Gettysburg – discursul transformator Răspunde

objectathand_dec08_631

În timp ce atenția presei internaționale și românești este îndreptată asupra comemorii pe 22 noiembrie a 50 de ani de la asasinarea președintelui american John F. Kennedy, pe 19 noiembrie se vor aniversa 150 de ani de la unul dintre cele mai memorabile evenimente din istoria politică a Statelor Unite – discursul funerar al lui Abraham Lincoln pe câmpul de bătălie de la Gettysburg, din 1863, cu ocazia inaugurării cimitirului militar.

Comparat ca însemnătate și mesaj cu discursul funerar al lui Pericle, discursul lui Abraham Lincoln pe cel mai sângeros câmp de bătălie al Războiului Civil american, reinterpretează și actualizează mesajul Părinților Fondatori, oferind concomitent o definiție a regimului democratic modern – întemeiat pe consimțământul cetățenilor și responsabil în fața acestora.

Discursul de la Gettysburg reprezintă un exercițiu oratoric excepțional, prn concizia, semnificațiile și mesajele sale puternice. În trei minute, cât a durat rostirea orației, Abraham Lincoln a reușit să redefinească sistemul politic american, pornind de la mesajul Părinților Fondatori și a reușit să traseze noi obiective pentru democrația americană. Însemnătatea acestui discurs pentru cultura politică americană nu poate fi subestimată – fiecare școlar american îl memorează sau îl citește cel puțin o dată în școala primară. Arta oratorică a lui Lincoln în acest discurs este studiată de orice speechwriter și politician american, sintagmele acestuia intrând de mult în limbajul politic al democrației americane – a new birth of freedom, government of the people, by the people, for the people, shall not perish from the earth. More…

Reclame

Lincoln, maestrul compromisului și moderației (I) Răspunde

Lincoln_Memorial_(Lincoln_contrasty)

Am rămas dator cu al doilea articol dedicat filmelor cu subiect politic din acest an care au fost nominalizate la Oscar. Anul acesta în competiția pentru premiile Academiei Americane de film au fost prezente o întreagă paletă de filme cu subiecte politice și istorice: Argo produs și regizat de Ben Affleck, Zero Dark Thirty regizat de Kathryn Bigelow și Lincoln produs și regizat de Steven Spielberg. Dintre toate aceste pelicule cea cu cea mai consistentă temă politică și istorică a fost Lincoln – un film dedicat luptelor politice care au dus la adoptarea celui de-Al Treisprezecelea Amendament al Constituției Statelor Unite ale Americii – baza legală pentru abolirea sclaviei. În acest articol nu voi comenta filmul, ci voi încerca să evoc personalitatea politică a lui Abraham Lincoln pornind de la portretul realizat în film și să evaluez semnificația sa politică.

În topurile realizate de politologii și sociologii americani privind percepția performanței politice a președinților americani Abraham Lincoln apare în general pe locul întâi înaintea lui George Washington, primul președinte al SUA și al lui Frederic Delano Roosevelt. Lucrul acesta se întâmplă atât în cazul sondajelor făcute printre specialiști, cât și în cazul celor realizate în rândul publicului larg. Explicația este destul de simplă dacă George Washington a câștigat pe câmpul de luptă independența SUA și a ghidat tânara republică în tumultuoșii primi ani ai existenței sale, iar FDR a condus America în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și a Marii Crize, Abraham Lincoln a menținut unitatea SUA și a eliminat pata de pe stindardul acesteia – sclavia. Acestea realizări ale lui Honest Abe cu greu mai pot fi întrecute de un președinte american. Astăzi portretul său veghează asupra ocupantului Casei Albe în Biroul Oval, pentru a-i reaminti acestuia de povara funcției și a datoriei ce apasă asupra unui președinte al SUA.

Abilitatea sa politică în anii Războiului Civil a fost demonstrată prin menținerea sprijinului Partidului Republican pentru politicile sale în momentele dificile ale conflictului, știind să navigheze între facțiunile moderată și radical-aboliționistă ale partidului, dar mai ales de faptul că a reușit să-și convingă concetățenii că abordarea sa în problema războiului este cea corectă. Având în vedere contextul dificil în care a făcut acest lucru reflectă calitățile politice ale celui de-al saisprezecelea președinte american. More…

In memoriam Tony Judt Răspunde

Tony Judt, istoric (1948-2010)

Tony Judt, profesor la New York University, autorul binecunoscutei istorii a Europei în anii Razboiului Rece (Postwar: A History of Europe since 1945) a murit la 62 de ani. Tony Judt s-a născut în Marea Britanie, dar a predat şi la Universităţi din Statele Unite. O autoritate în istoria intelectuală modernă franceză, el este director al Institutului Remarque din New York, având sarcina de a explica evoluţia şi problemele Europei în Statele Unite.

More…