Hai să desfiinţăm armata ? 22

Eurofighter Typhoon. Fotografie de Ray Troll

Simon Jenkins, în The Guardian, publică un articol cu titlul Does Britain really need the military? în care argumentează că Marea Britanie ar putea, la o adică, să desfiinţeze forţele armate, mai puţin unele servicii „esenţiale” precum cele de spionaj sau paza de coastă.

Argumentele sale sunt în esenţă trei. În primul rând, autorul asimilează costul apărării cu o primă de asigurare. Însă, remarcă el, spre deosebire de industria asigurărilor, ne lipseşte un calcul matematic cost/beneficiu.

Some taxes are an insurance against future risk, such as being ill or having a sick relative. But they are usually subject to some actuarial assessment of the risk. Defence spending is insurance of a different order. We make no actuarial calculation of the risk of British citizens dying in a military attack or of British property being destroyed. Yet we are required to part with a premium of £45bn a year to prevent it. Why?

Pe de alta parte, pericolele potenţiale care ameninţă regatul i se par autorului destul de subţiri:

[…] The authors clearly ran out of threats, but had to fill their threat quota. We are also threatened by immigrants and smugglers „trying to cross the UK border”. We are „threatened” by an accident at a nuclear site; by a conventional attack on a Nato ally, and by an attack on a British colony. Finally, we face a curious bundle of threats: fuel shortages, price instability, and „a short- to medium-term disruption to international supplies or resources”

În sfârşit, chiar dacă ameninţările ar fi mai serioase, strategia de apărare i se pare inadecvată.

The chief threat to me today, if at all, is from crime. […]I am defended against crime, including terrorist attack, not by an army, navy or air force, but by vigilant acquaintances of the criminals, by an alert school and mosque, by the police and by the apparatus of intelligence, espionage and diplomacy.

The truth of the matter is that our defence spending is misdirected and extravagantly out of date. We are re-equipping for Agincourt on the brink of Waterloo. […] We are deploying cold-war weapons against occasional outrages by fanatics with no capacity to cause the state harm.

Întregul articol pare să se sprijine pe o interpretare simplificată a istoriei recente  a Marii Britanii. Dacă într-adevăr nu mai sunt ameninţări directe, aceasta nu poate fi dor meritul politic şi diplomatic al guvernelor succesive ci şi un rezultat al faptului că statul şi-a dovedit disponibilitatea de a folosi forţa în teritorii precum insulele Falkland sau Irlanda de Nord. A anula brusc această opţiune ar putea face ca ameninţările să re-apară destul de rapid.

Totuşi cele trei argumente/ întrebări pe care şi le pune autorul sunt legitime şi puternice. De ce nu calculăm riscul de apărare? Sunt ameninţările secolului 21 corect percepute de guverne?  Şi dacă da, cât de adecvate sunt strategiile de răspuns? Întrebări care au sens la fel de bine în România ca şi în Regatul unit.

Desigur, să calculezi riscul de apărare nu e tocmai simplu dacă nu ai un eşantion de războaie suficient de mare. Iarăşi, ar fi incorect să nu ţinem cont că guvernele lumii occidentale îşi revizuiesc strategia de apărare periodic încercând să ajungă „la zi” cu ameninţările secolului nostru.

Dar cel mai mult mă interesează/ îngrijorează întrebarea a treia. Deocamdată România pare să aibă o o puternică componentă de simetrie reactivă: au „ei” avioane, ne luăm şi noi; au „ei”acces la mare, noi ne luăm fregate; au „ei” terorişti, noi antrenăm trupe antitero, etc. Poate mă înşel (şi dacă mă înşel George mă va corecta cu siguranţă), dar nu mi se pare tocmai o abordare de succes. Dacă ameninţările începutul secolului 21 vor fi asimetrice atunci probabil şi statul ar trebui să vizeze mai direct punctele slabe ale potenţialilor inamici în loc să se bazeze strict pe personal şi tehnică de luptă.

Andrei Tiut

Anunțuri

22 comments

  1. @Andrei

    You made my day cu articolul asta! Articolul stimatului domn Simon Jenkins este excesiv de simplist, dar intrebarile sunt fundamentale. Situatia particulara a Marii Britanii, care a fost nevoita sa reduca alocatiile bugetare pentru fortele armate a fost cauzata pe deoparte de subinvestitia in aparare, proasta administrare a fondurilor si doua razboaie extrem de lungi. Cred ca o Mare Britanie fara armata si fara arsenalul nuclear ar fi nu numai vulnerabila in raport cu Argentina, dar ar deveni insignifianta din punct de vedere politic la nivel global si ar pierde si o parte din prosperitatea sa economica.

    La prima intrebare nu stiu daca poate fi creat un instrument care sa cuantifice si sa prognozeze probabilitatea unei agresiuni de orice fel. Este un lucru foarte complex. Natura amenintarilor si perceptia acestora de catre elitele politice si de societate variaza foarte mult. In cazul Romaniei la nivel politic perceptia amenintarilor este dubla, atat simetrica cat si asimetrica. In momentul de fata nimeni nu poate aprecia cu un grad ridicat de probabilitate ca peste 10 ani amenintare va veni de la actorii non-statali, de la o mare putere sau o combinatie intre aceste doua amenintari.

