Analistul, mama analistului și victoria lui Klaus Iohannis 5

Dacă ați citit acest sit, ați observat cu siguranță că am anunțat victoria lui Victor Ponta în fața lui Klaus Iohannis. Ca atare, vin în fața domniilor voastre să îmi fac autocritica. Sarcina îmi este mult ușurată tocmai de claritatea victoriei challengerului. Claritate care nu a fost așteptată de nimeni. Asta înseamnă că nu doar cifrele sunt greșite ci și undeva ne scăpa un aspect de bază al comportamentului electoral.

Paranteză: lumea condamnă orgiastic sondajele și pe autorii lor. Nu apăr pe nimeni, căci nu am fost cu ei în cameră când le-au făcut. Dar sunt aceleași institute și persoane care, cel puțin din decembrie 2012 dau rezultate apropiate de votul real. Sociologia fiind o disciplină vastă, sunteți perfect în dreptul vostru să spuneți că sociologilor le-a lipsit un model adecvat al acțiunilor alegătorului; despre asta este vorba și în acest articol. Dar, în lipsa acestui model, toți au trunchiat realitatea, unii mai mult decât alții.

Să revenim. Chiar dacă mă simt mai bine când știu că toată lumea a greșit, rămâne un gând care nu îmi dă pace. Domnul Iohannis a înregistrat un plus de aproximativ 3 milioane de voturi. Dintre acestea 1-1,5 erau previzibile, 1,5-2 milioane au venit ca o surpriză. Să zicem 2 milioane ca să fie mai înspăimântător. Dumneavoastră vă dați seama ce înseamnă 2 milioane? Este populația Bucureștiului. Sau jumătate din populația Republicii Moldova. Toți aceștia erau prin punctele a, b, c, d. Și, într-un interval de două săptămâni, au ajuns toți în punctul X fără să îi vadă nimeni. X este pătrățelul unde poate fi ștampilat Klaus Iohannis. Dar dacă era altceva? Se sparie gândul.

Ce face așadar tânărul analist confruntat cu dileme metodologico-existențiale? Ca și Ștefan cel Mare odinioară, se duce la mama sa și vorbește politică.

Mama: Vezi, ți-am spus eu, de la Firea i se trage. Și mai este și povestea cu diaspora.

Analistul: Da, diaspora a activat ceva, dar ce? Nu pot să cred că în sine tema mobilizează atâția oameni.

Mama: Nu, pur și simplu s-au făcut prea multe măgării în campanie.

Analistul: Eh, de parcă Băsescu nu a făcut. (În familia analistului faptul că Băsescu a făcut măgării este un punct de consens).

Mama: Păi și la Băsescu au ieșit în stradă să îl apere pe Raed Arafat

Analistul nu e deranjat că Raed Arafat a fost susținut de câteva mii în stradă și Klaus Iohannis a fost susținut de milioane la vot. Fiindcă are memorie și sondaje el știe că majoritatea tăcută l-a sprijinit pe dl Arafat de pe canapea, deci cu consum minim de resurse. La fel, majoritatea suporterilor lui Klaus Iohannis nu au făcut mai mult decât a se duce la vot. Exemplul suprem este în Iași unde sute de oameni au fost la proteste dar mii au ieșit în stradă să se bucure post factum. Evident, mobilizarea de acum este cu câteva ordine de mărime mai mare decât cea din 2011. Dar asta se înscrie într-o tendință generală. Nu, altceva îl roade pe el:

Analistul: Da, dar Arafat avea un nivel spectaculos de încredere.

Mama: Și Iohannis.

Și atunci m-a lovit evidența. Încrederea boule; credibilitatea… care ești tu bou. Nu vorbim strict de încrederea măsurată în campania electorală. Aceea este implicit un fel de adecvare la scop: [Dat fiind că tot știți că candidează] Câtă încredere aveți în Klaus Iohannis. Este mai bine să definim calitativ că dl Iohannis are credibilitate. Ca și Raed Arafat, Klaus Iohannis a fost apreciat de toate forțele politice. Ca și dl Arafat, dl Iohannis este văzut deocamdată ca marginal în establishmentul politic. Amândoi sunt ne-români ceea ce probabil ajută la credibilitatea faptului că nu fac parte din „mafia politica”. Amândoi și-au construit imaginea pe „lucrul bine făcut” deși nu știu dacă asta are sau nu relevanță.

Și odată ce vezi ce trebuie lucrurile se așează pe un făgaș. Ca și Traian Băsescu înaintea sa, Victor Ponta a pornit un război personal contra unui adversar mult mai credibil decât el. Ca și Traian Băsescu, a pierdut. Aici se vede eroarea modelelor. Propoziția de mai înainte arată o greșeală pe care o poate recunoaște oricine. Dar ea nu a fost formulată și gândită. Politicianul Klaus Iohannis ar fi pierdut cu brio. Omul-de-bine-persecutat-pe-nedrept Klaus Iohannis a activat solidaritatea populației

Ca și Raed Arafat, Klaus Iohannis a produs o lebădă neagră. Posibilitatea apariției lebedei era însă previzibilă și trebuia să fi fost cunoscută.

Într-un articol viitor vom discuta mai în detaliu și cu surse teoretice mai formale decât mama mea. Până atunci să reținem că mecanismele de mobilizare „surprinzătoare” par a fi cam aceleași începând din iarna 2011-2012 și ajungând în toamnă 2014. Mobilizarea reflectă la nivel general aceeași nemulțumire față de starea lucrurilor, deși ordinea priorităților gândită de cei mobilizați poate varia radical în timp.

Andrei Tiut

Anunțuri

5 comments

  1. Asta cu omul-de-bine-persecutat-pe-nedrept pare să fi funcționat eficient și în trecut, în cazul lui Traian Băsescu. Atât l-au atacat, atât au tocat la el cu toate mizeriile, până l-au transformat în martir al neamului. Nu credeţi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s