După întâlnirea PfB cu Klaus Iohannis au început să apară mai multe reacții. În general de felicitare pentru că am ajuns la acest nivel, dar și de critică („ce au făcut aceste ONG-uri în viața socială?”).

Ceea ce, desigur, este îmbucurător. Dar întâlnirea cu președintele este în primul rând un mijloc către un scop. La fel, și pentru el, întâlnirea cu noi servește cu siguranță unor scopuri mai largi. Scopul PfB este ca Parlamentul să amendeze legea partidelor și legislația conexă în concordanță cu principiile asumate de noi și cu propunerile legislative.

Pentru aceasta ne-am întâlnit până acuma cu principalii actori politici. Am avut întâlniri cu d-na Gabriela Podașcă (cu mandat din partea PSD și al premierului), cu dl Mihai Voicu (din partea PNL, vicepreședinte al Comisiei de specialitate), cu dl Valeriu Zgonea (PSD, președinte al Comisiei) și cu dl Klaus Iohannis (președinte al României și, deci, mediator între stat și societate). Dar nu numai cu ei.

Dincolo de simplele întâlniri, PfB și-a prezentat ideile în fața Comisiei, cerând extinderea mandatului pentru a include legislația partidelor. Ceea ce am și obținut. Urmează să prezentăm o serie de principii (mai aplicate decât prezentarea dar mai generale decât propunerile legislative) și să invităm partidele să își prezinte propriile poziții în Comisie.

Ce ar mai fi de făcut? O primă necesitate este să ne mișcăm repede dar rațional. Repede pentru că o parte din legislația relevantă trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial cu un an înaintea alegerilor locale. Rațional pentru că, evident, graba nu scuză lucrul pe genunchi. În mod particular eu simt nevoia unei anume escaladări a problemei la nivel politic.

Dorința noastră este ca principiile de reformă a legii partidelor să fie agreate în paralel cu principiile de reformă a legislației electorale. Este o necesitate logică: nu poți să stabilești regulile concursului fără să știi ce fel de participanți pot fi admiși. În discuțiile cu reprezentanții partidelor și în discuțiile generale din Comisie ni s-a părut că nu există mari probleme în a accepta această poziție. Dar, în fața camerelor de luat vederi, politicienii sunt obligați să „tempereze” necesitatea logică și să urmeze necesitatea politică. Ori, necesitatea politică, în opinia mai multor politicieni, este reforma electorală. Aceasta, cred ei, le aduce voturi sau le strică imaginea. (Ceea ce e adevărat, dar doar pe termen scurt)

Aici apare o vulnerabilitate. Rămâne posibil ca să apară o presiune de tip: „hai să rezolvăm odată cu alegerile astea și să ascultăm vocea poporului și pe urmă mai vedem noi”.

Această vulnerabilitate se previne la vârf. Membrii Comisiei nu pot, în general, să reformuleze de capul lor linia partidelor, oricât de mult ar înțelege necesitatea logică. Este nevoie să intervină liderii de partid (și, eventual, președintele țării) care să își asume și ei că, da, nu are sens să reformezi întâi alegerile și pe urmă partidele.

Andrei Tiut