    In conformitate cu statutul de membru al NATO Romania trebuie sa ofere o serie intreaga de capabilitati „simetrice” – o fregata, o corveta multirol, o brigada luptatoare si o escadrila de avioane de lupta. Pe urma mai sunt si necesitatile de aparare a teritoriului care implica in mare parte capabilitati simetrice: tancuri, TABuri, avioane, elicoptere, nave si artilerie. Forta unei armate sta in elementul tehnici si cel uman. In general profesionalismul militariolr romani este remarcat dar echipamentul este criticat. Romania are nevoie de investitii in echipament in aceasta perioada deoarece 85% din tehnica militara este buna de casat. Recent 2 piloti foarte capaibili si-au pierdut viata din cauza ca zburau intr-un avion care trebuia de mult inlocuit.

    In materie de amenintari asimetrice Romania pare a fi destul de competenta. Romania nu este o baza a terorismului international, toate atentatele teroriste care au fost planuite sa aiba loc pe teritoriul Romaniei au fost dejucate si nefiind o tara occidentala cu o pozitie vizibila nu atragem ostilitatea unor retele terorist ca Al Qaeda decat in mica masura. In Afganistan si Irak trupele romane si-au insusit lectiile contrainsurgentei si a fost dezvoltata o componenta de forte speciale.

    Ceea ce nu reuseste Romania sa faca in momentul de fata este sa investeasca in domeniul apararii. Ce 2.38% din PIB care trebuie alocati in mod normal ptr aparare au fost intr-un singur an alocati. In general armata este prima de la care se taie fonduri la rectificarea bugetara sau pe timp de criza.

    Desfiintarea fortelor armate ar avea importante consecinte sociale si politice. In primul rand armata este considerata o institutie fundamentala a statului si se bucura de o incredere disproportionata in raport cu Parlamentul. Disparitia ei ar duce la o diluare si mai mare a autoritatiii statului.

    Armata joaca un rol foate important in construirea statului – nu degeaba se spune ca razboiul a creat statul si statul face razboiul. Chiar daca Romania utilizeaza o armata de voluntari – ea joaca un rol simbolic important in sprijinirea statului – parada de 1 Decembrie este o manifestare a puterii statului roman, prezenta in teatre de operatiuni asigura prestigiul statului si un loc pe scena internationala. In plus multi romani se tem si acum de pierderea unei parti a teritoriului national – existenta armatei ii reasigura in acest sens. Armata este un simbol al natiunii si al statului – este sabia si scutul.

    Lipsa unei forte armate capabile sa descurajeze o agresiune va aduce si la scaderea investitiilor straine in Romania. Un stat slab din punct de vedere militar nu poate garanta faptul investitorilor si antreprenorilor ca nu isi vor pierde investitiile in urma unei agresiuni. In plus armata detine cunostiinte si echipamente utile in cazul unui dezastru natural. Interesele Romaniei la Marea Neagra si in domeniul securitatii energetice se sprijina intr-o masura si pe fortele armate. In cazul in care Ucraina sau orice alt stat ar periclita integritatea unei platforme offshore din zona economica exclusiva o fregata romaneasca sau un submarin romanesc ar impune respectarea acestui interes national, mai eficient decat un protest la ONU.

    Armata are un rol si in protejarea democratiei – atat de amenintarile externe cat si de cele interne.

    Per total desfiintarea fortelor armate in cazul Romaniei ar fi echivalentul taierii cracii de sub picioare ptr. statul roman. Ceea ce trebuie facut in schimb este sa investim rational in acest domeniu si sa creem o forta destul de flexibila sa faca fata singura, sau in cooperare cu alti aliati oricarei forme de agresiune.

  2. Mă aşteptam la un răspuns consistent, dar recunosc că aşteptările mele au fost depăşite… 🙂

    Oricum, dacă citesc corect, tu identifici 4 surse de înarmare:

    1.Pregătirea pentru situaţii de urgenţă „civilă” – aici sunt absolut de acord, ba chiar aş susţine întărirea acestui rol. Catastrofele naturale sau cauzate de om în ultimii ani, atât în ţară cât şi în afară arată clar că o asemenea forţă este utilă.

    2.Îndeplinirea cerinţelor NATO. – Statul român e în situaţia de a nu onora angajamentele sale interne (faţă de furnizori sau faţă de pensionarii din judeţele mai puţin norocoase) aşa că nu tind să văd acest argument ca bătut în piatră, mai ales în următorii 2-3 ani. Pe termen mediu, observ că nu avem nevoie decât de o singură fregată, deci pe cealaltă am putea să o transformăm în flotă de pescuit :). Ştiu că ţii la ele dar, serios, când a avut România ultima bătălie navală?

    3.Acoperirea ameninţărilor asimetrice – din nou de acord, probabil că pe termen lung va trebui să facem chiar investiţii suplimentare.

