În articolul trecut am spus că:

În esență, electoratul PMP/Băsescu este redus numeric și relativ captiv: dacă nu votează PNL/PMP în turul 2 va cam sta acasă. În schimb electoratul ex-USL-actualmente-PSD-și-parțial-inclinat-spre-PNL este mediu numeric și poate alege între cele două tabere. Este, dacă doriți, centrul spectrului politic mainstream.

Astfel electoratul ex-USL… este primul electorat esențial al acestor alegeri. Al doilea electorat esențial este cel al UDMR.

În 2012 UDMR obține 5,25% din voturi. Sunt alegeri cu prezență mare și în care un număr semnificativ de maghiari au abandonat votul etnic pentru a se arunca în lupta pro- și contra- Băsescu. În 2014, pe un climat mai liniștit, Uniunea obține 6,3%, cu 0,1% peste PMP. Pentru alegerile prezidențiale am putea specula un 5,5-6%, ținând cont de prezența mai mare la vot, dar și de caracterul mai pronunțat etnic al acestor alegeri („mândru că sunt român” vs.  „neamțul care tace și face”).

Dacă alegătorii PMP/Băsescu erau semi-captivi, alegătorii UDMR nu sunt. Discuția naționalistă are șanse să potențeze prezența lor la vot și în turul doi. Astfel, orice vot pierdut de candidatul X nu stă acasă ci merge la adversar. Acest aspect face ca electoratul maghiar/ al UDMR să fie (al doilea) electorat esențial pentru aceste alegeri.

Ca și alți bucureșteni, înțeleg foarte puțin din politica maghiară. Puținele lucruri pe care le înțeleg se găsesc mai jos.

Klaus Iohannis are de partea lui, evident, faptul că este german, deci minoritar din Ardeal. O mică vulnerabilitate este dată de faptul că este, totuși, parte a minorității favorite a românilor, aia care este dată ca exemplu celorlalte minorități. Este, dacă doriți, tocilarul clasei pe care părinții îl dau mereu ca exemplu.

Victor Ponta are de partea sa faptul că a fost mereu deschis colaborării cu UDMR. Împotriva sa stă faptul că a ales să fie „mândru că este român”. Textele patriotice sugerează că putem (și trebuie) să fim cu toții mândri de națiunile noastre în același timp. Totuși atunci când ești mândru de starea în care te afli o preferi și o consideri superioară altor stări. Adică, starea de român este mai bună decât cea de ne-român. Greu să obții voturile maghiarilor cu acest mesaj.

Evident, avantajul net îl are Klaus Iohannis. Pentru Victor Ponta există două ieșiri din această situație. Premierul are două căi de ieșire din această situație.

Una este să re-aprindă clivajul pro- și anti- Băsescu. Conform CCSB, în 2012 7% din maghiari au votat ARD, 4% PPDD și 16% USL. Presupunând că restul sunt votanți ai partidelor maghiare, totalul este de 27%. USL primește 16% / 27% = 59%, adică procentul fatidic al acelor alegeri. ARD primește 7% / 27% = 26% ceea ce este mai bine decât cei 19% obținuți în exit-poll dar prea puțin pentru a întreține ipoteza unui electorat maghiar loial președintelui în funcție.

Desigur, 2012 este un an cu totul special. Chiar și așa, premierul poate spera că alegătorii maghiari care încă din primul tur nu votează cu candidatul UDMR vor fi, în linii mari, „neutralizați”. Dacă ne uităm la stadiul actual al campaniei, „mândria de a fi român” este în stand-by gata a fi folosită, dar principala temă este Traian Băsescu.

A doua ieșire este să redefinească centrul. Asta face, cu sau fără știința lui, candidatul Bogdan Diaconu. În definitiv, naționalismul lui Victor Ponta ține mai mult de discurs și emoție. În practică dl Ponta, precum dl Năstase înaintea sa, este un pragmatic: toate voturile sunt egale în ochii săi.

Alegătorii maghiari/ ai UDMR sunt al doilea electorat esențial pentru alegerile prezidențiale. Al treilea electorat esențial este cel reprezentat de către cei ce vin la vot doar în turul doi. Despre această categorie vom vorbi (poate) altădată.

Andrei Tiut