Obama și sindromul Vietmalia Răspunde

black-hawk-down-original

Octavian Manea analizat pentru cititorii Revistei 22 ultimele evoluții din politica externă americană

Într-un moment sensibil pentru Administrația sa, expus criticilor pentru modul în care a gestionat răspunsul în cazul crizei siriene, la câteva zile distanță de un simbolic shutdown guvernamental, președintele Obama a folosit oportunitatea discursului de acum două săptămâni ținut în fața Adunării Generale a ONU pentru a clarifica obiectivele politicii sale externe în Orientul Mijlociu și Nordul Africii. Multe dintre nuanțele folosite atunci par să anunțe o schimbare de optică, o resetare a filosofiei de securitate națională din timpul primului mandat.

Lecția Black Hawk Down

Generic, Administrația Obama rămâne consecventă priorităților considerate a fi decisive în decizia americanilor de a-i oferi de două ori votul: finalizarea războaielor expediționare „post 9/11“ și concentrarea resurselor pe nation-building acasă. Acestea sunt două teme recurente, reluate aproape ritualic, în fiecare dintre discursurile în care își explică rațiunea politicilor de securitate națională. Obama pare să fie scepticul de serviciu atunci când i se recomandă opțiunea unor intervenții militare care, din perspectiva resurselor umane și a notei de plată, se apropie de magnitudinea misiunilor de reconstrucție societală care au definit imaginarul operațional de după 11 septembrie: Irakul și Afganistanul.

Dimpotrivă, este perfect împăcat să acționeze din umbră, lăsând armele inteligente și trupele speciale să devină instrumentele predilecte ale războiului împotriva terorimsului internațional. În acest sens, Obama pare să-și fi însușit temeinic una dintre lecțiile Vietnamului: cei care au comandat cina nu se mai aflau acolo când chelnerul a adus nota de plată(în cuvintele generalului William Knowlton, 1985). Sau lecția Somaliei, care a marcat decisiv intervenționismul anilor ‘90. De-altfel, pe 3 octombrie, se împlinesc 2 decenii de la celebra bătălie a Mogadiscioului. Vă mai amintiți blockbusterul Black Hawk Down, regizat de Ridley Scott în 2001? În primele secvențe este un schimb de replici între unul dintre liderii milițiilor somaleze și comandantul forțelor americane:

Nu mă confundați cu un om simplu. Știu câte ceva despre istorie. Vedeți ce se întâmplă afară? Pregătim terenul pentru ziua de mâine. Un mâine în care voi, băieții albi din Arkansas, nu existați. Nu trebuia să veniți aici. Acesta este un război civil. Este războiul nostru, nu al vostru.

Este exact sentimentul pe care îl ai atunci când vrei să înțelegi reacția Casei Albe față de criza siriană. Nu este războiul său. Însuși Obama a prezentat lucrurile în această cheie, motivându-și opoziția față de o eventuală intervenție: „nu putem să soluționăm prin forță un război civil care nu este al nostru“. Nici chiar folosirea armelor de distrugere în masă nu a schimbat decisiv calculul Casei Albe, Obama pledând exclusiv pentru efectuarea unor lovituri „chirurgicale“, limitate, mai degrabă punitive. Precedentele invocate de oficialii Administrației s-au referit mai degrabă la măsurile adoptate în urma atentatului de la Lockerbie, din 1988. Oricum, nimic similar Irakului din 2003, când schimbarea regimului devenise obiectivul formal al armatei americane. Încet, dar sigur, America este cuprinsă din nou de sindromul „Vietmalia“, tentația de a sta departe de orice misiune care amintește de complexități operaționale de magnitudinea celor expuse în Vietnam și Somalia.

Pe acest fundal, în discursul ținut în fața Adunării Generale, Obama a detaliat interesele fundamentale pe care Administrația sa le urmărește în Orientul Mijlociu și Africa. Descurajarea unei agresiuni tradiționale (pe modelul războiului din Golf din 1990), securizarea fluxului energetic din Orientul Mijlociu, esențial pentru stabilitatea piețelor și a economiei globale, demantelarea rețelelor teroriste care amenință direct securitatea americanilor, proliferarea armelor de distrugere în masă (deopotrivă nucleare sau chimice) sunt acele interese primordiale pentru care SUA sunt dispuse să folosească inclusiv forța militară pentru a le îndeplini.

Drepturile omului vs interese naționale

Și totuși, aici rezidă diferența majoră față de doctrina Bush și chiar față de propria sa strategie de securitate națională, articulată la sfârșitul lui 2010. În fapt, discursul de la ONUoperează o distincție clară între interesele esențiale ale SUA listate mai sus și orice altceva. La capitolul „altele“, intră și democrația și drepturile omului. Momentul ales este simbolic, în plină ofensivă de PR, când Rusia lui Putin chestionează excepționalismul american și temeiul implicării într-un conflict care a făcut deja peste 100.000 de victime.

Vom continua să promovăm democrația, drepturile omului și piețele deschise, pentru că acestea sunt practici care conduc la pace și prosperitate. Rareori putem să atingem aceste obiective printr-o acțiune americană unilaterală, în mod particular prin forță militară. Irakul ne arată că democrația nu poate fi impusă prin forță, a spus Obama la ONU.