    4.Apărare terestră (tancuri, taburi, artilerie)„singuri sau împreună cu aliaţii” – Ei, aici mă pierzi! Ungaria, Serbia, Bulgaria sunt ţări relativ mici şi simultan membre sau aliaţi ai NATO şi UE. Pe scurt, facem parte împreună din acelaşi Occident (deşi nu sunt sigur că sârbii ştiu asta…). Ucraina şi Moldova sunt prea slabe ca să ne cauzeze probleme direct, dar ar putea implica Rusia. Iar Rusia, dacă ne batem 1la1 ne … bate oricum. Deci aş zice că avem argumente destule să avem o forţă terestră mai degrabă mică decât mare

    Pe un plan mai general, apartenenţa NATO e o investiţie, deci nu ar trebui să ne aducă costuri suplimentare. Sau, dacă apar costuri la unele capitole (forţele inter-operabile, fregată şi escadrilă) să putem economisi la altele (tancuri, taburi, artilerie)

    Mai aduci două argumente. Primul este că desfiinţarea Armatei ar slăbi încrederea publică în statul român. Nu propuneam desfiinţarea nimănui dar mă voi face puţin avocatul diavolului. Chiar şi în cele mai radicale scenarii, tot va trebui să păstrăm grănicerii, Jandarmeria, forţele speciale, serviciile secrete şi forţele inter operabile NATO. Aşa că am avea armată în continuare, doar că ar fi, după cum zice Thomas Barnett într-o conferinţă pe care ţi-am trimis-o mai demult „your mother’s army” (http://tinyurl.com/nbccao).

    Desigur o există o minoritate care nu se vor putea desprinde emoţional de armata celui de-al doilea război mondial dar… e periculos să ne adaptăm statul pentru confortul acestor indivizi.

    Celălalt argument este că armata protejează democraţia pe plan intern. Aici nu pot fi de acord. Armata poate asigura ordinea şi, la limită, un stat constituţional. Dar armata, ca instituţie birocratică şi ierarhică nu poate genera democraţie sau liberalism.

  3. @ Andrei

    2. Nu functioneaza asa treaba. Ca sa poti trimite o fregata cu NATO (vezi misiunea Active Endeavor) trebuie sa ai 3 – una in port la reparatii, 1 tranzit, patrulare sau antrenament si 1 sa o trimiti cu NATO. Sa ai o singura fregata in termeni operationali inseamna sa nu ai nici una tot timpul disponibila. Plus ca fiind una singura costurile de operare sunt mult mai mari decat daca ai 2 sau 3. Ultima batalia navala in care a fost implicata Romania a fost acu vreo 60 de ani – dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem mai mult de o fregata. Mai multe fregate inseamna o probabilitate mai mica de a fi implicat intr-o batalie navala. Slabiciunea invita agresiunea-vezi cazul Romaniei in vara anului 1940.
    4. Gresit. Bulgaria, Ungaria, Serbia sunt mai mult sau mai putin integrate in Occident si relativ securizate – dar asta s-a facut si cu ajutorul nostru. Romania este principalul pol de securitate in aceasta regiune, si Ungaria si Bulgaria se vor uita spre noi sa contribuim la siguranta lor. Apartenenta la NATO nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe o ureche si sa pasam responsabilitate securitatii catre altii. Ideea din spatele NATO e sa fii capabil in primul rand sa-ti furnizezi singur securitate, iar surplusul sa-l pui la comun.

    Nimic nu garanteaza ca Ucraina nu va comite un gest de agresiune in viitor, cand poate va fi mai puternica. Cat despre Rusia – ea tot timpul a fost o mare putere si tot timpul si-a invadat vecinii. Nu ne putem asuma riscul de a neglija Rusia, atat militar cati si politic, dupa 13 invazii. Apropo Rusia considera in continuare NATO o amenintare…. Deci nu ne putem culca pe o ureche in privinta asta.

    Nimeni nu cere Romaniei o armata din al doilea razboi mondial, ci o armata functionala – lucru care nu se poate acum, nu cu 85 % din tehnica de lupta mai batrana decat militarii care o opereaza.

    Exista un atasament emotional fata de armata al populatiei, care este util pana la urma. Ideea de apartine unui corp de elita, de a purta o uniforma, de a servi comunitatea si bineinteles gandul ca cineva vegheaza ca Romania sa nu ajunga o Bosnie, Liban sau Georgie. Toate aceste elemente nu trebuiesc subestimate si trebuiesc reinventate, pentru a fi in ton cu schimbarile de la nivelul societatii.

    Armata are un rol in protectia democratiei pe plan intern. Aceasta misiune se cheama Asistenta militara acordata autoritatii civile – si la noi a functionat lucru asta de minune dupa faimoasa „batalie” de la Costesti, cand intre Bucuresti si mineri a stat un pluton de tancuri. Protejarea institutiilor legitime ale statului de insurectie sau lovituri de stat intra in atributiile oricarei armate ale unui stat democratic. O armata a unui stat democratic trebuie sa fie capabila sa protejeze democratie in situatii extreme. Institutiile civile trebuie sa se asigure ca cei care sunt in uniforma respecta aceleasi norme morale si de drept ca si un civil. Cu alte cuvinte Armata trebuie sa fie socializata cu aceleasi valori democratice ca si restul cetatenilor, in ciuda caracterului sau ierarhic si birocratic.

