Republica Moldova, între Uniunea Europeană și Uniunea Euroasiatică Răspunde

658x0_Moldova

Ileana Racheru a analizat pentru Revista 22 situația politică din Republica Moldova

Republica Moldova, cu un guvern proeuropean din 2009, a devenit în discursul oficialilor europeni modelul de succes“ al Parteneriatului Estic. Însă, pentru Moscova, un eventual succes al Chișinăului în procesul de integrare europeană ar crea un precedent periculos pentru alte foste republici sovietice, tentate s-o apuce spre Vest, în dauna integrării în fantomatica Uniune Euroasiatică.

La 10 iunie 2013, Evgheni Șevciuk, liderul de la Tiraspol, a promulgat Legea cu privire la frontiera de stat, stabilind granița nerecunoscutei Republici Moldovenești Nistrene (RMN) într-o zonă care, potrivit Acordului moldo-rus din 1992, se afla sub administrația Chișinăului. Legea a venit în contextul în care media de la Chișinău au prezentat o așa-zisă alternativă la integrarea europeană a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Eurasiatică (organizație care se preconizează a fi creată în anul 2015). Principalul promotor ideologic al euroasianismului, naționalistul rus Aleksandr Dughin, a fost invitat la Chișinău pentru a dezbate la talk-show-uri „avantajele“ integrării spirituale pravoslavnice a moldovenilor în Uniunea Euroasiatică și „dezavantajele“ integrării în organizațiile occidentale.

Decizia autorităților de la Tiraspol a fost parțial ignorată de guvernul de la Chișinău, care a caracterizat-o drept „provocare“ și, ca urmare, nu a încercat să discute subiectul cu Șevciuk.

Subiectul a fost însă speculat în disputele politice interne de către opoziția coagulată în jurul PCRM și PL (Mihai Ghimpu), care a solicitat organizarea unei ședințe a parlamentului în care să fie audiați ministrul Apărării, Vitalie Marinuță, și cel a Reintegrării, Eugen Carpov. Desfășurate cu ușile închise, dezbaterile parlamentului au marcat un nou episod din războiul politic intern de la Chișinău. În prima zi a dezbaterilor, PCRM și PL au cerut demisia ministrului Apărării, după ce presa a speculat o declarație a acestuia, potrivit căreia Republica Moldova ar putea riposta armat unor atacuri venite din Transnistria. Ședința s-a încheiat a doua zi cu adoptarea de către majoritatea formată din deputații AIE (Alianța pentru Integrare Europeană) și PCRM a unei declarații care menționează că „decizia transnistreană de a trasa o graniță de stat subminează procesul de reglementare a conflictului“.

Reprezentanții OSCE, SUA și UE au condamnat acțiunile Tiraspolului și au îndemnat cele două părți „să lucreze într-un spirit constructiv, în cadrul negocierilor în format 5+2 şi să găsească o soluționare pașnică“. Rusia a transmis, la 18 iunie 2013, prin vocea lui Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe, că situația generată de decizia lui Evgheni Șevciuk este „studiată cu atenție“.

Decizia Tiraspolului pare nejustificată, la o primă observație, pentru că autoritățile de la Chișinău nu au luat măsuri care să lezeze interesele Transnistriei. Explicația poate fi însă găsită în cadrul mai larg al relațiilor internaționale din regiune – în proiectele integraționiste ale celor doi mari actori, UE și Federația Rusă, și în triungiul relațiilor UE – Republica Moldova – Rusia.

În ultimii ani, Bruxelles și Moscova au inițiat fiecare proiecte integraționiste pentru spațiul „gri“, caracterizat de politicile externe multivectoriale ale fostelor republici sovietice. UE a creat în 2009 Parteneriatul Estic, o formă de cooperare cu șase state din spațiul ex-sovietic. Iar în campania electorală din 2012, Vladimir Putin a anunțat că în 2015 Federația Rusă va crea Uniunea Eurasiatică. În vreme ce UE a acționat concret prin acordarea de asistență financiară, în special pentru democratizare, Rusia a mizat mai mult pe o retorică care „să meargă la sufletul“ nostalgicilor URSS sau care să reaprindă spiritul pravoslavnic.

Procesul de transformare internă a Republicii Moldova, după modelul european, descrie un stat care s-a grăbit să adopte legislația europeană, dar care are serioase carențe în implementare. În plus, perspectivele europene ale Moldovei au fost periclitate de trei crize politice interne, dintre care ultima și cea mai gravă s-a încheiat recent cu instalarea unui nou guvern la 30 mai. Testul cheie al Alianței pentru Integrare Europeană III va fi summit-ul PE de la Vilnius în noiembrie 2013, unde urmează să fie parafat Acordul de Asociere și se așteaptă o decizie favorabilă privind liberalizarea regimului de vize cu UE.

În contextul ultimei crize politice, Rusia a lansat invitații în Uniunea Euroasiatică prin Dmitri Rogozin, reprezentantul special al președintelui Rusiei în conflictul din Transnistria. Crearea guvernului condus de Iurie Leancă, care pare decis să treacă de testul de la Vilnius, a determinat Moscova să utilizeze cel mai eficient instrument de presiune asupra Chișinăului, regimul separatist de la Tiraspol.

Republica Moldova, cu un guvern proeuropean din 2009, a devenit în discursul oficialilor europeni „modelul de succes“ al PE. Însă, pentru Moscova, un eventual succes al Chișinăului în procesul de integrare europeană ar crea un precedent periculos pentru alte foste republici sovietice, tentate s-o apuce spre Vest, în dauna integrării în fantomatica Uniune Euroasiatică.

Ileana Racheru

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s