Despre cele două sensuri ale politicului 2

Rafaelo Sanzio da Urbino – Academia din Atena (frescă din Palatul Apostolic, Cetatea Vaticanului, Roma)

Colega mea Andreea, într-un comentariu care porneşte de la câteva afirmaţii reprobabile şi de prost-gust ale unor reprezentanţi ai principalului partid de guvernare, se lansează într-o entuziastă critică a „privatizării politicii” şi conchide cu un manifest pentru „constituirea politicului” în stradă în care, indiferent de valoarea sa expiativă vizavi de problemele actuale ale societăţii româneşti, comite eroarea – atât de frecventă în rândul intelighenţiei româneşti din epoca postcomunistă – de a echivoca două sensuri ireconciliabile ale politicului şi, prin urmare, eşuează din start în tentativa de a identifica o soluţie reală la problemele ridicate.

În opinia Andreei, partidele politice şi politicienii care ocupă în prezent sau au ocupat în trecutul apropiat instituţiile reprezentative ale ţării nu mai reprezintă „binele comun”, înţeles totuşi destul de partizan prin câteva exemple oferite, ci urmăresc doar obţinerea unor câştiguri personale în detrimentul poporului, pe care îl înţeleg doar în sens statistic, de populaţie, şi la doleanţele căruia sunt opaci. În consecinţă, poporul trebuie să iasă din starea de pasivitate, să îşi reclame cetăţenia şi să revendice politicul de la instituţiile reprezentative disfuncţionale, pentru a restaura „binele comun” în comunitatea politică.

La baza acestui raţionament, plecat de la un diagnostic în bună măsură corect, dacă ignorăm uzul impropriu încetăţenit şi cu subtext tendenţios al cuvântului privatizare, stă însă îmbrăţişarea naivă a sensului antic al politicului, reformulat în chip romantic pentru societatea modernă de Jean-Jacques Rousseau în secolul XVIII, şi transmis până astăzi sub forma republicanismului democratic sau democratismului radical din interiorul diverselor curente de stânga, care postulează existenţa metafizică a unui „bine comun”, deasupra şi dedesubtul oricărui bine sau interes individual, susceptibil a se degaja în mod telepatic şi miraculos din vocea necoruptă a poporului sau a unui profet chemat al acestuia – o entitate misterioasă, care, odată descoperită, ar soluţiona toate dezacordurile, toate diferenţele şi toate conflictele individuale şi a cărei transpunere ideocratică în realitate poate deci scuza mijloace neconforme cu dreptul obişnuit. Din nefericire, o astfel de himeră care ar instaura paradisul pierdut pe pământ nu s-a întâlnit niciodată şi nu avem niciun motiv să credem că se va întâlni vreodată, iar toate radicalismele participative democratice, când nu au loc în comunităţi restrânse, omogene şi ordonate de un set de tradiţii şi obiceiuri comune, sunt sortite eşecului şi degenerării în tiranie.

În societatea modernă, diferenţele şi interesele private nu pot fi reconciliate prin apelul la o himeră metafizică a cetăţii, aşa cum se întâmpla în societatea antică, ci printr-un sistem instituţional care consacră şi garantează drepturi individuale inalienabile, limitează exercitarea puterii politice şi prevede mecanisme non-violente de control şi schimbare a reprezentanţilor puterii, creând deci cadrul în care societatea civilă îşi poate armoniza în mod paşnic şi benefic aceste interese divergenţe, prin schimb liber, dezbateri publice, activităţi caritabile ş.a.m.d. Sensul modern al politicului ţine de relaţia dintre dominare şi supunere şi de modalităţile prin care aceasta poate fi redusă, constrânsă, poate chiar eliminată, “binele comun” fiind doar rezultatul unui sistem reprezentativ eficace, adică care consolidează un spaţiu civic în care interesele private sunt armonizate şi prin concurenţa lor duc la bunăstarea generală, nu ideea în numele căreia interesele private divergente sunt reprimate. Căci divergenţele de interese private nu sunt eliminate în chip miraculos în momentul în care unii indivizi părăsesc societatea civilă şi ocupă funcţii în aparatul de stat; oamenii nu se transfigurează peste noapte în profeţi altruişti ai indefinibilului şi degrabă demagogicului “bine comun”. Aceste interese divergente nu sunt decât consecinţa faptului că indivizii sunt indivizi, adică au interese, preferinţe, aptitudini, idei şi opinii diferite. Ele caracterizează indivizii umani atât în sfera privată (adică a societăţţi civile), cât şi în cea publică (adică a statului). Ceea ce importă este cum limităm exercitarea pernicioasă a intereselor private în sfera publică şi cum întărim exercitarea lor benefică, în conformitate cu principiile elementare de drept, în sfera privată (în industrie, activităţi artistice, organizaţii de caritate etc).

