Blestemul carismei (The spice must flow) 7

Motto: „Hai vraciule, fă ceva” (despre Mihai Ungureanu)

Pe când pregăteam acest articol, cineva relativ apropiat de fenomen mi-a explicat: „Există câţiva care regretă că au penis. Acuma nu pot să ofere decât o gaură prin care să fie penetraţi de Băsescu. Ei ar dori să aibă două”. Argumentul era că asemenea atitudini extreme sunt rare. Totuşi, articolul meu nu este despre carisma lui Traian Băsescu, ci despre rolul carismei în general.

Teza acestui articol este că viziunea „reformiştilor” din „proiectul Băsescu” se bazează în mod fundamental pe rolul pozitiv al personalităţii carismatice în societate şi nu pe o abordare de tip sistem. Dacă vreţi, carisma le furnizează vitalitate şi orientare în universul social la fel cum „mirodenia” furniza aceste beneficii în universul Dune. De aceea am avut material să scriu acest text fără să mă refer mai deloc la preşedinte.

În limbajul bisericilor apostolice carisma (harisma) este aproximativ sinonimă cu starea de graţie (har). În această stare omul are o relaţie aparte cu Dumnezeu şi poate face lucruri extraordinare. Mintea şi inima credinciosului înţeleg însă că nu omul face aceste lucruri ci Dumnezeu prin om.

Definiţia sociologică urmează şi ea destul de aproape aceleaşi linii. Pentru Weber carisma este:

[A] certain quality of an individual personality, by virtue of which he is set apart from ordinary men and treated as endowed with supernatural, superhuman, or at least specifically exceptional powers or qualities [s. mea]. These are such as are not accessible to the ordinary person, but are regarded as of divine origin or as exemplary [s. mea], and on the basis of them the individual concerned is treated as a leader. (via Wikipedia)

Dezvoltând această definiţie carisma poate fi transmisă (regii Franţei pe patul de moarte, Traian Băsescu ->MRU) sau instituţionalizată (Biserici, Parchet)

Cât de mult ne bazăm, deci, pe oameni care au „puteri şi calităţi în mod particular excepţionale”?

Cel mai clar caz mi se pare cel dlui Patapievici. El face parte dintr-un grup de intelectuali cu realizări remarcabile în domeniul instituţional. Gabriel Liiceanu a creat Humanitas, Andrei Pleşu a patronat Dilema şi a înfiinţat Colegiul Noua Europă, Horia Bernea a re-creat Muzeul Ţăranului Român. Împreună cu alţii, au fondat GDS şi Revista 22. Nu a existat în România postdecembristă un curent conservator viabil bazat pe creştere organică şi continuitate instituţională. Dar dacă am fi avut un asemenea curent, dl. Patapievici şi prietenii săi ar fi făcut parte din el încă din anii ‘90.

Pornind de la aceste premise aşteptările au fost majore şi managerial dl. Patapievici pare să nu fi dezamăgit. Dar în relaţia cu societatea nu pare să fi fost capabil să transmită caracterul … instituţional al instituţiei sale. Dimpotrivă, a fost printre primii care au sugerat că doar o anumită subordonare (şi nici o alta) poate garanta independenţa. Susţinătorii săi au zis mai departe că doar o anumită conducere (şi nu alta) poate păstra integritatea.

Aţi putea spune că problema este schimbarea prin lege a misiunii Institutului. Nu este chiar adevărat. Dacă domnul Patapievici a construit instituţia sa într-un anume scop, ea nu poate fi re-direcţionată printr-un simplu fiat legislativ. ICR ar trebui reformat, iar acest proces s-ar izbi în mod normal de rezistenţă instituţională. În termenii unui banc celebru, nu poţi sa iei piesele unei biciclete şi să le asamblezi sub formă de tanc.

Aparent beneficiarii ICR par să fi înţeles foarte bine acest fapt. Printre cererile lor găsim:

3) Menţinerea unei conduceri a Institutului Cultural Român din rândul intelectualilor

4) Promovarea şi finanţarea proiectelor pe criterii de profesionalism şi fără intervenţii şi decizii politice.

Dar pe măsură ce s-a evoluat de la „papioane” la „ghilimele” şi apoi la boicot aceste puncte au fost uitate. Probabil mulţi dintre susţinători – sau poate doar cei de ocazie – nu au crezut niciodată că ICR este o bicicletă. Dimpotrivă institutul li s-a părut un tanc birocratic pe care doar talentul managerial al lui HRP l-a făcut să se mişte cu graţia unei biciclete. Iar stilul managerial care conduce tancul ca pe o bicicletă se numeşte – veţi fi de acord – carismă. Nu utilizarea ICR în scopuri politice i-a înfuriat pe aceşti susţinători (ar fi fost culmea!), ci faptul că ICR şi HRP au ajuns la mâna unor politicieni fără har, care  ne-luminaţi fiind, nu puteau să asigure meritata independenţă.

Aceeaşi logică – dar la un nivel mult mai înalt – s-a manifestat în cazul prelungirii mandatului lui Daniel Morar. După şapte ani de miniştri reformatori ai MJ s-a dovedit că nici măcar în condiţii de supervizare politică „binevoitoare” nu există încredere că sistemul îşi va putea genera un conducător apt să facă faţă provocărilor. Daniel Morar a devenit o condiţie sine-qua-non a MCV. În fapt trebuia să fi fost exact invers: înlocuirea dlui Morar (asemeni rotaţiei democratice a puterii) ar fi dat încredere că în România avem un sistem şi nu doar oameni.

