Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta: Tot ce am scris interesant despre viitorul prim-ministru al României Răspunde

victor-ponta-71_8e0ec03e5f

Am pus cap la cap acest text pentru a-l publica după ce Traian Băsescu își face nominalizarea. Un fel de „v-am spus eu”. După care mi-am dat seama că este greu de găsit o modalitate elegantă de a face un astfel de gest. Așa că l-am trimis spre publicare înainte și, dacă imposibilul se întâmplă… asta este.

28 iunie 2012

Indiferent, dacă, iniţial dl Ponta ar fi trebuit sau nu să escaladeze conflictul, fapt este că el a devenit un test al hârtiei de turnesol pentru evenimentele de după alegeri. Este necesar (sau măcar util) un semn care să ne asigure că voinţa alegătorilor nu va fi filtrată prin CCR sau Preşedinte. Nu sunt prea multe astfel de semne posibile, iar deplasarea primului ministru la Consiliu este printre cele mai puţin dramatice.

Atâta vreme cât incertitudinea persistă domnul Ponta va continua să primească un sprijin larg. Noi, cei care am susţinut schimbarea de guvern, nu l-am mandatat pe domnul Ponta ca să ne facă mândri, să reformeze Educaţia sau să dea bine la export. More…

Cum să salvezi un copy/paste pentru eternitate. Astăzi: Iulia Motoc 10

Am intrat în disputa dintre Florin Iaru şi Iulia Motoc printr-o serie de coincidenţe. Domnul Iaru a publicat în Caţavencii un articol în care documenta faptul că Iulia Motoc a copiat articole întregi pe blogul său, fără să atribuie sursa.

Paranteză: aspectul de „escrocherie” este mai slab decât la dl. Ponta (salariul şi reputaţia dnei Motoc nu se bazează pe blog); dar aspectul de furt intelectual este mai puternic, deoarece dna judecător nu pare să fi discutat cu „victimele”.

Văzând articolul am făcut o verificare rapidă, cupă care am decis să postez pe Facebook, în scopul declarat de a îmi chinui prietenii din proiectul Băsescu. Vedeţi, ei zic toţi că sunt realişti şi blazaţi, dar eu îi bănuiesc că în sufletul lor mai cred în poveşti cu cavaleri şi domniţe. Sau, vorba cuiva, în Tolkien. Printr-o coincidenţă îi am drept contacte atât pe dna. Motoc cât şi pe dl. Iaru, asă că am putut să urmăresc polemica indirectă. Printr-o altă coincidenţă îmi plac poveştile cu detectivi şi ştiu ce se poate face cu un calculator. More…

Răfuieli cu intelectuali (II): Marele război al plagiatelor 5

Nevoia de legitimare a politicianului român nu a fost nici când mai mare. În prezent pe lângă o majoritate solidă obținută în colegiul electoral se dorește și un alt tip de legitimare a puterii politice: cea profesională. Astfel este nevoie de diplome care să ateste o dată în plus calitatea persoanei care ocupă o funcție publică în România. Nu contează că respectiva diplomă reprezintă rezultatul a unor ani de studii sau doar o școală de vară sau schimb de experiență – contează să fie. În contexul sporirii mobilității academice în ultimii ani a devenit musai pentru orice politician român să dețină o diplomă de la o instituție de învățământ superior de prestigiu din străinătate. More…

Un motor gratuit de căutare a plagiatelor 2

Sunt printre cei care s-au bucurat cu anticipaţie de dezvăluirile de plagiat ce ar fi urmat să curgă între PDL şi USL. La fel – ba chiar mai mult – s-a bucurat şi Ovidiu. El însă nu a avut răbdare, ci l-a căutat la dosar pe Robert Negoiţă. L-a găsit subţire. Mene, tekel, fares.

Inspirat de ne-răbdarea lui, am început să caut o modalitate mai simplă de a detecta plagiatul. Înţelepciunea tradiţională susţine că asemenea soluţii costă bani mulţi; însă nu m-am descurajat. În definitv „nu poţi opri semnalul” (acesta a fost un citat). More…