Necesitatea introducerii alegerilor primare semi-închise 1

Nu a existat în ultimul deceniu, ba chiar în ultimele două decenii, adică de la restaurarea unui regim democratic în România, o dezbatere asupra politicului mai la modă, în presă, în presupusele organizaţii acronimizate ale societăţii civile, în medii intelectuale şi chiar în unele manifestări marginale ale unor politicieni, decât aşa-numita reformă a clasei politice. Deşi s-a discutat atât de mult şi cu atât de puţin spor încât sintagma s-a devalorizat iremediabil, problema identificării unor mecanisme instituţionale care să ducă la ameliorarea selecţiei şi comportamentului politicienilor autohtoni este atât de importantă încât dezbaterea merită totuşi reluată şi menţinută în centrul agendei publice.

More…

Dezbaterea pe tema „uninominal-unicameral” se anunţă a fi ferventă şi ilogică 6

Parlanentul Suediei (Riksdag)

Parlamentul Suediei (Riksdag)

Sunt deja doi ani de când ziceam:

Să presupunem, deci, că, de mâine, vom avea parlament unicameral ales prin vot uninominal. Experienţa alegerilor locale de până acum îmi permite să estimez că noul parlament ar putea fi altfel decât până acum (mai carismatic), dar nu mai competent şi, aproape sigur, la fel de coruptibil.

Privind înapoi aproape că ma mir cât de timidă este critica pe care o aduceam atunci acestui sistem. Astăzi dacă aş vorbi despre uninominal aş avea desigur cuvinte mult mai aspre.

More…

(Vot) uninominal şi (parlament) unicameral: o combinaţie proastă Răspunde

La ora la care scriu acest text pare destul e sigur ca votul uninominal va fi legiferat probabil in o formă sau alta. Nu sunt foarte sigur de entuziasmul trezit de acest sistem, şi aş fi preferat net să fie introdus la o singură cameră ca să avem ocazia să testăm rezultatele. Articolul de faţă examinează consecinţele combinaţiei potenţiale cu un sistem parlamentar unicameral. Ca şi „uninominalul”, „unicameralul” ar fi o idee agreată oricând de electorat; şi chiar au fost promovate în paralel la un moment dat.

După părerea susţinătorilor votul uninominal produce o mai mare legitimitate a parlamentarului, bazată pe relaţia mai stânsă între politicieni şi electorat. Iarăşi, după părerea susţinătorilor parlamentului unicameral, acesta duce la o mai mare eficienţă a activităţii legislative. Nu doresc să contest aici nici legitimitatea nici eficienţa sporită. Pe de altă parte, dată fiind actuala clasă politică, aceste două caracteristici pot face mai mult rău decât bine.

More…