Ce este și ce nu este criza din Ucraina… 1

1000x7503

München, 1938.

De fiecare dată, în ultimii 70 de ani, când izbucnește o criză internațională care opune Occidentul sau Statele Unite unei agresiuni, unui gest politic agresiv sau unui stat care nu se conformă normelor de conduită diplomatică acceptate  este utilizată analogia cu Acordul de la München din 1938.  Este de departe cea mai des uzitată și abuzată analogie istorică când este vorba de o criză internațională. Acesta este și cazul crizei generate de invadarea Crimeei de către Federația Rusă.

Uzul acestei paralele istorice este în general motivat de dorința de a forța decidenții occidentali sau americani să nu cedeze în fața amenințărilor, agresiunilor sau șantajului. München este în istoria relațiilor internaționale, precum și în jargonul diplomatic, simbolul universal al trădării, al abandonării aliaților și al conciliatorismului în fața unui stat revizionist care nu își respectă angajamentul. Ea evocă compromisul „murdar” cu cel mai detestat lider politic din istorie – Adolf Hitler, și consecințele nefericite ale lipsei de fermitatea a liderilor lumii libere. Evocă, de asemenea, experiențele negative ale unei generații de oameni de stat și diplomați care s-au format în perioada interbelică sau în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Analogia Acordului München a fost utilizată în timpul crizei rachetelor din Cuba din 1962, chiar în timpul dezbaterilor celulei de criză, în timpul primului război din Golf (1991), în perioada premergătoare invaziei Irakului (2003) și mai recent pe marginea dosarului nuclear iranian.

Istoria însă nu se repetă nici ca tragedie și nici ca farsă, nu este nici ciclică și nici nu are o direcție anume. Analogia Acordului de la München este deci anacronică și pe deasupra periculoasă din punct de vedere diplomatic, deoarece pune o presiune asupra decidentului politic de a refuza un compromis care ar evita consecințele mai grave ale unei crize internaționale – războiul. Dacă John F. Kennedy și-ar fi ascultat consilierii care au invocat în 1962 precedentul Acordului de la München din 1938, și ar fi fost „ferm” în fața lui Nikita Hrușciov, adică ar fi utilizat forța pentru a elimina amenințarea rachetelor nucleare sovietice din Cuba, istoria civilizației s-ar fi încheiat atunci într-o uriașă hecatombă nucleară. Kennedy a preferat însă să ofere o portiță de scăpare Moscovei, reușind în același timp să fie ferm în raport cu ambițiile URSS-ului.

Acțiunile agresive ale lui Vladimir Putin în Ucraina nu reprezintă un nou „München, 1938”. Federația Rusă de astăzi nu este o putere în ascensiune ca Germania nazistă din 1938. Este o fostă mare putere, care caută să-și recupereze acest statut, utilizând metode agresive.

În anul 1938 Adolf Hitler era un lider internațional respectat, deși în particular multă lume avea îndoieli asupra caracterului său. Ceea ce nu puteau însă nega detractorii lui Hitler de la acea vreme era succesul său politic și economic din Germania – „stabilizarea” unui sistem politic predispus la crize și revirimentul economic după Marea Criză din 1929. Regimul politic german de atunci era emulat în aproape toată Europa, excepție făcând democrațiile nordice și puterile garante ale sistemului de la Versailles – Marea Britanie și Franța – deși și în cazul acestora apăruseră mișcări politice de tip fascist, a căror succes însă a variat foarte mult.

Federația Rusă deși a fost inclusă în G8, G20 și definită de Financial Times ca făcând parte din grupul economiilor emergente –B(razil) R(ussia) I(ndia) C(hina) S(outh Africa), cu greu își merită statutul diplomatic în aceste grupuri de state mai mult, sau mai puțin formale. „Verticala puterii”  a lui Vladimir Putin și conceptul său „original” de „democrație suverană” nu sunt emulate nicăieri în lume. Revenirea sa pentru al treilea mandat la Kremlin a provocat consternare în rândul cancelariilor occidentale și chiar proteste în Rusia, deși acestea nu au dus la schimbarea regimului. Singurul aspect care aduce aminte lumii că Rusia mai poate fi considerată o mare putere este arsenalul său nuclear, moștenit de la defuncta URSS. Armata rusă, deși capabilă să proiecteze forță în spațiul fost-sovietic, are capabilități reduse de proiecție a forței la nivel global. Cea mai mare parte a echipamentului său militar încă datează din vremea Războiului Rece, iar o reformă reală a forțelor armate ruse nu a fost dusă la capăt.

Însă distincția fundamentală dintre „München, 1938” și Crimeea 2014 este reacția Statelor Unite și a Uniunii Europene, de condamnarea universală a tentativelor de ciopărțire a Ucrainei. Acțiunile agresive ale Rusiei din Ucraina au generat și o distanțare surprinzătoare din partea Chinei, aliatul „tradițional” al Moscovei în ceea ce privește opoziția față de politica externă americană. Niciun lider internațional nu s-a dus la Moscova să ofere pe tavă Ucraina ambițiilor rusești, spre deosebire de Neville Chamberlain, care în septembrie 1938, s-a dus în Germania și i-a oferit lui Adolf Hitler, Cehoslovacia în schimbul unor garanții de securitate care s-au dovedit, câteva luni mai târziu, a fi vorbe în vânt.

