Germania: În urma dezastrului de la Fukushima Angela Merkel a decis abandonarea energiei nucleare. Decizia a venit în urma isteriei provocate de accidentul nuclear din Japonia și a unei puternice mișcări anti-nucleare germane. Renunțarea la energia nucleară a venit atât pe fondul accidentului nuclear de la Fukushima, dar și în contextul unor alegerilor regionale din Germania, unde coaliția CDU/CSU-FDP a înregistrat eșec după eșec în fața social democraților, dar mai ales a ecologiștilor, cotați în sondaje mai bine decât social democrații, rivalii tradiționali ai creștin democraților și a liberalilor. Abandonarea energiei nucleare de Germania înseamnă creșterea dependenței acesteia de importurile de gaze din Rusia și creșterea influenței Moscovei asupra politicii externe germane.

O altă tendință îngrijorătoare, ce vine dinspre Berlin, este implicarea diplomației germane în soluționarea conflictului din Transnistria, de partea Rusiei, din păcate. Diplomații germani au susținut că poziția Rusiei în soluționarea conflictului înghețat nu trebuie ignorată și sunt semnale cum că Berlinul sprijină planurile Moscovei privind federalizarea Republicii Moldova.

Franța: Parisul și Moscova au finalizat negocierile pentru vânzarea a patru nave de desant port-elicopter din clasa Mistral. Două dintre ele vor fi construite parțial în Franța de compania DCNS în timp ce alte două vor fi construite în Rusia. Decidenții ruși speră ca prin achiziționarea acestor nave să refacă capacitatea militară a flotei ruse, în mare parte dotată cu nave ce datează din perioada sovietică și să dobândească acces la tehnologie navală occidentală de ultimă oră. Navele vor fi desfășurate, când vor deveni operaționale, în Pacific și în Baltica (cu toate că există dubii serioase asupra acestei ultime. Tranzacția a stârnit un val de proteste diplomatice din partea țărilor baltice, care se văd direct amenințate de aceste nave a căror principală misiune este proiectarea puterii pe distanțe mari.

Pentru  o opinie contrară privind impactul și obiectivul vânzării navelor Mistral recomand acest articol. Ținta pare să fie China, nu țările Baltice sau Marea Neagră.

Această afacere militară pune sub semnul întrebării securitatea atât a unor membrii NATO, cât și a sistemelor de comuncații ale alianței, navele din clasa Mistral fiind dotate cu un sofisticat sistem de comandă și control. Afacerile militare dintre Paris și Moscova nu se opresc însă la domeniul naval. Franța a licențiat producția de containere Damocles folosite de avioanele de luptă pentru identificarea țintelor și ghidarea armelor inteligente  și a făcut același lucru în privința sistemelor de termoviziune Catherine utilizate pentru modernizarea tancurilor rusești.

Pentru a sublinia și mai mult intensitatea relațiilor franco-ruse, Parisul a propus Moscovei asocierea în vederea realizării unui sistem antibalistic european. Ca și Rusia, Franța dorește să-și protejeze capacitățile strategice, iar proiectul american de scut antirachetă propus aliaților europeni, este perceput de diplomația franceză ca o tentativă a Washington-ului de a submina force de frappe deținută în prezent de Paris. Franța se îndoiește de utilitatea sistemului anti-balistic, decidenții și strategii francezi fiind adepții descurajării nucleare: chiar dacă un stat ar lansa un atac nuclear împotriva unui stat membru NATO sau a Europei, riposta  alianței ar șterge de pe fața pământului agresorul. Costurile unei asemenea acțiuni din partea unui rogue state ar fi prea mari pentru a fi justificate.

Nu pot încheia subiectul intensității relațiilor franco-ruse fără a menționa opoziția Franței față de inițiativa Parteneriatului Estic. Este cunoscut faptul că în timpul conflictului din Georgia, Parisul a amenințat Suedia și Polonia cu scufundarea acestei inițiative, dacă acestea din urmă nu renunță la pozițiile critice adoptate în raport cu Moscova.

