Ucraina poate să reinventeze NATO Răspunde

nato

Octavian Manea despre impactul crizei din Ucraina asupra NATO, în Revista 22.

Pe parcursul săptămânii trecute, Varșovia, apoi Vilniusul au devenit pe rând epicentrele securității europene. Simbolic, desantul vicepreședintelui american Joe Biden, personal implicat în campania de extindere a umbrelei NATO deasupra Poloniei și statelor baltice, a avut rolul unei reafirmări a angajamentului SUA față de articolul 5 al Tratatului de la Washington. Două sunt concluziile de etapă: prezența SUA în Europa este vitală, fiind ingredientul cheie pentru credibilitatea NATO; Polonia și Țările Baltice sunt locomotivele unei mișcări care poate schimba balanța de putere regională.  Pentru ele, Crimeea anunță un shift geopolitic fundamental forțând o resetare a peisajului securității europene.

Este un context care impune un pivot, o repoziționare simbolică a NATO dincolo de Pasul Fulda, în Noua Europă. Nucleul tare, centrul gravitațional al NATO rămâne încă anchilozat în geografia Războiului Rece. „Nevoia de a  identifica soluții permanente care să consolideze prezența SUA și în general a NATO, în regiunea Baltică, a devenit evidentă” a transmis președintele Ilves, Washingtonului. Și România pare să subscrie acestei agende.

Prin 2011, în ultimul său an de viață, Ron Asmus, unul dintre arhitecții intelectuali ai primei extinderi NATO de după sfârșitul Războiului Rece, era în mod special preocupat de faptul că am ajuns să fim mult „prea concentrați pe problemele din afara Europei. Însă cred că începem să vedem primele fisuri în fundația securității și stabilității europene“. Astăzi, după anexarea în forță a Crimeei, pe flancul estic al NATO, mai ales în zona statelor baltice și a Poloniei, cuvintele sale rezonează ca un fel de înțelepciune de avangardă. Fisurile sunt mai evidente ca niciodată. Nu este vorba doar de contestarea normelor de fond ale sistemului de securitate european, dar revine în actualitate clivajul, dezechilibrul dintre Vechea și Noua Europă. Este un context în care multe dintre statele flancului estic au ajuns la concluzia că este momentul ca măsurile asumate la nivelul NATO după războiul ruso-georgian, în primul mandat al Administrației Obama, să meargă mai departe.

Deopotrivă resetare și reasigurare. Este foarte ușor să acuzi retroactiv Administrația Obama de ignoranță, de blat față de Rusia. Se uită însă că după 2009 nu avem doar resetare, nu avem doar détente în relația cu Moscova. Poate mult mai importantă este tendința articulată secvențial, fără prea mult zgomot, de reasigurare strategică a flancului estic. Administrația Obama a înțeles atunci că statele baltice și Polonia au ajuns să se îndoiască masiv de capacitatea și disponibilitatea Vestului de a le apăra, în eventualitatea unei crize. În acest sens, chiar în timpul resetării, a lucrat meticulous pentru dezvoltarea primelor planuri de apărare teritorială a Poloniei și statelor baltice din istoria NATO. Mai mult, sub influența recomandărilor raportului Albright, Noul Concept Strategic al Alianței a reorientat Forța de Răspuns a NATO dinspre atribuțiile sale expediționare în afara teritoriului acoperit de Tratatul de la Washington spre operațiuni de apărare teritorială a flancului estic. Rezultatul îl vedem în noiembrie 2013, atunci când în Polonia are loc primul exercițiu live pe un scenariu de articol 5 (apărare colectivă) organizat pe teritoriul Noii Europe. Suplimentar acestor inițiative, avem și continuarea desfășurării scutului antirachetă, a unor baterii de rachete Patriot și a detașamentului de avioane F-16 în Polonia. Se conturează astfel o construcție ma­tură strategic, o resetare cu dinți, menită să consolideze prezența americană pe flan­cul estic și să repare criza de credibilitate dezvoltată în timp în Alianță.

Revitalizarea NATO. Toate acestea au fost măsuri generate de criza georgiană din 2008, însă, pe fond, ele rămân perfect în spiritul Actului Fondator NATO-Rusia. De data aceasta, însă, trebuie mers mult mai departe. Pentru tot mai multe state europene, în special cele aflate în proximitatea „străinătății apropiate“, acțiunile Rusiei reprezintă o con­testare a fundamentelor se­curității europene așa cum au fost ele conturate după 1989. În cuvintele ministrului de Externe al Suediei, Carl Bildt, vorbim de „un atac asupra principiilor fundamentale pentru securitatea Europei“. Acum pentru europeni miza devine „recâștigarea respectului pentru principiile care sunt esențiale în menținerea păcii și securității“, a spus Bildt. Pentru baltici, de altfel state direct vizate de doctrina protejării etnicilor ruși, concluzia este limpede: „odată ce începi să folosești un argument utilizat în 1938 pentru anexarea Sudeților, atunci nicio frontieră din Europa nu mai este sigură“, a spus președintele Estoniei, Toomas Ilves. Mai mult, noua realitate im­pune regândirea premiselor care au deter­minat reorientarea misiunii tradiționale a NATO, cea de apărăre teritorială, spre ope­rațiuni de răspuns la crizele internaționale din afara Europei: „de mai bine de două decenii, Alianța s-a concentrat pe con­flictele din afara zonei NATO, pornind de la premisa că statele membre nu își percep propriul teritoriu amenințat. De­si­gur, astăzi, această premisă a dispărut“, a declarat pentru CNN președintele Es­to­niei. Pentru baltici, categoriile care au dominat decisiv imaginarul euroatlantic post 9/11 „out of area“ sau „out of business“ nu mai au sens. Se impune revenirea NATO la fundamente: „ne confruntăm cu o situație de Articol 5, este vorba de apărarea Alianței. Nu mai suntem în căutarea de monștri în afară. Ne aflăm în Europa și trebuie să ne asigurăm că niciun monstru nu vine în Europa. Astăzi NATO este back în area și back în business“.