  4. Ma rog, vechea dilema aparare versus securitate.
    1. De ce nu calculăm riscul de apărare?
    Riscul se calculeaza de catre politic in fiecare secunda. Treaba asta nu este accesibila criticilor pentru ca apararea nu este un tip de poltica obisnuita, in special pentru tarile mari si care mai sunt si puteri nucleare.

    2. Sunt ameninţările secolului 21 corect percepute de guverne?
    In primul rand cred ca este o intrebare foarte vaga daca vrem sa facem referire la un guvern (daca vorbim de cel britanic trebuie sa ne gandim ca modelul este foarte descentralizat si ca de fapt actul de participarea la „guvernarea apararii”este unui cu ramificatii extinse in zona public-privat) iar in al doilea rand cred ca nu este prioritar demersul de a vedea daca perceptia este corecta ci daca raspunde unor interese bine definite. Ca in orice domeniu in care sunt evaluate amenintarile, cadrul in care are loc analiza apararii este crucial. La ce ne putem astepta de la un cadru multicultural si cosmopolit cum este cel britanic? UK este cea mai avansata zona care a experimentat mult mai multe concepte de reforma ale apararii decat restul tarilor europene? Cam ca peste tot, raportul forte de aparare- forte de securitate este in favoarea ultimelor si la britanici si inclin sa cred ca si la noi (nu am cifre dar ma hazardez sa afirm asta). Dar una este raportul de forte si alta este agenda de securitatea. O alta observatie este ca transformarea fortelor de aparare in forte de securitatea nu este una simpla si nu este doar una de „schimbarea a culorii beretelor” implicatiile politice sunt atat de adanci si sensibile incat politicul ramane ultimul bastion. Andrei nu este de acord ca armata apara democratia dar nu se intreaba cum poate ajuta un numar sporit de firme de supraveghere si securitate? In cazul armatei discutam de un control politic foarte strans (discut la modul generic in Europa) in timp ce institutiile private de supraveghere, securitate au un alt cadru de control. In UK mecanismele sociale au evoluat in acest sens de fro 30-40 de ani si tot sunt probleme.

    3. Şi dacă da, cât de adecvate sunt strategiile de răspuns?
    Cred ca strategia de raspuns trebuie sa contina un obiectiv major- cel al stabilizarii- in sensul cel mai larg cu putinta- de mentinere a unui echilibru intre amenintarile externe si riscurile interne. Ar mai trebui avute in vedere 2 elemente:
    – sa se evite o ultra-specializarea a armatei si fortelor de securitate- pentru ca stim ca granita dintre complementaritate si conflict este foarte mica. In general cu cat avem mai multe forte specializate cu atat in perspectiva vom avea tendinta de a renunta mai usor la ele pentru ca sunt greu de adaptat la noile cerinte. Deci o forta de securitate ultraspecializata va costa mai mult in realitate: costa specializarea dar si renuntarea la ea si al toate investitiile respective. vezi vestitul sistem metropolitan londonez de gestionare a crizelor care nu a fost finalizat.
    – asupra raportului dintre fortele specializate si cele de aparare trebuie sa mai discutam si din perspectiva tendintei primelor de a domina. Un exemplu, sa zicem din sfera imaginii: degeaba ai un regiment scos cu lopeti la inundatii daca toti jurnalistii sunt adusi cu elicopeterul de la serviciul de politie sau medical. Ma rog, si de aici putem discuta si alte aspecte.

    Ce am scris mai sus vizeaza si alte zone decat cele europene. De exemplu nu stim inca cum vor evolua raspunsurile unui stat, sa zicem in Afganistan, unde efortul internationa de instruire a unor forte specializate contra-insurgente si trecerea in planul 2 a procesului de formarea a armatei afgane
    ar putea influenta pe termen lung stabilizarea.

  5. am citit articolul original, nu si comentariile (jesus, dar scrieti amandoi cearsafuri 😛 ). anyway, parerea mea simplista este ca orice schimbare de forte pentru stat ar insemna, aproape automat, o crestere in puterea oculta a statului, a serviciilor secrete si a „sigurantei” interne. lucruri care s-ar traduce si in libertati personale mai putine.

    parerea mea.

    • @Mihnea,
      cred ca lucrurile sunt mai nuantate daca vorbim de libertati personale. Avem deja comunitati in Europa care accepta si promoveaza Neighbourhood Watch. Ca sa nu vorbesc da faptul ca multe grupuri etnice de imigranti europeni importa si modele de „supraveghere” traditionale si chiar de control a individului.

  6. @Semanticus

    Perfect de acord!

    @Mihnea

    Asa suntem noi – daca avem destul timp scriem volume!

    @ Andrei

    Departament of Smth Else la care se refera Burnett e in curs de formare si la noi. MAE va avea un grup de experti civili in reconstructie, conflict management si asistenta umanitara. Face parte din ceea ce se cheama in NATO comprehensive approach.

