Who let the dogs out?

Doamna Iulia Motoc a hotărât să dea în judecată Trustul Intact şi un număr nedefinit (adică posibil zero) de alte canale media pentru defăimare. Este doar un pas dintr-o aparentă bătălie epică dintre Antena 3 (plus, mai de curând, Caţavencii) şi actori din Justiţie/CCR percepuţi ca responsabili pentru confirmarea preşedintelui Băsescu dar şi pentru o parte din criza politică.

Încep prin a spune că ceea ce am văzut la Antena 3[i] nu este jurnalism nici măcar după modestele standarde româneşti. Trebuie deci să ne întrebăm cum am ajuns aici. Cea mai simplă explicaţie ar fi ura viscerală a lui Dan Voiculescu contra preşedintelui. Dar această explicaţie nu ne ajută prea mult să înţelegem faptele. Era oare domnul Voiculescu mai puţin visceral ieri decât astăzi? Şi, dacă Intact funcţionează pe bază de visceralitate/iraţionalitate, de unde vine succesul său comercial?

Pentru a propune o altă explicaţie este util să ne uităm la context. Poziţia Antenei 3 vine pe un fond de critică aproape generalizată a CCR şi CSM. De aceea – probabil – nu apar reacţii adverse importante. Televiziunile concurente nu văd o oportunitate de luptă pentru audienţe, semn că propriul lor public gândeşte asemănător. Chiar şi în canalele media ale opoziţiei sau în luările de cuvânt ale PDL nu se simte că cineva s-ar indigna  mai mult decât cere fişa postului. Oarecum surprinzător, nici cei vizaţi nu par a risca reacţii foarte puternice.

Altfel spus nu Dan Voiculescu a eliberat visceraliatea ci, prin patronaj tacit, societatea însăşi îşi asumă aceste acţiuni. Altădată Trustul Intact (în genere atent la rating) nu ar fi putut să-şi permită asemenea gesturi. Acum poate. Antena 3 este (vai) vocea mânioasă a societăţii.[ii]

Biciul lui Dumnezeu

Cum se manifestă această mânie? Nu critică, nu dezbate, nu propune. Este un linşaj public aproape asumat. Este răzbunare împotriva celor despre care crezi că au greşit împotriva ta dar sunt imuni după lege. Ochi pentru ochi. Going biblical. Vendetta.

Este şi o manifestare de forţă, încordare a muşchilor. În ianuarie încercam să arăt că există putere în stradă. Gestul Antenei 3 arată că există putere chiar şi de pe canapea. Mai persistă în discuţia publică o definiţie legalistă (şi de-a dreptul antisociologică) a puterii/ legitimităţii – ea pare cu atât mai naivă astăzi. Trebuie să gândim nu doar normativ ci şi în termenii filosofului stoic: puternic este cel care controlează dorinţele şi temerile celuilalt. Tolerând şi încurajând linşajul mediatic societatea aminteşte abrupt magistraţilor tocmai această putere.

Dez-umanizare

Episodul fluierăturilor de la nunta Elenei Băsescu nu a apărut din senin. Înaintea lui au fost huiduileile de la Ateneu şi episodul savuros cu doi-trei muncitori care mâncau tolăniţi din sandvişuri în timpul unei vizite al preşedintelui la unele lucrări.

Prea puţin contează dacă protestatarii au fost spontani sau nu. După cum spune cea mai celebră glumă statistică: sunt sub 50, deci oricum nu există. Contează însă semnificaţia socială a comportamentului. Concertul, nunta şi (forţând puţin) vizita şefului cel mare pe şantier sunt evenimente protejate de o serie de tabuuri ca căror ne-respectare aduce de regulă sancţiunea societăţii. Semnificativ pentru noi este că aceste tabuuri au putut fi călcate fără sancţiuni.

Lipsa relativă de reacţie este cel mai vizibilă în cazul festivalului Enescu unde comunitatea artistică avea mijloace să provoace cu uşurinţă un scandal media. Dar tabuurile cele mai puternice sunt cele legate de nuntă. O ceremonie liniştită este oferită în mod normal inclusiv străinilor sau criminalilor din penitenciar. Şi totuşi aceasta i-a fost refuzată preşedintelui Băsescu.

Nu are utilitate să ne întrebăm ce fel de oameni sunt aceia care au fluierat. Deocamdată (deşi pentru nuntă parcă reacţiile contrare au fost mai puternice) patronajul societăţii este în spatele lor. Merită însă să ne întrebăm cum îi văd acei oameni, şi susţinătorii lor, pe preşedinte: mai puţin decât un criminal, mai departe decât un străin.

Putem vorbi deja, cred, de o logică a instrumentalizării tabuului. Logica boicotului despre care am vorbit în martie presupunea retragerea cetăţenilor şi birocraţilor din relaţia lor pre-stabilită cu statul. Logica tabuului presupune retragerea societăţii din relaţia rituală cu anumiţi membri care sunt marginalizaţi (membri CCR, CSM) sau excluşi simbolic (Traian Băsescu).

Andrei Tiut