Klaus Iohannis: șanse folosite și șanse risipite 2

Clipboard01

După alegerea dlui Iohannis, o parte din susținători s-au temut că, fără un guvern „al său”, președintele nu va putea face, în esență „nimic”. Aceste temeri au fost infirmate. Dl Iohannis a avut un cuvânt de spus în legile electorale, în bugetul pe termen lung al Armatei și în construcția noului Cod Fiscal. Contribuția sa nu a fost întotdeauna fundamentală, ceea ce îi deranjează pe unii susținători. Dar asta deja este treaba lor: dacă vor mai mult sunt liberi să muncească și să câștige alegeri.

Dl Iohannis a reușit să fie implicat în ciclul decizional folosind capital simbolic. Vorbim simbolistica victoriei sale neașteptate (legile alegerilor), simbolistica funcției de șef al armatei și reprezentant al națiunii în fața pericolului extern (bugetul armatei) sau simbolistica consensului necesar pentru Codul Fiscal.

În ciuda acestor realizări, dl Iohannis a risipit câteva ocazii extrem de puternice. Să pornim de la cazul violatorilor din Vaslui. O dezbatere publică surprinzător de robustă a concluzionat că o parte din responsabilitate o are atitudinea tolerantă a societății. Nu ar fi fost sub demnitatea funcției ca președintele să dea un semnal că societatea nu este alături de infractori ci de victime. Dar, de fapt, nu dl Iohannis ar fi fost cel mai potrivit pentru acest mesaj, ci dna Iohannis. O vizită la familia victimei și o imagine cu dna Iohannis și fata violată ar fi transmis exact mesajul necesar. Și, în subsidiar, ar fi fost și un argument pentru „instituirea” primei doamne.

Mai apoi, avem cazul refugiaților. Președintele a asumat în numele României obligația de a găzdui o anumită cotă. Putea (ba chiar trebuia) să explice de ce. În acest scop putea să invoce calitățile ușor clișeice ale poporului român: știți dumneavoastră, bun și ospitalier. Sau putea vorbi de integrare. În gura celor mai mulți politicieni un asemenea discurs ar suna fals, dar dl Iohannis, cu milioanele sale de susținători, este cel mai bine integrat neamț de la Carol și Ferdinand încoace. Apoi, dacă vroia să fie șiret, putea sugera că intoleranța față de refugiații din afara UE aduce ghinion pentru migranții români din UE.

În sfârșit, este cazul moscheii și al porcilor tricolori. O întâlnire cu Muftiul Iusuf, urmată de o conferință de presă comună, în care s-ar fi explicat și uzul corect al tricolorului ar fi fost de rigoare.

O parte din susținătorii președintelui au puternice așteptări carismatice, adică doresc ca acesta să livreze realizări excepționale, dincolo de limitările funcției. Despre aceștia (pe care îi estimez la 30% din populație la finalul anului trecut) într-un articol viitor. Cele trei oportunități simbolice puteau contribui la conturarea dlui Iohannis ca personaj excepțional. Ok, poate că nu toate erau în mod egal fezabile politic. Dar faptul că nu s-a folosit nici una arată că dl Iohannis și echipa sa ar putea avea o problemă de auto-percepție.

Dl Iohannis seamănă în momentul de față prea mult cu un politician generic. Este prea vanilla, dacă doriți. Personajul cu imagine anti-politică care a câștigat alegerile a expirat în mod natural. Omul de stat care trebuie să îl înlocuiască este încă în construcție.

Andrei Tiut

Anunțuri

2 comments

  1. În cele trei cazuri de care zici (Vaslui, refugiați, moschee) poate că bazinul electoral actual al președintelui ar fi fost ostil sau, în cel mai bun caz, indiferent față de o implicare a președintelui.

  2. Pingback: Klaus Iohannis: șanse folosite și șanse risipite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s