Ted.com (cele mai bune conferinţe din lume?) 1

Cândva în timpul facultăţii am învăţat că lipsa de timp de expunere face minuni. Profesorul îşi diluează argumentele pe un întreg semestru, cu ordine şi metodă, având grijă ca să prezinte toate argumentele intermediare, contrarii şi paralele. Invitatul de la sfârşitul semestrului are 1-2 ore să prezinte tot ce ştie el mai bine şi (atunci când reuşeşte) experienţa este întotdeauna memorabilă.

Ted.com face acelaşi lucru la un alt nivel. Pe de o parte selecţia este mai dură: în general oameni care au realizat ceva în cercetarea fundamentală, programe sociale sau care au un produs tehnologic „nemaivăzut”. Pe de altă parte timpul este mai scurt: maxim 20 de minute.

Am adus vorba despre ted.com în postul despre Salonul de la Geneva. Ce nu ştiam atunci este că peste 300 de înregistrări video sunt subtitrate în română. În plus, WordPress permite embed de video pentru ted.com. Deci motive suficiente să îi fac o prezentare mai detaliată.

Teoretic TED vine de la technology-entertainment-design. Dar partea de divertisment (entertainment) este marginală iar tehnologie şi design sunt interpretate destul de larg, atâta vreme cât subiectul este interesant.

Prezentările ne pot arăta cum să omorâm ţânţarii din spitale cu raze laser, sau cum să ne transformăm peretele într-o interfaţă interactivă. Dar pentru specificul acestui blog am ales câteva subiecte mai potrivite.

Esther Duflo susţine că programele de ajutorare ar trebui să fie precedate de testări aleatorii asemănătoare, dacă vreţi, celor ce preced lansarea unui medicament.

Ahmad Ghani, fost Ministru de Finanţe în Afganistan vorbeşte despre reconstrucţia statelor. Urmăriţi mai ales partea de întrebări libere.

Steven Pinker argumentează că epoca modernă este, împotriva aparenţelor, cea mai puţin violentă din întreaga istorie. Numai publicizarea violenţei şi standardele mult mai înalte ne-ar împiedica să vedem acest lucru

Şi acum preferatul meu. Hans Rosling (vezi profilul aici) vorbeşte despre sărăcie şi modul în care prejudecăţile noastre încep să se scuture îndată ce creem o istorie comparativă bazată pe date. Dintre toate înregistrările prezentate, aceasta încarnează probabil cel mai bine spiritul conferinţelor TED. Inspiraţi-vă, dar nu încercaţi acasă aceeaşi tehnică de a încheia o expunere.

Şi, dacă aţi avut răbdare până aici, Nellie McKay vă cântă un cântecel vesel despre feminism.

(La data scrierii acestui post doar înregistrările 3, 4 erau subtitrate în română)

Andrei Tiut

One comment

  1. Pingback: Apocalipsa se amână (5): să oprim creşterea populaţiei la 10 miliarde «

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s