Grecia, pe marginea prăpastiei 1

crying-greek-pensioner-the-story-behind-the-poignant-photo

Indiferent de rezultatul referendumului de astăzi din Grecia – un lucru este evident – la sfârșitul acestei zilei grecii vor fi într-o situație cel puțin la fel de proastă ca cea în care se aflau înainte de deschidere urnelor.

Dacă referendumul de astăzi este o tehnică de negociere atunci nu este altceva decât o farsă costisitoare și nedemocratică, utilizat de un guvern iresponsabil și prins în capcana propriei ideologii, pentru a mai câștiga timp și sprijin la nivel intern, și de a transfera povara responsabilității pe umerii cetățenilor. More…

De ce salariile din sectorul public tot trebuiau reduse cu 25% 6

Colegul meu Andrei critică comentariul meu anterior, în care arătam că decizia de reducere cu 25% a salariilor din sectorul public la mijlocul anului 2010 a reprezentat o corectare întemeiată a unei creşteri nesustenabile care a avut loc în cei circa 6 ani anteriori, invocând două argumente: a) sectorul public angajează mai multe persoane cu studii superioare, deci care aparent ar justifica un salariu mai mare; b) datele privind nivelul salariului mediu din sectorul privat sunt distorsionate de evaziunea fiscală ridicată de pe piaţa autohtonă a muncii. More…