nrf

În căutarea „domnului X“. Invadarea Ucrainei pare să fi generat o schimbare fundamentală de optică. Se forțează regândirea vechilor paradigme co­di­ficate pe parcursul anilor ‘90. Efectul tectonic al anexării Crimeei „cere propriul Mr. X, propriul George Kennan, pentru că regulile perioadei post-Război Rece au luat sfârșit în 2014. Trebuie să gândim diferit. Nu mai avem voie să credem în lucruri de negândit. Țările sunt încă in­vadate, sunt încă ocupate“, a spus președintele Estoniei, Tomaas Ilves, pe scena Forumului GMF de la Bruxelles.   În această atmosferă, la Washington se conturează o tot mai vi­zi­bilă masă critică în sprijinul reinterpretării radicale a relației contractuale dintre NATO și Rusia. Se propune chiar anularea celor „Trei Nu“ (no intentions, no plans, no reason) care exprimă tabuul anilor ‘90, când era de neimaginat un scenariu în care aliații ar fi luat în calcul desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul Noii Europe. „Chiar dacă NATO nu are intenția sau planurile de a disloca forțe nucleare în noile state membre, are acum mai mult decât un motiv suficient să o facă“, concluzionează Jim Thomas, un fost strateg al Pentagonului, aflat astăzi la Center for Strategic and Budgetary Assessments.

Un pas intermediar, până la depozitarea efectivă, ar fi optimizarea avioanelor F-16 poloneze pentru eventuale misiuni nucleare în serviciul Alianței. Ar fi un mesaj puternic, iar simbolismul său nu ar scăpa Moscovei. În plus, un foarte recent raport al CEPA semnat printre altii de Edward Lucas – The  Case for Strengthening NATO’s Eastern Defenses – pledează pentru un pivot intraregional prin redesfășurarea in­frastructurii militare americane blocate pe aliniamentul Războiului Rece, în bazele din Europa de Vest (preponderent Germania și Italia), pe flancul Estic. Ar fi un răspuns ferm, o mișcare decisivă de reafirmare a unei „linii roșii“ fundamentale (Articolul 5) și de „reconfirmare a status-quo-ului în contextul unui test major al sistemului post-1989“, ne-a spus Wess Mitchell, președintele Center for Eu­ro­pean Policy Analysis (CEPA).

În același sens, sub egida Foreign Policy Initiative (FPI), 50 de foști oficiali guvernamentali (precum David Kramer, Thomas G. Mahnken) și universitari cu renume au cerut Ad­mi­nistrației Obama, prin intermediul unei scri­sori deschise, consolidarea poten­ția­lu­lui de descurajare al NATO, prin investiții convenționale semnificative pe teritoriul fostelor state membre ale Varșoviei. O idee susținută acum activ și de unul dintre artizanii resetării, fostul ambasador al SUA la Moscova, Michael McFaul .

Astfel de pași ar corecta „păcatul originar“, moștenit din prima rundă de extindere, al unei Alianțe care, deși promitea o securitate indivizibilă, în realitate a perpetuat o frontieră europeană vulnerabilă, expusă și acoperită doar parțial de serviciile de apărare colectivă oferite nucleului tradițional al membrilor. În cele din urmă, acesta este și unul dintre motivele pentru care a fost dorit scutul antirachetă pe flancul estic. Nu era vorba doar de hardware american în Noua Europă, ci de garanții de securitate suplimentare Articolului 5.

Să nu uităm că Polonia a semnat acordul de acceptare a scutului la 6 zile după invazia Rusiei în Georgia.   Pe celălalt mal al Atlanticului, Polonia a speculat imediat nișa creată, confirmând prin vocea ministrului Apărării, Tomasz Siemoniak, că pe flancul estic „există o așteptare clară din partea noastră și a tuturor aliaților NATO din Estul Europei pentru o prezență militară americană extinsă“. Discret, într-un editorial din Washington Post, intitulat sugestiv A need to contain Russia, Anne Applebaum strecura ideea tot mai la modă a nevoii profunde de a „reimagina NATO, prin relocarea forțelor sale din Germania către frontierele estice ale Alianței“.

Desigur, aceasta este o veche agendă poloneză (articulată în spațiul public încă din timpul Summitului NATO de la București), dar acum, cu sprijinul potențial al Washingtonului și presupunând că flancul estic ar putea forma un front comun, există șansa depășirii diviziunilor anacronice dintre Vechea și Noua Europă. În acest efort de creionare a unei poziții comune a flancului estic, în perspectiva summitului NATO din toamnă, pe fondul vizitei ministrului polonez al Apărării la București, România pare să accepte insistența Varșoviei pentru o recalibrare a posturii militare a NATO și a Statelor Unite în partea estică a Europei. Între timp, președintele României a pledat pentru „nevoia de repoziționare a resurselor militare ale NATO“ în marginea Summitului Securității Nucleare de la Haga.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s