român) au o contribuție extrem de mediocră la creșterea economică. Iată o discuție care, cred eu, trebuia avută și care Consiliului Fiscal i se pare puțin relevantă.

*

Așadar am văzut cum modul în care Consiliul Fiscal alege să prezinte faptele este selectiv și, de aceea, înșelător. Asta se adaugă unei dezbateri publice care este deja profund deficitară.

Guvernul ar fi trebuit să fie mai deschis asupra pariului pe care îl face mizând pe creșterea colectării. Nu a făcut asta pentru că are alegeri. Opoziția ar fi trebuit să ceară un soi de pact de limitare a cheltuielilor pe termen scurt: 2016-2017 ca să nu avem derapaje. Nu a făcut asta pentru că și ei au, evident, alegeri.

Și abia de aici lucrurile o iau cu adevărat la vale. Președintele are o libertate sporită de mișcare primită de la legiuitor, care a decalat alegerile; putea el să propună un asemenea pact. Nu a făcut-o. Consiliul Fiscal nu participă în alegeri. Puteau ei să pună în discuție toate aspectele relevante fie forțând limitele competenței lor, fie refuzând să prezinte o recomandare unică în lipsa tuturor elementelor necesare și alegând să descrie o serie de 2-3-4 scenarii. Nu a făcut-o.

În acest context ne mai rămân două speranțe. Una este că toate aceste aspecte lipsă au fost dezbătute în conversațiile dintre Guvern și oamenii de afaceri. Cealaltă este să pună prea-fericitul Daniel o vorbă mai sus și o rugăciune pentru înțelepciune; cred că există așa ceva în tipic.

Notă de final: între momentul scrierii și momentul publicării au mai avut loc niște consultări între președinte-premier-guvernator și, separat, între partide. A reieșit o implementare mai graduală a prevederilor și (teoretic) o monitorizare a Guvernului de către Parlament. Ceea ce este puțin mai bine (inclusiv în sensul în care știm că ținta de reducere a TVA de la 20% la 19% a fost făcută din vorbe în Parlament fără nici un studiu. Dar să nu ne înșelăm, a fost mai mult o negociere decât un dialog rațional/

Andrei Tiut