Deşi Andreea pare conştientă întru câtva, atunci când afirmă că strada „nu înlocuieşte procesul de reprezentare şi de mediere al instituţiilor”, de distanţa ireductibilă dintre cele două sensuri ale politicului pe care le echivochează în comentariul ei, încrederea pe care o arată în capacitatea democraţiei protestatare a străzii, cu formele ei pestriţe şi contradictorii, de a repara instituţiile reprezentative al căror disfuncţionalism îl invocă cu pasiune mi se pare exagerată. Nu proteste de stradă au lipsit României în ultimii 20 de ani, ba dimpotrivă, ci o mişcare capabilă care să regândească şi să reînnoiască instituţiile reprezenative ale democraţiei noastre liberale, punând în discuţie rolul şi forma partidelor politice, modul lor de selectare a cadrelor, prerogativele statului şi întinderea intervenţiilor sale în economie şi societate, respectul domniei legii, calitatea serviciilor sale ş.a.m.d.

Dacă protestele în stradă nu fac decât să accelereze pierderea puterii unui partid şi venirea la puterea a altuia, cu aceleaşi metehne şi probleme, dacă nu chiar cu mai multe, ele nu sunt altceva decât o distracţie.

Bogdan C. Enache

Anunțuri

2 comments

  1. Sfera publica nu se rezuma la actiunile publice ale partdelor sau la o(iluzorie) democratie directa. Intre aceste margini poate trai un intreg ecosistem care cuprinde de la mari organizatii civice pana la proteste individuale. Acest ecosistem influenteaza si informeaza partidele facand ca exercitarea suveranitatii cetatenesti sa nu fie nici resransa la alegeri dar nici haotic-referendara.

    Tu presupui ca aceasta distinctie ii scapa Andreei ceea ce… ramane de dovedit.

    Tind sa cred ca supra-interpretezi si ca disclaimer-ul Andreei nu o dovedeste „intrucatva constienta” ci doar „constienta” :). dar Andreea ne poate lamuri mai bine.

  2. Bogdan, cred ca ti-ai pus toate armele astea grele ale liberalului impotriva inconstientului (si iresponsabilului) meu Rousseauism din cauza ca nu vorbim despre acelasi sens al conceptului de „privat” si de „privatizare”. Eu am folosit cuvantul in sensul de „scos din sfera publica”, „confidential”, „secret”. Nu e nimic impropriu sau tendentios in acest uz, e de gasit in orice dictionar. Iar ca practica politica, nu e nevoie sa dau exemple contemporane, din democratii mult mai „consolidate” care practica generos privatizarea spatiului public.

    Iti dau totusi un exemplu, absolut fascinant, dintr-o democratie glorioasa: practica Superinjonction in Marea Britanie, care pur si simplu „privatizeaza” orice informatie pe care cineva ar pune-o prin interdictie judecatoareasca (adica INSTITUTIE a statului) in afara dezbaterii publice. Au folosit-o cu succes fotbalisti care isi inselau nevasta si nu voiau sa ajunga in tabloide cu iubita nr.2 si au folosit-o la fel de bine si corporatii care nu voiau sa se afle ca deverseaza sute de tone de deseuri care imbolnaveau copiii din mai multe tari africane. Presa pur si simplu a fost oprita sa deschida gura, sub ameninntarea inchisorii. Si asta pentru ca oamenii astia considerau ca informatia ar putea sa le afecteze imaginea. Dar toata lumea e egala in dreptul de a incerca sa manance o paine, nu?

    Asta e privatizarea pe care o critic. De-aia nu imi place cum se incearca sa se vanda pe sub masa Rosia Montana dupa ce s-a facut (aproape) to ce se poate pentru ca oamenii de acolo sa ramana fara nici o putere (declararea zonei monoindustriale si alte traznai).