Spre deosebire de Adolf Hitler, Vladimir Putin este un lider cu care se poate ajunge în final la un compromis funcțional. Ambițiile lui Putin pot fi „îndiguite” folosind mijloace și instrumente diplomatice clasice. În plus suntem în era nucleară, și liderul de la Kremlin cunoaște destul de bine consecințele unor acțiuni nesăbuite. Față de politica externă a lui Adolf Hitler, acțiunile lui Vladimir Putin din Ucraina, deși fără doar și poate agresive, sunt reținute – utilizarea forței în raport cu forțele ucrainene prezente în Crimeea fiind limitată, pentru a evita escaladările nedorite.

În final cine dorește totuși să facă paralele cu ascensiunea Germaniei naziste, ar trebuie să se gândească nu la  Acordul de la München, ci la evenimentele care l-au „pregătit”. Remilitarizarea Renaniei din 1936 și Anschluss-ul din 1938 – aceste evenimente prezintă anumite similarități cu ceea ce se întâmplă acum în Crimeea.

Ukraine_Horo1-e1393685310731

Rusia, putere revizionistă

Federația Rusă nu este Germania nazistă din 1938, dar comportamentul său din Ucraina indică că nu este actor internațional responsabil. Ivan Krastev definește într-un articol din Foreign Affairs comportamentul Rusiei ca fiind acela al unui stat revizionist, deoarece separarea Crimeei de Ucraina arată că Moscovei nu-i pasă în niciun fel de normele occidentale ce guvernează sistemul internațional. Ba mai mult le consideră a fi contrare intereselor Rusiei.

Putin este convins că liberalismul este contagios și că normele și instituțiile occidentale prezintă un pericol real pentru societate rusă. Acesta visează la perioada de dinainte de 1914, când Rusia era autocratică, dar acceptată (de celelalte state europene, n.tr.), revoluțiile nu erau tolerate, și Rusia putea face parte din Europa, păstrându-și cultura și tradițiile.

Din aceste rânduri rezultă un portret politic al lui Vladimir Putin care este aproape identic cu cel al țarilor Alexandru I și Nicolae I, cunoscuți pentru zelul lor anti-revoluționar și conservatorismul reacționar. Însă acest aspect nu înseamnă că Federația Rusă este un stat revizionist – cel puțin nu în sensul acceptat de relațiile internaționale – adică un stat ce se opune constant și încearcă să schimbe, prin utilizare forței dacă este cazul, configurația de putere din cadrul sistemului internațional de la un moment dat.

Ivan Krastev, deși etichetează acțiunile Rusiei ca fiind revizioniste, concluzionează că de fapt acțiunile din Crimeea urmăresc un obiectiv limitat – generarea unei crize constituționale care să ducă la apariția unui stat confederativ, cu un centru slab, iar partea occidentală a Ucrainei să fie mai apropiată de occident, în timp ce estul Ucrainei să fie autonom sub control rusesc. Consecința unui astfel de aranjament ar fi și dispariția actualei puteri de la Kiev, care nu ar putea supraviețui politic federalizării țării.

Acesta nu reprezintă comportamentul unui stat revizionist, care urmărește obiective nelimitate în raport cu întreg sistemul internațional. Faptul că Rusia nu urmărește obiective nelimitate în Ucraina este indicat și de utilizarea graduală și limitată a forței. Într-un anumit sens acțiunile din Ucraina ale Rusie aduc aminte de strategia Serbiei în cadrul războiului civil din fosta-Iugoslavia, când regimul Miloșevici încerca să creeze o „Serbie mare” rupând din fostele repubilici federative bucăți de teritoriu cu majoritate sârbă.

Mai curând Federația Rusă este revizionistă în cadrul subsistemului de state post-sovietice, Vladimir Putin încercând practic să schimbe „verdictul istoriei” în cazul URSS. Federația Rusă consideră spațiul fost-sovietic ca fiind sfera sa de influență și controlul acesteia reprezintă o etapă vitală în redobândirea statului de mare putere. Acțiunile Kremlinului în Crimeea sunt deci revizioniste doar în cadrul acelui sub-sistem de state, nu în raport cu întreg sistemul internațional, Rusia încercând să-și redobândească hegemonia în sfera sa „tradițională” de influență. Pe cale de consecință revizionismul rusesc este unul limitat.

Utilizarea forței pentru atingerea acestui obiectiv strategic reprezintă însă un tabu major pentru Europa occidentală. Se nasc astfel întrebări, mai ales pentru statele aflate în proximitatea spațiului fost-sovietic sau vecine cu Rusia, dacă succesul acțiunilor militare, nu va determina mai târziu soluționarea prin utilizarea forței a unor conflicte sau diferende diplomatice. Atenție, Rusia nu folosește pentru prima dată forța pentru a împiedica un stat fost-sovietic să-și determine viitorul politic sau pentru a-și întări controlul în zonă. Există în mod evident suspiciunea întemeiată că la un moment dat Rusia ar putea utiliza forța pentru soluționarea unor diferende politice dincolo de spațiul ex-sovietic. De unde și eticheta de stat revizionist. Aparenta indiferență la reacțiile occidentale precum și reputația de stat nemulțumit de structura sistemului internațional după sfârșitul Războiului Rece, întăresc această suspiciune.

George VIŞAN

Anunțuri

One comment

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s