    Cred ca viziunea lui Burnett e eronata – pe viitor SUA va evita situatiile din Afgansitan si Irak. Vor exista unitati si specialisti in misiuni de stabilizare si contrainsurgenta, dar accentul va cadea in mare masura pe amenintari simetrice.

  7. Văd că nu s-a înscris nici un antimilitarist la cuvânt aşa că voi încerca să ţin tot eu rolul ăsta :).

    Deci…

    @ George

    Despre fregate
    „Ca sa poti trimite o fregata cu NATO [… ] trebuie sa ai 3”. Să le numărăm coane George. Ca să poţi trimite o fregată cu NATO trebuie să ai … o fregată. Ca să trimiţi o fregată NATO 365 zile pe an vreme de x ani trebuie să ai două (adică una de backup). Abia ca să ţii două fregate în operaţiuni, abia atunci îţi trebuie 3. Doar că tu nu ai promis 2 ci una. (serios, chiar credeai că o să poţi strecura o premisă nouă pe post de concluzie….?)

    Despre surplus
    „Apartenenta la NATO nu inseamna ca trebuie sa ne culcam pe o ureche” – corect, dar nu pot fi de acord că „Ideea din spatele NATO e sa fii capabil in primul rand sa-ti furnizezi singur securitate, iar surplusul sa-l pui la comun.”. Păi dacă ai surplus nu mai faci alianţă, sau dacă faci, faci una agresivă. Serios, nevoia de mai mult şi nu surplusul ne mişcă în viaţă. Iar o alianţă nu e o punere în comun ci o sinergie în care întregul e mai mare decât suma părţilor, deci putem împreună să producem mai multă securitate cu mai puţin efort (mai ales dacă nu există o contra-alianţă).

    „Protejarea institutiilor legitime ale statului de insurectie sau lovituri de stat intra in atributiile oricarei armate ale unui stat democratic.” – OK să zicem că avem o insurecţie mâine. Ea nu va fi în Valea Jiului, mulţumită lui V Ciorbea care a dispersat minerii. Şi nu va fi nici în Secuime, graţie lui A Năstase care a reconciliat stânga naţionalistă cu UDMR definitivând „modelul românesc”. Dar ar putea fi la Craiova sau în orice sat în care convieţuiesc români şi ţigani. Pe cine ai trimite tu să patruleze în stradă? Eu aş trimite Jandarmeria care va bate şi va umili, dar altfel va respecta viaţa, proprietatea şi integritatea sexuală. Dacă însă trimitem însă un veteran din Irak s-ar putea ca el să ne ofere unele surprize pentru că el a fost socializat pe principiul „trage ca să supravieţuieşti”.

    Remarci în mod corect că Armata trebuie socializată în acelaşi principii ca şi societatea. Dar un soldat de cazarmă nu are ocazia să fixeze prin practică aceste valori iar un soldat de front se socializează în valori diferite (există exemple berechet în acest sens). Deci, nuanţând poziţia mea mai veche, aş spune că forţele regulate şi cele secrete nu au o practică zilnică şi individuală de supunere faţă de autoritatea civilă. Acesta este motivul pentru care separăm Armata de Jandarmerie şi pentru care de-militarizăm Poliţia. Cred că vin aici şi în întâmpinarea unor observaţii ale lui Semanticus.

    Că tot am trecut la Semanticus „Riscul se calculeaza de catre politic in fiecare secunda.” – poate dar bugetul se calculează anual şi ceea ce reproşează Jenkins este că nu ştim câte vieţi de om se salvează la mia de lire. Cred că aici înclin mai degrabă spre formularea lui George care spune că acest lucru pur şi simplu nu se poate calcula.

  8. @Andrei,
    dupa formula lui Jenkins, Anglia nu ar mai fi intrat in razboi cu Germania pentru ca se stia ca Berlinul cheltuise in aproximativ 10 ani mai multi bani pentru inarmare si superioritate tehnica decat Londra.
    Ce face Jenkins nu are legatura cu nici o analiza de buget de aparare din lume, nici macar in cazul Luxemburgului, Islandei sau regatului Monaco. Pe logica lui eu pot afirma ca pe bugetul apararii au fost alfabetizati multi soldati in termen si astfel au fost prevenite comportamente antisociale care ar fi rezultat din ignoranta unor soldati cu 2 clase sau ca prin folosirea a X de litri de motorina de la Armata au fost salvati sinistratii de la inundatii. Este acesta adevaratul indicator de eficienta? Se va spune ca nu asta este scopul si rolul acestei institutii.
    Tu spui ca bugetul se calculeaza anual. Lucrurile nu stau chiar asa. Din perspectiva apararii bugetul se calculeaza multi-anual iar conform legii planificarii trebuie prezentata si o Carte alba a apararii (pregatita printr-o analiza a apararii). Optiunea pentru o proiectie bugetara pentru 10 ani sugereaza ca se accepta ideea de a lucra pe obiective si nu doar pe categorii de buget clasice anuale.
    Pe scurt Jenkins repinge tot ce am spus mai sus, nu este de acord cu ierarhia amenintarilor, relativizeaza totul in materie de aparare si trage concluzii ideologice: „I hate to see statesmen whose job is to keep threats out of sight and mind exploiting the politics of fear.”
    hai sa vedem ce ofera Jenkins? marea revelatie ! „The chief threat to me today, if at all, is from crime. Yet we are appalling at combating it. Obsessed with punishment, we neglect crime prevention. ”
    Din pacate, Jenkins, dupa ce se chinuie sa desfiinteze o lista intreaga de amenintari, trateaza foarte superficial fenomenul crimei.
    Uita lucruri esentiale, cum ar fi acelea ca activitatile criminale din Anglia vizeaza nu furturile de gaini si borcane de zacusca din balcoane ci manipularea si comercializarea productiei de narcotice din Afganistan. Probabil ca il vei sustine pe Jenkins atunci cand va propune sa se legifereze consumul de heroina si deci nu vom mai avea o probmea cu traficul de narcotice. Iar in cazul in care fundatiile gasesc fete afgane mutilate cu siguranta ca Jenkins ramane increzator in chirugia britanica. Cu siguranta aceasta se va intrece pe sine pentru a reda o infatisare rezonabila bietelor fiinte nu inainte ca tabloidele din insula sa relateze cu lux de amanunte aceste drame.

