Unul din primele articole publicate pe acest portal în urmă cu aproape șase ani a fost dedicat modernizării marinei militare în conformitate cu prioritățile strategice ale României. Argumentul în sine era unul de sorginte „navalistă” inspirat de scrierile lui Alfred Thayer Mahan. Între timp au avut loc o serie de evoluții politice, militare și economice ce readuc în discuției importanța unei marine militare româneșt moderne și performante la Marea Neagră.

Politic cea mai importantă evoluție a fost soluționarea disputei cu Ucraina privind delimitarea platoului continental, care a fost secondantă din punct de vedere economic de acordarea de licențe de explorare /exploatare unor companii de petrol și gaze în Zona Economică Exclusivă. Războiul din Georgia din vara lui 2008 a fost o importantă evoluție politică la nivel regional relevând riscurile de securitate generate de conflictele înghețate. În operațiunile rusești împotriva Georgiei marina rusească a jucat un rol important și a demonstrat capacitatea Kremlinului de a proiecta putere în Marea Neagră. Criza financiară și economică a afectat puternic statele riverane Mării Negre proaspă devenite membre NATO, România și Bulgaria, reducându-le potențialul economic și militar.

În prezent Turcia și Federația Rusă dezvoltă programe navale generoase, fiind capabile să-și proiecteze și producă propriile nave miltiare. Aceste programe militare nu reprezintă o cursă a înărmărilor ci programe normale de modernizare a flotelor militare, pe de altă parte aceste programe ilustrează dezechilibru de capabilități, precum și cel strategic dintre statele riverane Mării Negre. O altă evoluție militară care merită menționată este participarea României la misiunea Atalanta de combatere a pirateriei sub egida UE. A fost prima misiune de luptă a forțelor navale române de la cel de-Al Doilea Război Mondial încoace și care s-a desfășurat la cea mai mare distanță de România. Participarea la astfel de misiuni va determina credibilitatea României în cadrul sistemului internațional ca furnizor de securitate. Alte evoluții economice importante țin de dezvoltarea proiectelor energetice de interes pentru România: AGRI ce va aduce la Constanța LNG din Caucaz, precum și gazoductul Nabucco. Aceste proiecte energetice sunt importante pentru interesele fundamentale ale României în regiune și necesită securizarea spațiului maritim.

De ce ar trebui să ne pese de problemele navale?

Cel mai simplu răspuns la această întrebare este pentru că avem ieșire la mare și pentru că avem pe teritoriul țării o importantă cale navigabilă, a doua ca importanță din Europa Occidentală. Nu este poate cel mai articulat răspuns, dar este valid.

România deține Portul Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, al patrulea port comercial din Europa după volumul traficului și principala interfață comercială a țării noastre cu restul globului. În 2011 traficul de marfă din Portul Constanța s-a cifrat la aproape 46 de milioane și aproape 13000 de nave comerciale au acostat. Constanța este conectată la coridoarele de transport europene VII (Dunărea) și IV (cale ferată). România este traversată de fluviul Dunărea, 29 de procente din cursul acestui fluviu aflându-se pe teritoriu național. Dunărea este al doilea fluviu ca lungime din Europa, după Volga și principala arteră comercială fluvială a Europei Centrale și de Sud-Est. Prin canalul Rin-Main-Dunăre, fluviul este conectat la Rin permițând traficul de marfă între Marea Nordului și Marea Neagră de-a lungul a 3500 de km de rută fluvială navigabilă.

Din punct de vedere naval România se bucură nu numai la accesul la unul dintre cele mai bune porturi europene sau la cea mai lungă rețea de trafic fluvial din Europa, ci și o Zonă Economică Exclusivă a cărei suprafață este de 20,670 km², bogată în hidrocarburi. Companii românești și străine au concesionat perimetre de explorare și exploatare în Zona Economică Exclusivă iar resursele ce vor fi descoperite vor juca un rol important în dezvoltarea economică a României.

În afără de cei 240 de km de coastă și zona economică exclusivă interesele maritime ale României sunt legat de proiectele care vizează securitatea energetică și libera navigație pe mările și oceanele lumii. Două proiecte energetice majore ilustrează importanță Mării Negre pentru securitatea energetică a României: Nabucco, o conductă de gaze care va aduce gaze naturale din Caucaz, evitând complet tranzitarea Rusiei sau a sateliților săi din spațiul ex-sovietic, precum și interconectorul AGRI, ce va aduce gaz lichefiat din Caucaz. Perimetrele de exploatare, conducta de gaz, rutele navale utilizate de navele ce vor transporta LNG, precum și protecția terminalului de regazificare de la Constanța vor necesita o prezență navală românească în largul și zona costieră a Mării Negre.

De asemenea protecția comerțului liber pe mările și oceanele lumii și a tranzitului prin strâmtori, de pe urma căruia economia românească profită, va necesita lărgirea spectrului de operațiuni navale pe care România le poate îndeplini. Poate cel mai bun exemplu în acest sens este participarea în 2012 la Operațiunea Atalanta de combatere a pirateriei în largul coastelor Somaliei. Calitatea de membru NATO și al Uniunii Europene incumbă asupra României obligația de a deține capabilități care să contribuie la securitatea colectivă a acestor entități internaționale.

În absența acestor capabilități credibilitatea României ca aliat și furnizor de securitate în regiune și la nivel NATO și UE va avea de suferit. Intervenția aliată din Libia din 2011 a însemnat pentru România trimiterea unei fregate pentru sprijinirea operațiunilor militare aliate în largul coastelor libiene și aplicarea regimului sancțiunilor impus prin intemediul rezoluțiilor ONU și ilustrează foarte bine angajamentele ce decurg din calitatea de membru al alianței occidentale. Noul concept strategic al NATO include și ceea ce în jargonul organizației se cheamă out of area operations – operațiuni în afara ariei de responsabilitate, ceea ce presupune că statele membre vor trebui să dezvolte și să dispună de capabilități care vor putea fi utilizată dincolo de limitele geografice ale continetului european.