Este o ruptură fundamentală față de doctrina Bush, care punea semnul egal între răspândirea democrației (considerată un antidot al extremismului) și interesele vitale de securitate ale SUA. Până și documentul care codifică filosofia de ansamblu în probleme de securitate a Administrației Obama percepea valorile democrației americane ca făcând parte integrantă din interesele naționale ale SUA. Mai mult, se respingea ideea unei alegeri între „valori“ și „interese“. Era o opțiune falsă:

Este esențial pentru interesele noastre să sprijinim o pace dreaptă în jurul lumii, una în care indivizii, nu doar națiunile, se bucură de drepturile fundamentale pe care le merită“, se spune în Strategia de Securitate Națională.

Oare ce va înțelege Moscova din această reevaluare și cum o va folosi pe plan intern și în străinătatea apropiată? Dar generalii egipteni?

Kenya Special Forces FN SCAR Special Operations Forces Combat Assault Rifle (SCAR) (2)

Nairobi – noua normalitate?

Și atacul asupra mall-ului din Nairobi se încadrează în aceeași interpretare. Este războiul „lor“, o bătălie locală, și nu responsabilitatea directă a SUA. Și acest lucru în ciuda faptului că cei responsabili, membrii grupului Al-Shabaab, sunt aliații Al-Qaeda. Mai mult, atacul din Kenya arată că influența Al-Qaeda se află sub presiune și într-o bătălie pentru supraviețuire nu doar în zonele tribale din regiunea Af-Pak, ci chiar și în Somalia. Din perspectiva Casei Albe, decimarea nucleului central al organizației lui Bin Laden în Pakistan, precum și slăbirea francizelor sale regionale reduc magnitudinea și urgența amenințării la un nivel anterior momentului 9/11. Trebuie să recunoaștem că dimensiunea amenințării seamănă cu atacurile de dinainte de 11 septembrie“, spunea Obama în urmă cu câteva luni la Universitatea Națională de Apărare, listând atacul asupra cazărmii pușcașilor marini din Liban, în anii ’80, sau cele din anii ’90 asupra instalațiilor militare americane din Arabia Saudită sau asupra ambasadei din Kenya. Miza acestor exemple este aceea de a pleda pentru un răspuns proporțional cu dimensiunea amenințării, evitând excesul costisitoarelor invazii terestre și campanii de nation building care au urmat atacurilor asupra Gemenilor.

Și totuși, de ce Nairobi? Kenya este unul dintre statele cheie ale coaliției internaționale care controlează Mogadiscio, menține la putere guvernul președintelui Hassan Sheikh Mohamoud și a forțat Al-Shabaab să cedeze părți semnificative din teritoriul pe care îl controla până nu demult. Prin atacul asupra mall-ului, Al-Shabaab încearcă să schimbe calculul politic al decidenților din Nairobi. O eventuală retragere a trupelor lor din Somalia ar putea slăbi decisiv coaliția internațională, antrenând chiar o reacție de domino. În cele din urmă, vorbim de o competiție de guvernare și legitimitate. Al-Shabaab știe prea bine că problema președintelui Mohamoud este similară cu cea a fratelui lui Napoleon, Jérôme, în Westphalia. La un moment dat, acesta i-a trimis fratelui său un mesaj în care îi spune că are probleme. „Pentru Dumnezeu, foloste-ți baionetele“, i-ar fi răspuns Napoleon. „Frate, cu baionetele poți face orice, mai puțin să stai pe ele“, ar fi spus Jérôme. Legitimitatea unui regim menținut de „baionete“ străine este limitată și pe acest lucru mizează și Al-Shabaab.

Și totuși, Obama s-ar putea să greșească când spune că este doar războiul lor. Sau atunci când a cerut ca armata americană să nu mai fie din perspectiva numărului configurată pentru desfășurarea de operațiuni de stabilizare societală. În cele din urmă, tendințele sugerează o puternică continuitate operațională cu ceea ce am văzut pe parcursul ultimilor 13 ani. Ceea ce diferă este mediul. Explozia demografică din următoarele decenii (încă 2,5 miliarde de oameni până în 2050), concentrată în zone urbane, preponderent litorale, puternic conectate din perspectiva accesului la informație (prin telefonie mo­bilă, rețele de socializare sau antene satelit), devin ingredientele unuipattern care pare să transforme megaorașele în noile câmpuri de luptă. Cu alte cuvinte, ceea ce am văzut de curând în Nairobi, în Mumbai în 2008, în suburbiile din Karachi, în favelele din Rio sunt mostrele unui viitor nu prea îndepărtat. Un Mogadiscio updatat. Primăvara Arabă nu face excepție. Statele masiv urbanizate predominant litorale (Libia, Tunisia și Egiptul) au fost și cele care s-au aflat în prima linie a Primăverilor. „Există o puternică corelație între expansiunea orașelor, suprasolicitarea sistemelor urbane și creșterea populației, între acest tip de schimbare demografică și tipul de conflict pe care l-am văzut în timpul Primăverii Arabe“, ne-a spus David Kilcullen, pe fondul lansării noii sale cărți – Out of the mountains: the coming age of the urban guerrilla.

Octavian Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s