Voi presupune că știți câte ceva despre revoltele din Ferguson. Să discutăm acuma despre lucrurile mai puțin vizibile.
Ferguson era pe vremuri un orășel cu solidă majoritate albă. Odată cu dificultățile economice albii au plecat și Ferguson a devenit un orășel cu solidă majoritate neagră. Dar mașinăria politică și administrativă a rămas covârșitor albă. Oricât de neplăcut ar suna asta, trebuie înțeles că administrația curentă a orașului este aleasă cât se poate de democratic.
Legitimitatea democratică a administrației a fost lovită odată cu uciderea tânărului Michael Brown într-un incident care, oricum ar fi întors, reprezintă un exces de forță (6 gloanțe contra unui om care nu purta arme de foc). Autoritățile au încercat să minimalizeze incidentul. Majoritatea neagră a reacționat cu furie, cerând acțiune imediată a autorităților. Minoritatea albă a reacționat mai degrabă cu uimire, căci în cartierele albe poliția nu constituie o problemă.
Între cele două populații, separate de rasă și locuind în cartiere diferite, se duce o dispută a legitimității. Din punct de vedere al albilor Ferguson nu are o istorie de violență și de aceea orice probleme ar exista acum ele pot și trebuie să fie rezolvate prin mecanismele democratice și administrative obișnuite. Pentru negri Ferguson are o istorie de violență (ne-letală), doar că aceasta este invizibilă pentru albi; iar cazul Brown este doar punctul maxim al unor probleme care mocnesc de mult.
Dar să mergem mai departe. Ferguson nu pare să aibă „riot police”. Dar are forțe speciale antitero. De fapt, nu are nici forțe speciale anti-tero, ci forțe regulate care au primit echipamente speciale de la armată în cadrul unor programe legate de războaiele contra drogurilor și contra terorii.
Așa că acești polițiști (albi) care deja fuseseră iritați de reacția opiniei publice au primit pușcoace și vehicule blindate și au început să patruleze agresiv, cu arma îndreptată spre pieptul populației. (Forțele militare „reale” sunt instruite să nu ridice aiurea armele spre piept. Forțele SWAT au o tactică cumva diferită, dar acolo vorbim de aplicarea unei forțe covârșitoare, cu n polițiști la fiecare arestat, ca să descurajeze riposta.) După cum putem bănui, cartierele negre nu au privit cu ochi buni această soluție de „pacificare”.
Aparent soluția ar putea fi dată prin intervenția statului Missouri sau a guvernului central care să ducă la înlocuirea conducerii poliției. Primarul ar pierde puncte electorale dacă ar face asta. Dar primarul nu poate în momentul de față să asigure ordinea în propriul oraș, așa că ar putea fi ajutat să ajungă la concluziile necesare.
Doar că problema este mai complicată. Majoritatea administrațiilor din lumea aceasta înțeleg intuitiv ideea lui Max Weber că statul deține monopolul violenței legitime. La nivelul cel mai simplist există ideea că poate ar trebui să lăsăm forțelor de ordine o anumită discreție letală astfel încât să fim siguri că vor aplica forța când este necesar. Dar există și o interpretare mai subtilă și mai problematică: un stat nu prea își poate permite să cedeze în fața forței, chiar dacă forța se pune în slujba unei cauze legitime.
Tradiția mainstream a protestului american este a nesupunerii civice. Martin Luther King, hippioții și mișcările Occupy aprind imaginația publicului, nu Panterele Negre sau eco-teroriștii. Dacă statul începe să cedeze în mod manifest în fața revoltelor, atunci legitimează revolta (violentă) ca mijloc de a soluționa probleme. Și, prinși între ieșirile de locuri de muncă, schimbările culturale și intrările de migranți, americanii au destule probleme.
Așa că statul va încerca să reinstaureze ordinea cu un minim de pierderi de prestigiu. Se pare că incidentul Brown va fi anchetat la nivel federal, promovându-se astfel idea că cetățeanul se poate baza pe „due process of law”. Efectele politice vor apărea mai ales la următoarele alegeri locale. Odată problema conștientizată, partide, ONGuri și organizatori comunitari vor veni (presupun) în micul orășel pentru a construi o lume mai justă sau măcar mai puțin mortală. Dar până atunci televiziunile vor fi plecat de mult.
Andrei Tiut
Civitas Politics 