    De fapt, nu cred ca m-ai inteles asa de gresit, pentru ca folosesti o formula din acelasi univers etimologic al notiunii de privat atunci cand spui ca trebuie limitata „exercitarea pernicioasa a interventiei private in sfera publica”.

    Imi mai aduci o critica, la fel de nedreapta. Nicaieri nu am pus in opozitie un popor bun si un sistem institutional corupt. Am spus ceva mult mai complicat, dar e treaba ta ce alegi sa critici: politicul din piata publica nu vine sa restaureze o lume in care curge lapte si miere pe pasuni pe care lupul si mielul isi recita unul altuia poezii (eventual tema fiind :respect reciproc, universal, al dreptului la proprietate, chestie pe care neoliberalismul tau stie al naibii de bine sa o respecte. Si o si recita foarte bine de fiecare data cand nemultumitii se plang ca cei care se reclama cel mai galagios de la valorile Pietei si ale Liberalismului-cum-drepturi-inidividuale n-au nici o problema cu corporatismul pe care il sprijina cu arme si bani in Sud, sprijinind Sultani-sef-de-triburi-mari-preoti care isi cumpara avioane si iahutri pana le crapa de foame populatia rahitica). Dar stim ca mereu au fost unii mai egali decat altii…

    Ce spun eu este ca Politicul nu „repara” ce au stricat niste corupti, pentru a pune in loc ceva imaculat. Politicul este in permanenta instaurat, mentinut viu atunci cand institutiile publice lucreaza pentru un bine (nu te ambala aici) formulat in sfera publica, iar actiunile sale sunt mereu vizibile si sanctionabile in sfera publica. De-aia am precizat ca institutiile reprezinta dar si MEDIAZA.

    Problema apare daca statul spune de la bun inceput ca 1. nu ai voie sa protestezi decat cu aprobare si nu oriunde (stiu numai ei unde) 2. proprietatea e sacra dar numai pentru unii (stiu ei care), 3. societatea civila trebuie angajata in dialogul politic, dar numai aia buna (stiu ei care), lasa-ma sa ma tem in continuare ca spatiul public e in pericol de a fi privatizat. Si aici vine protestul, nu ca o lume a inocentilor, ci ca un spatiu in care foarte multi oameni cu niste idei in disputa se intalnesc si realizeaza ca multa vreme nu au fost printre cei pe care politicienii ii vedeau. Sau poate ca nu le place cum erau vazuti pana acum. Cuvintele au si ele o putere a lor. Daca unul te vede ca vierme pentru ca nu iti place cum iti face el binele, e si asta o chestie la care sa reflectezi. Ca tot vorbeai de Rousseau si la volonté générale, binele poate fi facut si cu de-a sila. Cel care nu e liber poate fi silit sa fie liber.
    Poate ca tu esti mai Rousseauist ca mine in fond.

    Ce va urma dupa „distractia” asta, cum zici tu cu destula lejeritate, e din nou pentru mecanismele de reprezentare si mediere, dar oamenii si ideile care nu erau vizibile pana acum, se fac acum vizibile si se consolideaza pe masura ce oamenii isi dau seama ca nu sunt singuri in invizibilitatea de statistici in care se credeau complet definiti.

    Si pentru ca tot vorbeai de „drepturile individuale inalienable” pe care doar un sistem institutional le poate formula si garanta (de acord cu asta), Crezi ca avem o problema cu faptul ca sistemul asta institutional bate oameni zilele astea si nu se simte obligat sa explice de ce ? Tu chiar nu vrei sa stii de ce vrea PDL sa te puna sa ceri autorizare data viitoare cand vrei sa iesi in strada pentru ce ai vrea tu sa urli? Pentru ca s-ar putea sa astepti prea mult pana vei obtine autorizarea, care se pare ca ar veni la pachet si cu locatia care ti se aloca pentru a te manifesta liber, tu si drepturile tale inalienabile.
    Eu nu simt ca drepturile mele sunt inalienabile, mai mult, vreau si alte drepturi pe care cred ca ar trebui sa le am. De-aia e bine sa iesi din cand in cand sa stai de vorba cu alti oameni, ca sa stiti ce sa le cereti reprezentatilor vostri mai tarziu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s