Zilele acestea am avut ocazia sa ascult problema precedentului Kososovo discutată până la epuizare. Problema se pune de obicei astfel: credeţi că există un precedent? – Da. Sau: credeţi că există un precedent? – Nu. Sau, „…dar totuşi, ţinând cont că…, nu credeţi că…? Se remarcă slaba definire (operaţionalizare) a noţiunii de precedent; astfel încât se întâmplă uneori ca dintre doi-trei invitaţi fiecare să aibă, în felul său, dreptate. În textul de mai jos voi încerca să pun întrebarea despre Kosovo în mai multe feluri astfel încât să obţinem nişte rezultate viabile.
Este Kosovo un precedent pentru ceva, orice? Părerea mea este că da. Kosovo leagă între ele două lucruri mai degrabă independente până acum: crimele în masă şi integritatea statală (pe baze juridice şi istorice). Daca Nurnberg responsabilizează conducatorii organizaţiilor „criminale”, precedentul Kosovo pare sa responsabilizeze statele care tolerează crime în masă faţă de cetăţenii care supravieţuiesc acestor crime.
Dacă paragraful de mai sus e corect, atunci forţa precedentului stă tocmai în caracterul său limitat. Drepturile omului sunt încălcate de fiecare dată când un om este ţinut în arestul poliţiei o zi in plus faţă de cât prevede legea, sau ori de câte ori o revistă porno este interzisă. Totuşi aceste probleme rămân de competenţa statelor şi doar în prezenţa unor crime sistematice şi bine documentate (prin gropi comune, de exemplu), precedentul ar putea intra în acţiune.
Este Kosovo un precedent pentru alte state? Deja această întrebare mă depăşeşte, şi am colegi de blog mult mai competenţi să răspundă.
Este Kosovo un precedent pentru Transilvania? Teoretic, da. În cazul în care armata română ar trage cu tancul pe stradă în Harghita si Covasna, sau dacă s-ar găsi gropi comune prin păduri, sau dacă s-ar raporta violuri colective, atunci UDMR sau oricine altcineva ar putea cere o formă de autodeterminare. Până atunci, practic, nu. Şi asta nu deoarece „modelul românesc” este un succes. Ci pentru că (atâta vreme cât), dacă nu ar mai fi un succes, statul român ar folosi în continuare poliţia şi nu forţele speciale.
Dar lucrurile acestea le vom auzi de la politicieni, atata vreme cat genocid (sau cuvinte asemanatoare) sunt tabu.
Civitas Politics 