România şi Orientul Mijlociu sau de ce ar trebui reactivat un parteneriat 1

Am avut plăcerea să mă reîntâlnesc zilele trecute cu o veche cunoştiinţă – Manuela Paraipan, un observator şi cunoscător al politicii Orientului Mijlociu şi a Levantului. Din această întâlnire fortuită a rezultat un interviu, pe care Manuela a avut bunăvoinţa să mi-l acorde:

1.Ce ar avea România de câştigat dacă s-ar implica in Orientul Mijlociu şi Levant?
Înainte de 1989 Romania a avut şi a intreţinut o relatie privilegiată cu lumea arabă
şi musulmană.  Între timp, multe s-au schimbat şi pentru noi, şi pentru ei. Parteneriatul activ s-a transformat într-unul pasiv.  Ca stat membru al Uniunii Europene, NATO, ONU şi a altor organizaţii la nivel internaţional, România beneficiază de o poziţie favorabilă pentru a juca un rol dinamic în regiune. Ce câştigăm? În momentul în care venim cu o politică externă coerentă şi cu proiecte pragmatice care să ne facă vizibili, vom beneficia de influenţă, iar aceasta înseamnă putere. More…

România se retrage din Irak Răspunde

România a decis a să-şi retragă forţele militare din Irak începând cu luna iulie 2009, după cum a anunţat chiar ministrul român al Apărării, Mihai Stănişoară. Retragerea va fi coordonată împreună cu guvernul Irakian şi aliatul principal al României, Statele Unite.

More…