Nevoia de legitimare a politicianului român nu a fost nicicând mai mare. În prezent pe lângă o majoritate solidă obținută în colegiul electoral se dorește și un alt tip de legitimare a puterii politice: cea profesională. Astfel este nevoie de diplome care să ateste o dată în plus calitatea persoanei care ocupă o funcție publică în România. Nu contează că respectiva diplomă reprezintă rezultatul a unor ani de studii sau doar o școală de vară sau schimb de experiență – contează să fie. În contexul sporirii mobilității academice în ultimii ani a devenit musai pentru orice politician român să dețină o diplomă de la o instituție de învățământ superior de prestigiu din străinătate.

Ceea ce nu au anticipat politicienii amatori de diplome și titluri academice închipuite a fost verificarea acestora la sursă. Aparent politicienii care au mințit în CV-uri au uitat că o dată publicate acestea pot fi verificate destul de ușor. Prima „victimă” a verificărilor de CV-uri de politicieni a fost Corina Dumitrescu, prima propunere a USL pentru portofoliul Educației, care susținea că a absolvit cursurile post-universitare la prestigioasei universități americane Standford (sic!). Bulgărele de zăpadă al verificărilor atestărilor academice ale politicienilor români a continuat cu o altă propunere USL pentru Ministerul Educației, Ioan Mang. Mai multe persoane au verificat articolele academice publicate de acesta într-o revista de specialitate românească și au descoperit o serie de plagiaturi. Plagiatul a fost confirmat chiar și de autorii articolelor din care dl Mang s-a inspirat cu atâta dezinvoltură.

Însă nu dl Mang a devenit peste noapte cel mai cunoscut politician român acuzat de plagiat. Această onoare îi revine tânărului președinte al PSD și premierul României, Victor Ponta, care a fost acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat.  O persoană din anturajul președintelui Traian Băsescu, probabil Daniel Funeriu, a descoperit că doctoratul lui Victor Ponta este suspect de plagiat și l-a informat pe președinte de acest fapt.

În toiul conflictului privind reprezentarea României în Consiliul European plagiatul a devenit public prin intermediul unei reviste internaționale de prestigiu, Nature. Rezultatul „scurgerii” informației privind doctoratul plagiat în presă e cunoscut: un val de demiteri, căutarea unor plagiate în rândul apropiaților lui Traian Băsescu (Laura Codruța Kovesi, Andreea Vass), acțiuni la limita legii pentru protejarea reputației lui Victor Ponta și accelerarea procesului suspendării președintelui.

Tristele aventuri academice ale lui Victor Ponta au continuat în ultimele săptămâni cu revelația că și-a retras din CV masteratul făcut la Universitatea din Catania. Acel masterat s-a dovedit a fi un curs de perfecționare de trei luni. Diferența dintre un program de master și un simplul program de perfecționare este de la cer la pământ și numai vanitatea explică transformare acestuia în master în CV-ul premierului.

Acum au rămas câteva lucruri de lămurit:

Primo: A comis sau nu plagiat Victor Ponta? Verdictul CNATDCU vorbește de la sine. La fel și bunul simț – nu ai nevoie de o super-comisie de anchetă ca să-ți dai seama că acea teză de doctorat este plagiată. Pur și simplu compari cele două texte, verifici frazeologia și verifici existența notelor de subsol. Personal cred că este vorba de un plagiat cât se poate de evident…

De ce Victor Ponta a ales să comită plagiat în lucrarea sa de doctorat? În primul rând trebuie să ne întrebăm de ce a ales să facă un doctorat. Doctoratul a devenit o modă printre politicienii români deoarece le permită să-și aroge titlul de experți în domenii de vârf și să pozeze în intelectuali. În perioada în care Victor Ponta a ales să-și facă lucrarea de doctorat acesta era șeful TSD și al Secretariatului General al Guvernului. Îmi vine greu să cred că Victor Ponta a avut timp să facă o cercetare serioasă cu privire la Curtea Penală Internațională, mai ales că în acea perioada aceasta era un subiect relativ nou pe agenda de cercetare a relațiilor internaționale și a dreptului internațional.

Au existat bineînțeles câteva cauze care i-au înlesnit lui Victor Ponta plagiatul. În primul rând absența unui manual de stil al Universității București care să explice clar modul în care o lucrare academică trebuie construită și care să definească plagiatul (și să detalieze formele sale). În al doilea rând legea românească nu pedepsește plagiatul, iar eu nu cunosc vreo instituție românească de învățământ care să retragă un titlu academic pentru plagiat. Însăși descoperirea și investigarea plagiatului este dificilă din cauza unei culturi academice care tolerează astfel de fapte. În al treilea rând lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta a fost coordonată de Adrian Năstase, premier al României și președinte PSD la acea dată. Mi-e greu să cred că acesta nu a avut cunoștiință de plagiatul studentului său, iar „reputația” coordonatorului l-a protejat pe Victor Ponta.

