România, India şi China, încotro? 3

Unul din fenomenele ce definesc în prezent sistemul internaţional este ascensiunea economică şi politică a Chinei şi Indiei. Aceste puteri emergente sau rising powers, îşi fac din ce în ce mai des vocea auzită în cadrul sistemului internaţional, cerând un statut egal cu cel al SUA şi al Europei. Pe lângă latura materială a ascendenţei acestor două ţări, care în urma cu 20-30 de ani erau înca considerate ţări aflate în curs de dezvoltare, există şi una ideologică, atât India şi China considerând la nivel cultural că a sosit vremea revanşei în raport cu Occidentul pentru umilinţele suferite în timpul epocii coloniale.

România nu ignoră această evoluţie şi şi-a asumat o serie de obiective în relaţiile cu aceste două state. În documentele programatice ale politicii externe româneşti atât China cât şi India sunt vizate de către diplomaţia româneacă. Astfel în ceea ce priveşte China unul din obiectivele prioritare ale MAE în 2010 este „relansarea relaţiei tradiţionale, cu accent pe o relaţie economică echilibrată”, un prim pas în acest sens fiind participarea României la Expoziţia Mondială de la Shanghai. În cadrul obiectivelor de politică externă ale Programului de guvernare relaţiile sino-române ocupă un rol important, obiectivele fiind reconfirmarea relaţiei politice şi echilibrarea relaţiilor economice. În cazul Indiei, România doreşte un „parteneriat extins” pe termen lung, relaţiile cu acest stat necesitând o relansare. Un prim pas în acest sens se pare că va fi făcut anul acesta, cu o posibilă vizită a premierului Manmohan Singh în România.

Se poate constata relativ uşor faptul că România încearcă să reconstruiască şi să refacă relaţiile cu aceste state. Acest lucru nu se datorează neapărat vreunei răciri subite, ci transformărilor politice şi economice din România după 1989. Înainte de Revoluţia din 1989 relaţiile cu Republica Populară Chineză erau privilegiate, România utilizând exemplu chinez pentru a-şi susţine semi-autonomia în relaţiile cu hegemonul blocului esti, URSS. India ca lider al ţărilor nealiniate şi al ţărilor aflate în curs de dezvoltare ocupa un loc central în diplomaţia R.S. România. Sfârşitul Războiului Rece, căderea comunismului şi efectele globalizării au făcut pe de o parte ca relaţia politică cu aceste două state să fie relativ distantă, iar relaţiile economice să se dezechilibreze. De exemplu în relaţiile comerciale sino-române de după 1990 s-a înregistrat un deficit continuu, România devenind un importator net de produse chinezeşti, în ciuda unei relansări a exporturilor româneşti după anul 2000. China rămâne însă principalul partener comercial extern al României în Asia.

India este al treilea partener economic al României în Asia, după China şi Coreea de Sud. Schimburile economice între cele două state sunt net în favoare Indiei, dar investitorii indieni manifestă un interes crescut pentru România. Între ani 2000-2006 investiţiile indiene în România s-au cifrat la 1,7 miliarde de dolari iar volumul schimburilor economice a crescut de 6 ori. Cea mai cunoscută şi în acelaşi timp şi cea mai controversată investiţie indiană în România a fost achiziţionarea de către grupul Mittal a combinatului metalurgic de la Galaţi.

Ce strategie trebuie România să promoveze în raport cu India şi China? Pe termen scurt România ar trebui să dezvolte parteneriate economice avantajoase cu ambele ţări. Având în vedere faptul că atât India cât şi China au fost statele cele mai puţin afectate de criza economică, iar economia românească este încă profund afectată de criză, necesitatea atragerii de investiţii străine devine primordială. Ministerul de Externe şi Ministerul Economiei şi Comerţului ar trebui să formuleze o strategie comună pe termen scurt în care să fie definite obiectivele relaţiilor economice cu India şi China.

Dezvoltarea relaţiilor politice cu India şi China în schimb este mai complicată. Orice demers politic în raport cu aceste două puteri emergente trebui să ţină seama de următoarele variabile: apartenenţa României la UE şi NATO, statutul României de putere minoră, rivalitatea strategică şi disputele teritoriale dintre India şi China, parteneriatul strategic cu SUA al României, aspiraţiile hegemonice ale Chinei în Asia, relaţiile României cu alţi actori asiatici (Japonia, Coreea de Sud) şi declinul relativ al Europei în termeni economici, demografici şi politici.