  9. @Andrei
    Nu incercam sa strecor o premisa noua in dezbatere, pur si simplu ilustram modul in care sunt gandite necesitatile de aparare. Pentru ca o clasa de nave sa fie fiabila militar si financiar trebuie sa ai cel putin doua nave. Acest mod de alocare a resurselor e raspandit in toate marinele lumii

    Cu privire la aliante: exista intotdeauna un minim necesar de aparare ( nu il confunda cu optimul). Nato cere in primul rand de la membrii sai capacitatea de a se apara singuri, este o conditie fundamentala a Aliantei. In momentul in care poti sa te aperi singur – poti sa ii ajuti si pe ceilalti (surplus). Sunt si exceptii de la regula – Islanda, tarile baltice, dar sunt cazuri particulare. Existenta acestui surplus nu inseamna insa ca poti sa iti satisfaci singur toate nevoile de securitate. Deci aplezi la aliati, oferind in schimb propriile tale capabilitati de nisa. Romania de exemplu avea in anii 90 o armate de 320000 de oameni, dar era considerat unul din cele mai slabe state din punct de vedere militar de pe continent si nu se considera capabila sa faca fata singura noilor provocari de securitate.

    Intentiile agresive nu tin neaparat de cantitatea de putere militara detinuta – poti sa ai un excedent de forte militare si sa nu ai intentii agresive. Vezi cazul Germaniei de astazi si chiar a SUA dupa 1990. Intentiile agresive tin de interesele unui stat, de ideologia regimului si de viziunea asupra securitatii nationale – un bun exemplu in acest caz este Germania in primul si al doilea razboi mondial.

    Problema cu viziunea ta in privinta aliantei este ca este una generatoare de freerideri din start – un membru al aliantei tale va aloca intotdeauna mai putine resurse, sperand ca ceilalti vor acoperii deficitul. Intr-un anumit sens lucru acesta se intampla in NATO-dar alianta nu a fost gandita sa genereze acest tip de comportament. Este mai mult o consecinta a garantiei de securitate americane.

    Misiunea de asistenta acordata autoritatii civile este una exceptionala. In cazul in care Jandarmii nu fac fata unei multimi furioase, atunci prezenta armatei este decisiva. Exista trupe militare specializate in mentinerea ordinii publice – Politia Militara – dar aceasta este o optiune extrema.

    In privinta socializarii cu valori diferite fata de civili – argumentul tau este invalidat de experienta istorica – Armata SUA niciodata nu a dat o lovitura de stat. La fel si armatele statelor europene membre ale UE si NATO. In ciuda participarii la conflicte sau la misiuni de mentinere a pacii aceste forte militare nu au periclitat in vreun fel regimul democratic de la al doilea razboi mondial incoace. Soldatii din cazarmi pot fi socializati prin programe educative si/sau regulamente cu valorile democratiei liberale. Lucrurile acestea au fost deja testate, chiar si in cazul soldatilor trimisi sa lupte.

    @Semanticus

    Lasand la o parte alfabetizarea indivizilor, unele state au unitati auxiliare al caror unic scop pe timp de pace este sa ofere o alternativa la unele probleme sociale. Franta de exemplu are un regiment auxiliar a carei misiune este formarea pe timp de pace a tinerilor cu probleme. Si cand ma refer la formare ma gandesc la formarea profesionala – sunt primiti tineri care nu s-ar putea adapta regimului normal al unei scoli, si sunt educati sa devina mecanici sau constructori. Pe timp de razboi misiunea acestui regiment e logistica – deci nu ar trebui sa fie implicati in mod direct in lupta.

  10. O mica precizare, daca discutam despre flotila de fregate, in principiu, trebe sa fie 3: 1 in misiune, 1 la reparatii si 1 la „odihna” 😉 mai e nevoie si de o nava de sprijin logistic.

