Ce rapoarte am mai citit luna asta (OSINT 15)

De ceva vreme am primit pe mail un studiu finanțat de Friedrich Ebert Stiftung privind relația FMI cu România. Vi-l recomand și dumneavoastră. Nefiind de specialitate nu comentez, dar reiau aici rezumatul:

Studiul de față își propune să realizeze o analiză critică a relațiilor dintre România și FMI din perspectiva opțiunilor în domeniul politicilor financiare, monetare și fiscale. Ca atare, studiul are doi piloni. Mai întâi, Daniela Gabor examinează în detaliu poziția FMI față de politicile de stabilitate monetară și financiară ale băncii centrale a României (BNR). Gabor ajunge la concluzia că BNR și FMI au creat și perpetuat mitul că BNR controlează condițiile monetare din economie (și, în oarecare măsură, pe cele financiare) prin regimul său de țintire a inflației. Acest mit îi este util băncii centrale pentru a se debarasa de răspundere pentru evoluțiile economice interne, iar FMI pentru a prezenta crizele balanței de plăți drept crize ale intervenției statului în economie. În plus, banca centrală folosește instrumentele de management al lichidității (facilități permanente, operațiuni pe piața monetară) în scopul gestionării fluxurilor de capital, și nu pentru țintirea inflației, așa cum cere FMI. În fine, atât BNR cât și FMI împărtășesc opinia că tranziția treptată și ordonată către un model bancar local nu se realizează prin intervenții de reglementare, ci prin mijloace de piață. Această abordare centrată pe forțele pieței le permite băncilor transnaționale să încheie alianțe cu banca centrală pentru a se opune măsurilor inițiate de guvern, prezentându-le ca măsuri care amenință grav stabilitatea financiară.

Urmează analiza lui Cornel Ban asupra relațiilor României cu FMI, în care autorul face două aserțiuni. Pe de o parte, se arată că măsurile de consolidare fiscală adoptate de România în 2010 au avut consecințe dezastruoase asupra obiectivelor de dezvoltare economică și incluziune socială ale țării. Pe de altă parte, examinând doctrina oficială de politică fiscală a FMI și studiile realizate de experții Fondului, Ban sugerează că factorii responsabili cu elaborarea politicilor ar fi putut găsi în studiile și doctrina oficială baza pentru o consolidare fiscală mai echitabilă și mai puțin dăunătoare dezvoltării

Că tot vorbim de finanțe, merită citite cele două documente ale Consiliului Fiscal citate și comparate în articolul meu anterior. Dincolo de contradicțiile semnalate vedem clar structura obiecțiilor Consiliului care coincide în linii mari cu structura obiecțiilor Președinției și ale PNL. Pe de o parte Consiliul este suficient de sigur ca măsurile vor afecta unele angajamente ale României. Pe de alta parte Consiliul crede că nu e bine să fie relaxată impozitarea consumului deoarece asta va produce un exces de consum care nu va fi acoperit de capacitățile de producție (celebra supraîncălzire și poziție pro-ciclică). Aici trebuie observat că Consiliul folosește diverse nuanțări ale predicțiilor sale economice și lasă loc de întors pentru situația în care economia nu se va supraîncălzi; căci așa este în tenis și în predicțiile economice.

Apoi, vă recomand situl monitor-social care propune o evaluare nuanțată a unor indicatori statistici. Citez, ca exemplu:

Deși are o rată a ocupării apropiată de cea a altor state din regiune și o rată a șomajului relativ mică, structura ocupării în România este foarte problematică, amintind de societățile pre-moderne. În jur de o treime din populația ocupată este formată din lucrători pe cont propriu și lucrători casnici neremunerați. (sursa)

indicatorul european de gender pay gap compară în mod disproporționat venitul femeilor cu educație superioară cu venitul bărbaților cu educație primară și medie. Astfel, diferența de salariu dintre femei și bărbați este subevaluată. (sursa)

Când citiți însă aceste mici analize trebuie să procedați cu grijă. Situl are o orientare ideologică implicită prin finanțarea sa (FES, adică stânga). Astfel, scopul său pare a fi să arate cât de rău le merge celor care le merge rău. Ceea ce este OK, atâta vreme cât citiți datele și analizele în mod atent și critic.

În sfârșit, vă recomand Cum se iau decizii în Capitală? O analiză cantitativă și calitativă a deciziilor pregătite de Primăria Municipiului București și votate de Consiliul General al Municipiului București în perioada iulie – noiembrie 2014. Din care reiese că deciziile se fundamentează printr-o listă destul de lungă de pași birocratici, dar că în mod real se completează mai des acei pași care pot fi produși prin narațiuni generale din poignet și mai rar acei pași care necesită studierea reală a situației. Asta este concluzia mea, nu a lor, dar cifrele par să o susțină