O scurtă privire asupra istoricului relaţiilor sino-române relevă faptul că există o bază solidă pe care se poate construi un edificiu nou. Chiar dacă prăbuşirea comunismului a transformat relaţiile externe ale României, orientându-le spre Occident, o relaţie privilegiată  cu R.P. Chineză poate fi cultivată.  În ultimii 20 de ani România şi China nu au avut conflicte diplomatice majore şi chiar au cooperat. Prezenţa unei comunităţi chineze active şi prospere în România este de natură să contribuie pozitiv la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Relaţiile sino-române trebuiesc abordate de către partea română din pespectiva apartenenţei sale la UE şi NATO. Chiar dacă China întreţine relaţii politice şi economice mai intense cu principale state din aceaste organisme, România poate acţiona ca un intermediar, pe anumite teme de negociere şi în anumite contexte, între statul chinez  pe de o parte şi NATO şi UE, pe de cealaltă. O atenţie sporită trebuie acordată de către România unor subiecte delicate pentru statul chinez: problema drepturilor omului şi Taiwan. Chiar dacă România recunoaşte principiul unei „singure Chine” este esenţială o atenţie sporită asupra problemelor ce ţin de teritorialitatea statului chinez. România ar putea apela de asemenea la bunele oficii ale Chinei în ceea ce priveşte politica sa de securitate energetică. China, a dezvoltat o serie de relaţii privilegiate cu statele furnizoare de hidrocarburi din regiunea Asiei Centrale şi este un actor foarte important în domeniul securităţii energetice în acea regiune. Un anumit tip de cooperare sino-română în acest domeniu trebuie realizat.

Construirea unui parteneriat politic cu India trebuie să reprezinte o prioritate pe termen lung a diplomaţiei româneşti. India pare a fi interesată, cel puţin pe termen de scurt, de intensificarea relaţiilor economice bilaterale. Teme politice de interes comun sunt: cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, securitatea energetică, stabilizarea situaţiei din Afganistan şi teme ce ţin de vecinătatea Indiei. Afganistanul este o temă delicată pentru ambele părţi unde ambele state au interese comune, dar şi motivaţii diferite. India doreşte un Afganistan care să nu fie dominat de talibani, şi deci indirect de Pakistan, iar România doreşte stabilizarea rapidă a situaţiei pentru a-şi putea retrage trupele desfăşurate în cadrul misiunilor ISAF şi Enduring Freedom. Oportunităţi de cooperare politică între România şi India sunt deschise şi de parteneriatul SUA – India, dar şi de dezvoltarea relaţiilor dintre India şi Uniunea Europeană. O relaţie privilegiată a României cu India, ar putea fi benefică Uniunii Europene, care în ultima perioadă a avut probleme majore în a angaja un dialog constructiv cu India, mai ales în timpul summitului climatic de la Copenhaga.  O notă de precauţie în abordare relaţiile cu India ţine de conflictul acesteia din urmă cu China în privinţa trasării graniţei comune. România trebuie să fie atentă, în sensul în care să nu fie percepută pe această pe această temă ca fiind fie pro-chineză sau pro-indiană.

Dezvoltarea unor relaţii economice şi politice solide cu India şi China reprezintă o prioritate şi o provocare pentru politica externă românească pe termen mediu şi lung. Chiar dacă aceste state încă nu au devenit mari puteri cu drepturi depline, tranziţia sistemului internaţional spre multipolaritate face ca relaţiile cu aceşti viitori poli ai sistemului să devină prioritare. Rămâne de văzut dacă India şi China vor forţa o schimbare fundamentlă a sistemului internaţional sau se vor integra în „ordinea” existentă.

George VIŞAN

Anunțuri

3 comments

  1. „India doreşte un Afganistan care să nu fie dominat de talibani, şi deci indirect de Pakistan, iar România doreşte stabilizarea rapidă a situaţiei pentru a-şi putea retrage trupele desfăşurate în cadrul misiunilor ISAF şi Enduring Freedom. ”

    Pe de o parte, momentan e bine pentru indieni ca Pakistanul este ocupat cu vecinul Afganistan si implicit cu aspectele interne care tin de tabere de antrenament, al qaeda, etc. Chiar daca cu ocazia intereselor SUA in regiune pakistanezii se vor alege cu ceva F-16, UAV-uri, training, tot n-au sa poata tine pasul cu India. De-as conduce India, profitand de situatie, as sponsoriza ceva actiuni prin Pakistan. Oare ei fac asta acum? 🙂

  2. @resboiu Nu cred ca pe indieni ii face fericiti instabilitatea Pakistanului. Actiuni directe de subminare a guvernul pakistanez ar fi contraproductive pentru India din doua motive: arsenalul nuclear pakistanez ar putea cadea pe mana talibanilor pakistanezi si disparitia unui guvern anti-taliban (chiar daca nu intr-ajuns de anti-taliban cat ar dori India sau SUA) ar conduce la o victorie a talibanilor in Afganistan si deci compromiterea intereselor indiene din aceasta tara.

    Pakistanul de unul singur nu reprezinta o amenintare conventionala serioasa pentru New Delhi. Din punct de vedere nuclear intre India si Pakistan functioneaza aceeasi logica a descurajarii ca intre SUA si URSS. O amenintare serioasa pentru India ar fi un potential atac chinez in Arunchal Pradesh coordonat cu o ofensiva pakistaneza in Kasmir. Dar asta e doar un caz ipotetic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s