Şi dacă aceste argumente nu vă ajung gândiţi-vă la perspectivele proiectului Băsescu. Totul pare să atârne de capabilităţile extraordinare ale preşedintelui ales şi apoi ale succesorului său Mihai Răzvan Ungureanu. Nu pare să existe nici un proiect de atragere de electorat nou (aproape dimpotrivă) şi nici de construcţie a unui potenţial de negociere.

*

Şi ce este rău – aţi putea spune – în a căuta oameni excepţionali, în a recunoaşte valoarea, în a pune omul potrivit la locul potrivit, dându-i desigur şi puterile sporite potrivite. Discuţia este destul de lungă, şi duce spre concluzia că scopul democraţiei instituţionalizate nu este atât să scoată maximul din oamenii „buni” cât să limiteze daunele pe care le pot face oamenii răi.

Dar să punem problema altfel. Ortodocşii au construit mănăstiri pe muntele Athos pentru a întări harul unei comunităţi rugătoare întru Dumnezeu. Au avut poate şi motive: capul Bisericii este Isus iar Biserica acţionează în moduri speciale.

Dar România nu este condusă de Isus. Conducătorii săi nu au cu adevărat decât prea puţine puteri speciale. Ca să poată funcţiona în interesul nostru ei au nevoie de proceduri şi nu de devoţiune. Restul este iluzie

Andrei Tiut

PS: Tot în pregătirea acestui articol am urmărit şi chiar contribuit la discuţia despre neatribuirea sursele pe siteul dnei Motoc. Scopul a fost să urmăresc reacţia simpatizanţilor pentru a vedea dacă sunt capabili să separe persoana reală de imaginea publică şi de rolul său în existenţa satului de drept. La nivel micro rezultatele au fost conform previziunilor. Mi s-a explicat emfatic, creativ logic şi repetat că e mai bine să fii alături de un om onorabil ca dna Motoc, ignorând, minimizând sau muşamalizând faptele decât să expui adevărul alături de un om meschin precum dl Iaru. Aştept reacţia la nivel macro pentru a vedea în ce măsură se înscrie în gândirea carismatică prezentată mai sus.

Anunțuri

7 comments

  1. Ideea ca subordonarea garanteaza independenta din „o anumită subordonare (şi nici o alta) poate garanta independenţa” si notiunea de „sat de drept” – nepretuite! 🙂 Faptul ca alegem sa ne punem sperantele in cate-un om, ideea ca suntem pe drumul cel bun avand un lider carismatic care propteste justita, democratia si alte alea o gasesc si eu gaunoasa. Cand vad ca ne e inca servita ideea asta si ca ea are o oarecare priza (din ochi, n-am masurat), ma gandesc cu jale la cultura noastra politica.

  2. Despre povestea cu I. Motoc, sper ca F. Iaru sa se avante si dincolo de blog, in lucrarile doamnei, sa vedem daca se confirma, daca doamna si-a facut un obicei din a fura. Am inca in vedere si varianta potrivit careia doamna nu le are intr-ale netului.
    Si daca domnului F. Iaru ii ajunge ceea ce a gasit pe blog, sper sa mearga mai departe, altfel putem crede ca a fost doar un val. Nu cred in buna credinta a oamenilor care gasesc o neregula dar aleg sa o faca publica si atat (in contextul dat). Dreptatea nu este si nu se face in media, sper ca in privinta asta suntem de aceeasi parere.

  3. @Andrei
    Pot confirma faptul ca in jurul lui Basescu sunt o groaza de persoane doritoare de a fi atinse de harul lui carismatic. Se baga in seama, se gudura si ii fac servicii, in mare parte nesolicitate. Printre acestia se afla si un numar mare de intelectuali.
    Acum legat de HRP si ICR: In primul rand trebuie spus ca in momentul in care s-a pus eticheta asupra lui HRP ca e omul lui Basescu, nimeni din randul publicului nu a mai fost interesat de modul in care ICR comunica. In plus e posibil ca HRP sa fi neglijat din varii motive comunicare interna, in raport cu cea externa a institutului. Pana la urma ICR era o ferestra spre exterior a Romaniei. Calcul prost, dintr-un punct de vedere.
    Pe urma ordonanta ICR chiar daca nu spune viza pana la urma persoanele si institutia. Institutia deranja prin succesul ei si persoanele prin angajamentul lor. Si astfel se impusca 2 iepuri cu un singur foc.

    • @ organuldebunsimt

      Nu ma pricep la domeniu dar mai multa lume, inclusiv dl Iaru, sustine ca dna Motoc ar fi un bun/ excelent jurist iar lucrarule sale OK. Am avea mai degraba un caz de dubla moralitate care imparte autorii in respectabil (citati) si „restul”, „strainii”, etc. Zice cineva in „Pe aripile vantului” :dati-mi o fata de treaba sa ii fac curte si una mai putin de treaba cu care sa ma distrez.

      Ipoteza asta mi se pare mult mai buna decat simpla incompetenta cibernetica – regulile citarii sunt mult mai vechi decat calculatoarele.

      Buna credinta a dlui Iaru este dezirabila dar nu esentiala :). Insa nici nu vreau sa il acuz de ceva: profilul public al dnei Motoc a crescut si e normal sa devina interesanta.

  4. Pingback: De weekend: MRU este o pisică « Civitas Politics

  5. Pingback: Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei? « Civitas Politics

  6. Pingback: Starea analizei politice în online 5. Spre sfârșitul carismei? | Context Politic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s