Alegerile din Ucraina, primele concluzii Răspunde

ukraine-elections

Concluzii la cald, după anunțarea exit-poll-urilor de la alegerile parlamentare anticipate din Ucraina:

  • Pentru prima dată în istoria de 23 de ani a republicii Ucraina s-a rupt echilibrul dintre cele două mari blocuri electorale, orientate, una către Vest, cealaltă către Est. Practic, pentru prima data, la Kiev parlamentul o să fie dominat de o majoritate pro-occidentală.
  • Președintele Poroșenko își consolidează puterea. Însă, Blocul Poroșenko a obținut mai puțin decât spera. Visa la 30% sau chiar peste. Mai multe sondaje îi atribuiau acest scor. De ce nu l-a obținut? Blocul Poroșenko a fost încropit în pripă, n-are structuri în teritoriu, s-a bazat pe filialele UDAR, formațiune condusă de Kliciko, primarul Kievului (care însă n-a făcut campanie). Kliciko este principalul aliat al lui Poroșenko.
  • Blocul opoziției intră în parlament, însă rezultatul este modest. Totuși, Poroșenko știe că rândurile opoziției vor fi consolidate de prezența eternei sale rivale, Timoșenko. Va avea de furcă cu opoziția, șanse mici ca să obțină o majoritate pentru modificarea substanțială a Constituției, așa că va trebui să negocieze foarte greu. Însă, fără modificarea Constituției, Ucraina n-are nici o șansă să-și reformeze sistemul politic, care o ține blocată într-un model post-sovietic.
  • Partidele de extremă dreaptă, naționaliste și populiste au obținut rezultate foarte slabe, nu intră în parlament. Dintre cele cu discurs cu accente naționaliste au intrat doar două, radicalii lui Leașko și Svoboda. Încă odată, teza Kremlinului privind esența fascistoidă a puterii de la Kiev este infirmată de rezultatul votului.
  • Sunt mari șanse ca baza viitoarei coaliții de guvernare să fie aliața dintre primele două clasate, Blocul Poroșenko și Frontul Popular, astfel încât Poroșenko, Kliciko, Iațeniuk și Turcinov s rămână împreună la putere. Însă, dacă diferența dintre Bloc și Front e mai mare de 5-7 %, nu cred că Iațeniuk are șanse să păstreze pentru el fotoliul de prim ministru. Dacă diferența este mică iar problemele cu care se confruntă Ucraina știm că sunt foarte mari, Poroșenko ar putea prefera să continuie cu Iațeniuk premier, cel puțin până la primăvara viitoare.

Armand Goșu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s