Secundo: Care a fost scopul dezvăluirii plagiatului? Varianta cinică de răspuns e următoarea: delegitimarea guvernului USL și o justificare pentru refuzul nominalizării lui Victor Ponta în funcția de premier în cazul câștigării de către această alianță a alegerilor generale din noiembrie 2012. La aceste motivații interne se adaugă și una de context: un premier român acuzat de plagiat care ar participa la un Consiliul European ar fi un interlocutor decredibilizat în ochii  Occidentului.

Dacă acțiunea de dezvăluire a plagiatului a pornit de la Daniel Funeriu ar trebui avute în vedere și câteva motivații personale. Amputarea legii învățământului concepută în timpul mandatului lui Daniel Funeriu, prestația proastă a lui Liviu Pop în fruntea ministerului și calitatea slabă a propunerilor USL pentru acest post – sunt motive destul de puternice pentru fostul ministru de a aduce la cunoștiința președintelui și a publicului larg „secretul” lui Victor Ponta. Nu trebuie subestimată nici revolta morală, o motivație puternică pentru un intelectual ca Daniel Funeriu: cum poate un om care a comis plagiat în lucrarea de doctorat să conducă o țară? Plagiatul lui Victor Ponta pune sub semnul întrebării nu numai probitatea sa morală și competența juridică, dar întregul sistem educațional din România.  Ceva trebuia făcut.

În fine nu trebuie uitat că Daniel Funeriu a fost unul din miniștrii guvernării PDL atacat care a suferit unele din cele mai josnice atacuri mediatice și politice. Cu toate că deține un doctorat în chimie acordat de Universitatea Louis Pasteur din Strassbourg și a susținut examenul de Bacalaureat în Franța, în presa românească a fost instrumentată o campanie care susținea că acesta nu ar fi trecut cu succes examenul de Bacalaureat din Franța și că nu ar fi doctor în chimie „cu acte în regulă”. Din această perspectivă Daniel Funeriu ar fi îndrepățit la his pound of flesh din corpul politic al lui Victor Ponta.

Tertio: Cleptocrația românească nu se limitează doar la accesul preferențial la resursele publice ale statului român, ci și la idei. Nu contează de unde le fură, pentru elita politică de pe malurile Dâmboviței contează să și le însușească pentru a-și înlezni cariera politică și a-și spori prestigiul. În momentul când cineva îi descoperă strigă ca din gură de șarpe că e o conspirație politică sau o răzbunare. Avantajul însă e de partea cetățeanului care poate acum să verifice trecutul academic al alesului său. E foarte simplu din moment ce CV-urile demnitarilor sunt publice: verificați unde, ce și cât timp a studiat persoana respectivă. Dacă a publicat ceva și lucrările respective pot fi acccesate, atunci ele pot fi verificate cu un program de identificare a plagiatelor, dar e musai să știi ce să faci cu el.

Ceea ce ar pune capăt lipsei de onestitate academică a politicienilor români va fi o schimbare la nivelul universităților în privința modului în care tratează plagiatul. Dacă vor fi instituite ghiduri de stil recunoscute internațional (Chicago sau Harvard), iar plagiatul va fi identificat și pedepsit eficient atunci și politicienii vor fi mai reticienți în a fura ideile altora sau a-și aroga merite pentru care nu au depus eforturi. Mai este nevoie și de curajul mediului academic românesc de a numai tolera plagiatul, atât în rândurile cadrelor universitare cât și ale absolvenților. Va fi o cale lungă, dar nu imposibilă.

În loc de concluzie:

Ce pretenţii să am eu? Premierul copiază şi nu păţeşte nimic, dar pe noi să ne verifice la sânge. Şi aşa, dacă trec ăia cu pile şi apoi nu ştiu să facă nimic e mai bine?

Cuvintele acestea aparțin unui elev care tocmai a picat examenul de Bacalaureat. Sentimentul nedreptății, difuz acum, se va întoarce probabil împotriva cleptocraților de la București. Există un potențial de protest pe această temă și s-ar putea ca furia acestor tineri să nu se vadă numai la urne – standardele duble sunt întotdeauna periculoase. Dacă suntem atât de exigenți cu proaspeții absolvenți de liceu, trebuie să fim exigenți și cu cei care ne conduc – altfel nu facem decât să ne mințim singuri că suntem bine guvernați.

George VIŞAN

Pe teme similare vezi și:

• Răfuieli cu intelectuali (I)
• Un motor gratuit de căutare a plagiatelor