  11. @ Semanticus: uitasem de nava de suport logistic! 🙂

    Interesanta initiativa britanicilor cu privirea la focoasele nucleare. Singura mea problema tina de securitatea intregului complex de depozitare. Dar avand in vedere ca e vorba de britanici nu cred ca vor fi mari probleme.

  12. @Andrei

    Strict tehnic nava aceasta exista – daca nu ma insel e chiar nava de suport logistic Constanta. Era la un moment dat nava scoala ptr. intreaga flota, nu numai fregate. La academia navala exista simulatoare si laboratoare ptr. fregate si acolo se desfasoara antrenamentul ofiterilor si maistrilor. Restul de antrenament se desfasoara la locul de munca – adica pe fregatele insele.

  13. Pingback: De ce să nu renunţăm la armată sau Importanţa descurajării «

  14. Ma amuza usurinta cu care se trece peste detalii, unde, dupa cum se stie, este ascuns de obicei diavolul. Iau doar un exemplu care mi-a atras atentia in special. Citez: „Chiar şi în cele mai radicale scenarii, tot va trebui să păstrăm grănicerii, Jandarmeria, forţele speciale, serviciile secrete şi forţele inter operabile NATO.”
    Ma voi referi doar la fortele speciale. Ideea ca reducem aproape de nesemnificativ fortele armate dar folosim forte speciale si ‘ne-speciale’ inter-operabile cu NATO este, sa imi fie cu iertare, una dintre cele mai nastrusnice.
    Pentru a avea o unitate speciala performanta si a carei forta sa faca fata unei situatii care reclama interventia acesteia (registrul contingentelor carora o asemenea unitate trebuie sa le faca fata este unul foarte larg) reclama ca structura respectiva sa numere minimum 150-200 de oameni. E o situatie similara oarecum cu cea a fregatelor. O subunitate participa la misiune, o a doua este in refacere, iar a treia la pregatire. Fiecare dintre cele 3 subunitati ale structurii de forte speciale asuma fiecare din cele 3 roluri prin rotatie. Solicitarile carora le sunt expusi luptatorii fortelor speciale sunt generatoare de stress maxim, acesti oameni performanti si riguros selectati nefiind, totusi, Rambo. Sunt situatii in care trebuie sa dispui simultan de aproape 100 de oameni. Prin urmare, iata de ce aceasta unitate nu poate cobori ca efectiv sub 150-200 de oameni. Or, aici trebuie sa ne amintim ca rata de selectie in fortele speciale este una extrem de scazuta: pentru Batalionul 1 de Forte pentru Operatii Speciale „Vulturii” (foarte apreciati, inclusiv de camarazii americani din Speciale Forces alaturi de care lupta) aceasta variaza intre 8 si 10%. Adaug aici faptul ca este nevoie de cateva mii de militari cu experienta, cu misiuni externe la activ, maturi, inteligenti si agili, din care alegi 200 pe care ii trimiti la selectie. Din sita deasa a selectiei vor iesi maximum 10-20 de oameni care sa devina membri ai B1 FOS. La fel si la unitate speciala a Fortelor Navale (GNFOS),mai mica, proportional cu efectivul mult mai redus al Fortelor Navale fata de Fortele Terestre (6.800-7.000 in RO Navy fata de aproape 50.000 in RO Army.) La acestea se adauga componenta aeriana, unitatea CSAR (cautare-salvare prin lupta). Prin urmare, luptatori in Fortele Speciale nu se recruteaza de pe strada, si cu atat mai putin din randul tinerilor batausi de cartier (locul lor nu e in Fortele Speciale ci la reeducare sau la ‘racoare’) ci din militari care au deja cativa ani de serviciu in spate. In acest caz opereaza un principiu piramidal care, prin selectie, ii cerne din masa militarilor pe cei apti sa serveasca intr-o asemenea unitate. Se impune, de asemenea, a avea oameni specializati din mai multe categorii de arma. In majoritatea cazurilor, cei cu sanse crescute de reusita pentru Fortele Speciale sunt militarii care apartin categoriilor de arme ‘conventionale’ de elita: parasutisti, vanatori de munte, cercetasi. Acestia din urma, la randul lor, provin din masa militarilor ‘obisnuiti’ dar pe care, vrei nu vrei, trebuie sa ii ai. Aceste unitati de elita, dar nu (atentie !) speciale constituie si structuri de sprijin pentru cele speciale. Sunt asa- numitele Tier 2 in timp ce ‘specialii’ sunt Tier 1. Acestea sunt regulile jocului, nu reinventam noi roata. Asa cum Tier 1 din UK (SAS, SBS, SRR) au ca sustinere SFSG, la fel si B1 FOS de la noi are Bn 60 parasutisti ‘Baneasa-Otopeni’ si Bn 498 parasutisti ‘Smaranda Braescu”.
    Si ca o unitate speciala sa fie eficienta, vom da numele cosmarului: logistica. Aceasta inseamna platforme performante de infiltrare/extragere (elicoptere, avioane, ambarcatiuni, sprijin aerian) comuniatii, unitati tehnice si de mentenanta si iata cum, incet-incet, creste efectivul armatei de care ai nevoie.
    In concluzie, bazinul de recrutare pentru Fortele Speciale se situeaza, ca proportii, intr-un raport de circa 200:1 cel putin, fapt care reclama existenta unor forte armate ‘conventionale’ cu un efectiv considerabil. Or, la un efectiv de speciali de 300-400 ai nevoie de o armata de vreo 50-60.00 de oameni. Noi, cu 75.000, nu suntem atat de departe de aceasta cifra (care, in mod sigur, se va mai reduce pe viitor).
    A spune ca azi nu ai nevoie de pompieri pentru ca nu ti-a luat foc casa (stiu, suna a truism) este o ineptie. Calculul riscului ? Pe ce perioada ? Poti prevedea pe termen lung si mediu care sunt amenintarile ? Greu de raspuns. Cert este, insa, ca, in ipoteza absurda ca nu mai ai o armata si situatia cere sa iti creezi una, durata este de minimum 10-15 ani. Nu cred ca un eventual inamic ar astepta atat.
    In fine, si nu am pretentia ca am epuizat argumentele sau ca as fi o autoritate, toate acestea exclud in mod rational ipoteza postmodernist-deconstructivista a lui Jenkins. Sa ii fie de bine ! E ruda buna cu gauchistii din perioada Razboiului Rece care cu candoare cereau dezarmarea nucleara a Occidentului. Aceasta generatie de hippioti imbatraniti a ramas fara obiectul muncii, dar are epigoni pe masura. Stop imi spun, pentru ca ideologizez polemica. Este exact ceea ce le reprosez domnului Jenkins si visatorilor sai discipoli. In discutie pot fi introduse referintele clasice, acestea fiind rezultatul unei reflectii mature (opuse celei teribilist adolescentine enuntate in articolului domnului britanic): Si vis pacem, para bellum.