Elicopterul Puma Naval al fregatei Regele Ferdinand în timpul misiunii Atalanta

Ce e de făcut?

România trebuie să dezvolte un concept strategic naval care să ia în considerare interesele sale la Marea Neagră și în bazinul dunărean, calitate de membru al NATO și UE precum și amenințările și riscurile de securitate ale secolului XXI. Un aspect important al unei strategii navale este adecvarea intereselor la mijloacele deținute, precum și un raport pozitiv între capabilitățile care vor fi dezvoltate și costurile acestora. Nu trebuie uitat că forțele navale nu sunt singura categorie de arme a României, iar în esență vocația strategică a țării noastre, va fi cea de putere navală minoră. Acest statut de putere minoră nu trebuie însă să inhibe dezvoltarea unei strategii navale și investiția în acest domeniu.

România poate fi o putere minoră navală ale cărei capabilități să fie robuste și care i-ar permite să aibe un cuvânt greu de spus la nivel regional, precum și o contribuție relevantă în cazul out of area operations. Acest obiectiv nu va fi realizat fără o investiție serioasă la capitolul cheltuieli de apărare, dar degradarea și neglijarea puterii navale ar putea avea costuri ce vor depăși cu ușurință pe cele ale dezvoltării și întreținerii acesteia. În mod tradițional dezvoltarea unei marine militare reprezintă un efort financiar costisitor chiar și pentru cele mai puternice și bogate națiuni, deoarece este o armă „specializată”, care presupune un grad înalt de calificare pentru personal și chletuieli relativ mari în privința materialului militar. Există însă metode și mijloace care să reducă aceste costuri, dar despre aceste voi vorbi la capitolul mijloace și resurse.

Strategia navală a României trebuie să articuleze o viziune completă cu privire la interesele maritime ale țării noastre, să definească aceste interese, să definească amenințările ce vor trebui descurajate și combătute, să identifice resursele și mijloacele necesare descurajării și contracarării acestor, să identifice ariile de cooperare cu forțele terestre și aeriene în cazul acțiunilor întrunite și să identifice mijloacele de cooperare cu aliații și partenerii noștrii. Concomitent strategia navală trebuie să fie în concordanță cu politica externă a României și să evite pe cât posibil antagonizarea fără sens a altor actori regionali sau globali. Această strategie trebuie să fie una în esență defensivă, orientată spre descurajarea și combaterea amențărilor și riscurilor navale la adresa securității României în secolul XXI.Vor fi state care se vor simți amenițate direct fie de modenizarea puterii navale românești, fie de acțiunile forțelor noastre navale, indiferent de asigurărilor date România – este importantă deci comunicarea clară a intențiilor navale ale Bucureștiului la nivel regional și global. Ceea ce trebuie evitat este o cursă a înărmărilor regională și/sau ostilitatea neinționată a altor state din Marea Neagră.

Un aspect esențial al strategiei navale este identifiarea corectă a spațiilor de acțiune pentru marina militară. Un prim spațiu de acțiune ar fi cel fluvial și costier, unde se va vedea cel mai bine nevoia de cooperarea între forțele navale și celalte categorii de forțe militare pentru generarea de operațiuni întrunite în cazul unor agresiuni, atacuri teroriste sau dezastre naturale și/sau ecologice. La acest nivel accentul se va pune pe capabilitățile de supraveghere și patrulare, protecție a infrastructurii portuare sau navigabile, capacitatea de comandă și control, pe cooperarea între diferitele instituții ale statului și cooperarea internațională cu aliații și vecinii României.

Al doilea spațiu de acțiune va fi constituit de asigurarea prezenței în zona economică exclusivă și cea litorală, unde se vor opera misiuni de patrulare și supraveghere, escortă, protecție și aplicare a drepturilor suverane, combaterea atacurilor teroriste asupra obiectivelor din EEZ, și/sau a agresiunilor altor state asupra acestor obiective și operațiuni de căutare/salvare.

Un al treilea spațiu operațional este reprezentat de acțiunile în ape internaționale, în Marea Neagră și/sau Marea Mediterană. În acest caz vorbim de misiuni de protecție a căilor maritime, proiecție a puterii, patrulare și escortă, culegere de informații, misiuni de căutare/salvare, evacuarea cetățenilor români din zone de conflict, sprijinirea și participarea la misiunile NATO și UE.

Un ultim spațiu de acțiune este cel expediționar, cel mai bun exemplu în acest sens fiind participarea la misiunea de combaterea a pirateriei Atalanta, sub egida UE. Este foarte probabil ca acest tip de misiune să devină în viitor rutină, dar aici apele sunt un pic tulburi din punct de vedere operațional și doctrinar. În cazul unei operațiuni out of area a NATO, de exemplu, România ar putea acționa în cadrul unui grup naval aliat. Într-un asemenea scenariu forțele navale ar putea executa, ca partea a forței navale aliate misiuni anti-submarin, lansarea/sprijinirea forțelor speciale, activități de deminare, contracararea acțiunilor navale și aeronavale inamice și culegere de informații.

George VIŞAN

PS: În partea a doua a acestui articol voi discuta despre resursele necesare unei strategii navale, costurile acesteia și voi trage câteva concluzii în legătură cu viitorul maritim al României.