Rusia ca putere insurgentă Răspunde

Cu un an înainte de anexarea Crimeei, șe­ful Statului Major al Armatei Ruse, ge­ne­ralul Valeri Gherasimov, prezenta într-un celebru discurs percepția Moscovei asupra războiului hibrid.

El vorbea atunci despre nuanțe care astăzi ne sunt mult mai familiare pe fondul incursiunilor subversive ale Rusiei într-o serie de episoade care țin de bucătăria internă a Occidentului – interferența în alegerile americane sau tentativele mai recente de influențare a alegrrilor germane sau a referendumului din Catalonia. „În secolul XXI vedem o tendință către estomparea granițelor dintre război și pace. Războaiele nu mai sunt de mult declarate“, spunea el atunci. Mai mult, Gherasimov puncta faptul că, în noul ecosistem societal, „regulile războiului s-au schimbat“, astfel că mijloacele preponderent nonmilitare, pârghiile esențial politice, economice, informaționale „depășesc puterea armelor“ în capacitatea lor de a atinge obiective strategice. Dar poate nuanța cea mai interesantă ținea de faptul că toate aceste instrumente noncinetice erau aplicate în strânsă coordonare cu ceea ce Gherasimov numea „potențialul de protest al populației“. More…

Anunțuri

Amenințări rusești vs atuuri românești 2

Vladimir Evseev

Ce semnifică atunci declarațiile dlui Evseev? Ele fac parte dintr-un război propagandistic și informațional lansat de Rusia împotriva statelor NATO. Aceste declarații belicoase au scopul de a crea panică și neliniște la nivelul opiniei publice româneșt prin invocarea spectrului războiului și agresiunii. Evseev este un agent de influență al Rusiei al cărui scop este să transmită în spațiu public mesajele Kremlinului. Cum dânsul este directorul unui think than (sau pseudo-think tank) opiniile sale au anumit grad de credibilitate pentru presa internațională și pot stârni dezbateri printre specialiștii în politică internațională din țara „țintă” a propagandiștilor ruși. Deși agresive declarațiile dlui Evseev trebuie tratate cu prudență în spațiul public. Un răspuns similar și inflamator nu își are sensul și ar fi exact ceea ce își dorește Kremlinul.

România este ținta retoricii belicoase rusești deoarece este unul din pilonii NATO din regiune. Amenințările lui Evseev trebuie privite în contextul mai larg al presiunilor rusești asupra flancului estic al NATO. Statul român se dovedește a fi o „nucă tare” pentru influența rusească în regiune. Spre deosebire de vecinii maghiari, sârbi și bulgari influența rusească în România este limitată. Nu avem forțe politice credibile care să admire sau să fie capabile să emuleze regimul lui Vladimir Putin. Reformele din justiție au întărit capacitatea statului român de a se proteja în fața corupției, una din metodele preferate ale Rusiei de a se infiltra în sistemele politice și economice ale occidentului. More…