  15. @ Radu,
    Nu sunt sigur că ai înțeles scopul argumentării mele. Acesta nu este de a desființa cu adevărat forțele armate (regulate sau nu) ci de a susține o apărare bazată pe cooperare mai degrabă pe cooperare decât „autoconsum” (metaforă voit agricolă). Ori, ceea ce zici tu doar mută autoconsumul în zone mai subtile fără a atinge fondul. De aceea, probabil, treci cu ușurință peste trei premise pe care trebuie să le dovedești înainte de a mă face să înțeleg necesitatea unei armate de 50 000 ca simplu corp de recrutare.

    Prima premisă: membrii unei armate reduse și specializate trebuie să fie integral cetățeni români. Probabil că există argumente în acest sens, dar tu nu enumeri nici unul. Ori, există în jurul României oameni cu care împărtășim aceeași limbă sau aceeași religie și care au participat masiv la războaie. Tindem să uităm, dar România este parte din Occident și se bucură, la o scară mai mică, de atractivitatea acestuia.

    A doua premisă: forțele speciale sunt o extensie a armatei regulate. În scenariul pe care îl speculam eu pe baza articolului, forțele speciale ar fi recrutate mai degrabă din rândul celor de ordine. Iar forțele inter-operabile ar fi doar atât: inter-operabile. Dar chiar în afara acestui scenariu, cred sincer că nu este de ajuns să fim lăudați de americani. Vreau ca forțele „speciale” ale nației să facă și altele: să mă apere în cazul unei reveniri a PKK, să țină sub control crima organizată și să aresteze măcar odată un sat întreg (pe motiv de violențe etnice sau furt de curent, nu îmi pasă). Desigur, cei pe care îi trimitem să lupte în deșert trebuie să fie echipați și antrenați specific; dar cei pe care îi folosim pentru a impune domnia legii în Europa urbană nu trebuie coborâți din tancuri și avioane.

    A treia premisă: actualul raport de forțe speciale vs. regulate este imuabil. Argumentul despre relația dintre Tier 1 și Tier 2 sună convingător, dar să recrutezi zeci de mii în ceea ce am putea numi „Tier 3” mi se pare exagerat. Există două metode simple pentru a eficientiza recrutarea. În primul rând poți crește nivelul de admitere în Tier 3 (mai puțini, mai buni, mai bine plătiți). În al doilea rând, cei ce nu ar fi potriviți pentru nivelele superioare nu trebuie neapărat reținuți în sistem. Re-calificându-i (inclusiv prin finanțarea studiilor superioare) statul evită să plătească soldă și pensie ani de zile și în schimb oferă societății cetățeni utili (SUA fac asta, de exemplu).

    Desigur România nu își va putea permite în viitorul previzibil să renunțe la forțele regulate. Dar ceea ce putem folosi din articolul lui Jenkins este apelul la raționalitate și, unde e posibil, calcul. Sub o formă sau alta facem acest calcul la fiecare buget, decizând cât va fi acest alocat și pe ce priorități e repartizat. Iar societatea civilă (în sens larg) va presupune mereu că în spatele lipsei de transparență/ dezbatere găsim risipă și lipsă de organizare. Nu trebui să ne surprindă asta – sunt idei înfipte adânc în mentalul colectiv cel puțin de când a fost inventat Iluminismul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s