Nu am așteptat victoria lui dlui Iohannis. (O autocritică în acest sens va fi disponibilă curând). Ne-așteptându-mă, nu am făcut o prioritate în a discuta ce fel de președinte va fi acesta. Acuma că trebuie să discut nu îmi este deloc ușor.

Există, în percepție și în comunicarea publică, doi Klaus Iohannis.

Primul este o personalitate puternică, care va ocupa o poziție cu puteri semnificative. A promis aleșilor locali ACL că dl Predoiu va fi  prim-ministru. A promis poporului că Traian Băsescu nu va fi prim-ministru. A promis că nu se vor tăia în mandatul sau salarii și pensii.  Primul domn Iohannis știe dacă un sondaj este manipulat numai citindu-l (nu inventez, a zis asta).

Al doilea Klaus Iohannis este mult mai ponderat decât primul. A pus bemol treptat pe toată discuția cu Predoiu-premier. A admis (aproape) deschis că PNL ar putea să nu fie în stare să dea jos guvernul Ponta. A insistat că președintele nu abrogă legi. A trimis un răspuns nuanțat către Politică fără Bariere.

O parte din această contradicție este justificată de campania electorală. Dar o bună campanie, în timp ce îmbrățișează contradicția ar fi fost totuși capabilă să sugereze care dintre aceste personae va ajunge președinte. În lipsă unor clarificări, nu știu care rol și-l că asumă președintele Iohannis.

Primul Klaus Iohannis este acum the cool kid on the block. Ioan Oltean avea dreptate, femeile chiar vor să îi fie aproape. Bărbații vorbesc cu plăcere despre bărbăția lui (OK, unii bărbați). Este suficient să vrea și limbi delicate se vor apropia de corpul său. Este suficient să facă câteva gesturi și zeci de purtători de opinie se vor înhăma sincer în a-i construi un mic cult al personalității. Riscul său este să ajungă precum the cool kids din SUA care tind, în folclorul urban, să devină spălători de vase la McDonalds. Dacă vi se pare că exagerez gândiți-vă la dl Băsescu.

Al doilea Klaus Iohannis nu știu sigur cum este. Dar ce ar face el nu este deloc trendy. Al doilea Iohannis va vedea limitele funcției, va asuma că trebuie să dezamăgească o parte din electorat sperând să îi atragă înapoi pe o formă mai realistă a „lucrului bine facut” decât cea din campanie. Dacă în campanie s-a auzit în esență „yes we can”, al doilea Iohannis va fi nevoit să țină în sertar o listă cu lucruri care nu se pot.

Primul Iohannis nu va fi președintele meu decât în mod legal. Dar nu îi voi recunoaște legitimitatea. Dacă luptând împotrivă lui mă  voi trezi în alianțe în contra naturii voi căuta să suport asta cu stoicism și, după caz, lămâie.

Al doilea Iohannis poate fi președintele meu. Nu știu dacă voi fi sau nu de acord cu el, dar îi voi consideră acțiunile legitime.

Rămase să vedem care este adevăratul domn Iohannis. În 100 de zile, să zicem. Începând de luni. Tic-Tac.

Andrei Tiut