Sebastian Lăzăroiu va culege şi ce nu a semănat (anatomia unui eșec) 4

Sebastian Lăzăroiu

Am urmărit o vreme cu interes forfota etichetată de domnul Lăzăroiu cu numele de Albă-ca-Zăpada pentru că undeva în cadrul ei apăruse ideea de a construi o noua mişcare politică (probabil partid) cu o doctrină şi un comportament „post-Băsescu”.

Astăzi, citind unui articol de pe contributors.ro, am ajuns la concluzia că fereastra de oportunitate pentru un asemenea proiect e pe cale să se închidă brusc. E de aşteptat ca domnul Lăzăroiu să recolteze  vocaţia politică a mişcării iar altcineva (Alina Mungiu?) pe cea non-politică. USL nu vor face nici o ofertă (din nefericire pentru ei) iar persoanele cu o vocaţie mai independentă (precum Ciprian Ciucu, Cristian Ghinea dar şi alţii) nu vor mai apuca să facă nimic, chiar dacă ar vrea.

Am găsit ideea unei noi mişcări acum câteva luni pe pagina de Facebook a lui Ciprian Ciucu. Pentru că el şi alţi câţiva menţionaţi erau (sunt) oameni credibili m-am apucat sa sap printre articolele şi sutele de comentarii de pe Contributors.ro care se învârteau în jurul acestei teme.

Dincolo de apelurile la depăşirea cadrului partinic, grupul de oameni implicaţi în conversaţie avea un evident background civico-democrat-liberal (scuzaţi expresia). Puteai vedea cu uşurinţă referinţe la o cronologie comun cunoscută de eforturi eşuate de a reforma PDL. Presupun că acele eforturi au fost reale însă eu eu sau dumneavoastră cu greu ne-am aduce aminte de ele. Comentatorii se vedeau în mod evident ca parte a unui grup mai mare împărţit între cei ce caută reforma în interior şi cei care îşi caută drumul în afară. (Întâmplator sau nu, o asemenea abordare se vede şi în unele articole recente ale domnului Pleşu).

Pe măsură ce citeam am izolat două surse de îngrijorare. Prima, se referea la percepţia Monicăi Macovei. Mă aşteptam să o văd descrisă ca un exemplu de moralitate politică, dar citind unele comentarii ai fi putut rămâne cu impresia că domnia sa este în plus, un lider carismatic şi un organizator politic de mare performanţă. Unele comentarii mergeau până la afirma că odată doamna Macovei instalată în fruntea partidului tot restul va veni de la sine. Am presupus cu generozitate că autorii nu erau „adevăraţii” simpatizanţi ai ideii ci postaci plătiţi să bruieze mesajul. Din nefericire, tăcerea amicală cu care a au fost primite aceste idei făcea cât o mie de cuvinte.

A doua sursă a fost, în mod aşteptat, lipsa unei strategii politice. Opiniile variau între speranţa internă (profesioniştii recrutaţi în rândul mişcării) şi cea externă (alăturarea spontană a dezamăgiţilor dinspre PNL sau societate în general). Deşi comentariile nu erau tocmai realiste, nu m-am descurajat. Poţi porni o mişcare şi să construieşti strategia pe parcurs. În plus, în articolele „pline” se vedea clar că partidul e gândit pe termen lung (traducere: nu pentru a intra la guvernare imediat după alegeri).

Aşa că am aşteptat răbdător să văd materializat ceea ce eu credeam a fi atu-ul potenţial al mişcării: temele şi oferta politică. Chiar dacă nici un membru nu va fi ales vreodată în Parlament, mă gândeam, resetarea parţială a agendei publice va fi benefică.

Două direcţii se vedeau în primele mele lecturi. Pe prima am numit-o, într-o variantă preliminară a acestei analize, abordarea pre-Băsescu. Dacă abordarea post-Băsescu ne invită să nu ne agăţăm obsesiv-compulsiv de faptele preşedintelui, cea pre-Băsescu se comportă ca şi cum mandatul preşedintelui nu ar fi existat, sau cel puţin nu ar fi produs efecte. Temele uzuale (precum anticorupţia) sunt prezentate la fel ca în 2004, iar temele apărute de atunci (ex. construcţie vs. disoluţie instituţională) sunt ignorate. Gândindu-mă mai bine aş zice că această abordare este de fapt însuşi Proiectul Băsescu, aşa cum a fost el imaginat de membri ai elitei intelectuale între, să zicem, 2004-2007. Mai toate notele principale sunt acolo: avem deposedarea PSD de puterea reală pe care o mai deţine, reforma instituţională prin reforma de personal, anticorupţie fără nuanţe excesive, simpatii politice de dreapta cu ecouri ocazionale de libertarianism, rolul personalităţii în istorie. Totul într-o buclă îngheţată în timp, în care efectele sociale ale proiectului sau personajului Băsescu sunt scoase periodic din ecuaţie. (Notă: Da, am văzut prea mult SF).

Tonul unor comentatori semăna pe alocuri cu starea în care îţi imposibil să accepţi că prima dragoste a luat sfârşit iar iubita a mers mai departe. Presupun, poate pe nedrept, că proiectul Băsescu a fost pentru aceştia primul obiect al loialităţii politice.

Dacă prima direcţie fructifică moştenirea ideologică a proiectului Băsescu, cea de-a doua se îndreaptă spre fructificarea resurselor umane. În această viziune partidul nou ar urmări un concept de bună guvernare care în stadiile iniţiale e lăsat cu intenţie slab definit. Odată organizarea pusă în operă membrii ar urma să decidă prin vot politicile specifice.

Există puncte de contact cu prima abordare, dar perspectiva e diferită. PSD şi PNL sunt respinse, dar la pachet cu tot spectrul politic. Accentul pe persoane în defavoarea doctrinei e mai nuanţat iar accentele de dreapta diluate de contactul autorilor cu fondurile europene.

Acest gen de organizare este asemuit de autori unei guvernări corporatiste. Teoretic, este greşit: nimeni nu cumpără acţiuni la o companie care nu a hotărât ce produce. Practic, componenţa grupului crează un orizont de aşteptare care ar putea încuraja cetăţeni să se înscrie într-un partid cu doctrină indefinită.

Din păcate, până astăzi, după cum ştiţi, nimic nu s-a materializat la nivelul conştiinţei publice. Da, poate că în unele grupuri online ni se pregăteşte ceva. Dar dacă a venit vremea culesului, este deja prea târziu. Alianţele informale între intelectuali dilematici nu vor putea concura cu maşinăria pusă la dispoziţia domnului Lăzăroiu de PDL. Aşa că acesta va putea recolta în linişte o bună parte din resursa umană şi cea mai mare parte a capitalului de imagine.

Dar poate beneficiul principal pentru PDL este mai subtil. Semănând şi recoltând propria mişcare de mase, democrat-liberali au secătuit o vreme terenul pe care s-ar putea construi o alternativă pozitivă. Este, dacă vreţi, o lovitură preventivă contra unui eventual proiect Johannis.

Sincer, sper să mă înşel. Aşa că dacă vreunul dintre promotorii noii mişcări citeşte aceste rânduri îi urez înţelepciune, noroc şi iuţeală. Veţi avea nevoie.

Andrei Tiut

Un comentariu

  1. Pingback: Am avut deficit de democraţie în România? (1): Intelectuali vs. politruci «

  2. Pingback: Al patrulea proiect pentru România «

Lasă un comentariu