Excomunicarea lui Traian Băsescu din corpul colectiv al națiunii române începe prin treptat: o huiduială pe scena Festivalului Enescu, un grup de muncitori care mănâncă tolăniți în timpul vizitei sale „de lucru”. Semne mici dar care transmit că regulile de conviețuire încep să nu i se mai aplice președintelui, că acesta nu mai este „co-național” sau chiar că nu mai este „om”. Contează aici faptul că sfidările nu sunt individuale, ci colectivități întregi se manifestă mai mult sau mai puțin spontan. Totuși, până în 2011 lucrurile par a fi ținute sub control. Disperarea care culminează în 2010 pare să dea înapoi, guvernarea rezistă, opoziția față de Traian Băsescu este etichetată ca fiind „lipsă de proiect”.

Nu doresc să spun (deocamdată) că destinul politic al președintelui este stabilit, că va aluneca întâi în extremism și apoi în semi-uitare. Dl Băsescu mai are o mică fereastă de timp în care va încerca să manevreze o ieșire. Doar spun atât: președintele nu va salva dreapta pentru că va fi ocupat în lunile care vin să se salveze pe sine însuși. More…