Italia: Relațiile dintre Moscova și Roma au cunoscut un avânt puternic în timpul mandatelor de premier ale lui Silvio Berlusconi, care de altfel are și o relație personală excelentă cu premierul rus Vladimir Putin.  Italia și Rusia cooperează în domeniul energetic și al industriei de apărare. Companiile Alenia (Fiat) și Yakovlev au dezvoltat simultan două avioane de antrenament și atac la sol ușor performante – M-346/Yak-130, și Moscova dorește să achiziționeze blindate ușoare din Italia.

Ce se poate deduce din aceste informații?

• În cazul dosarului relațiilor româno-ruse Bucureștiul nu poate conta pe sprijinul partenerilor din UE și a unei bune părți a aliaților europeni din NATO. Franța, Germania sau Italia vor sprijini mai curând interesele rusești pe teme de politică externă precum vecinătatea estică, soluționarea conflictelor înghețate, Marea Neagră și securitate energetică, decât pe cele ale României. Rusia nu este considerată o amenințare la adresa securității europene, în ciuda faptului că promovează în mod regulat disensiuni în rândul membrilor Uniunii Europene. Moscova este percepută de Germania și Franța ca un stat cheie în cadrul arhitecturii de securitate europeană și un partener economic important pentru aceste state. De asemenea Rusia poate fi o contrapondere, ce-i drept slabă, la influența americană. Diplomații francezi și germani cred că pot „seduce” Rusia prin intermediul  creșterii interdependependenței economice și a impunerii normelor europene. Eficiența acestei strategi este însă discutabilă.
• Criza economică a condus la sporirea influenței în cadrul Uniunii Europene a Franței și a Germaniei. Economiile Franței și Germaniei au fost mai puțin afectate de criza economică și financiară din 2008 decât ale celorlalte state europene. În schimbul salvării unor state precum Grecia, Portugalia sau Ungaria de la faliment, Franța și Germania au cerut și au obținut o mai mare coodonare economică a statelor membre ale Uniunii. Această mai strânsă coordonare economică  se traduce prin pierderea unei părți a suveranității naționale a restului statelor membre.  În prezent nu există o contrapondere efectivă la binomul franco-german în cadrul Uniunii Europene. Doar în jurul Marii Britanii s-ar putea concentra o asemenea contrapondere – dar din păcate o asemenea evoluție încă nu s-a produs.
• Politica de reset. Statele Unite ale Americii și-au resetat (normalizat) relațiile cu Rusia. Resetarea a vizat renunțarea la câteva obiective de tactice de politică externă (inter alia promovarea democrației în spațiul post-sovietic și aderarea la NATO a Ucrainei și Georgiei) în favoare obținerii cooperării Rusiei în Afganistan și Iran și asupra controlului armelor nucleare. Polonia, cunoscută ca un opozant al influenței rusești în Europa, și-a resetat și ea relațiile cu Rusia, în bună parte pentru a-și spori libertatea de acțiune în cadrul UE. Resetarea relațiilor cu Rusia nu a implicat neapărat renunțarea la obiective strategice de politică externă – scutul anti-rachetă va fi amplasat în Europa Centrală și de Est în ciuda protestelor Moscovei, într-o variantă mult mai flexibilă și mai precisă. Avantajul resetării relațiilor cu Rusia constă în schimbarea percepției asupra caracterului relațiile americano-ruse sau polono-ruse – nimeni din Europa nu mai poate reproșa deschis Washingtonului sau Varșoviei că sunt ancorate în trecut.  Acum mingea se află în terenul Moscovei.
• Scăderea garanției de securitate de NATO. Absența unei amenințări credibile la adresa securității europene, decalajul dintre capabilitățile militare ale SUA și a restului statelor europene și atitudinea conciliatoare a unor state europene față de Rusia au determinat statele din Centrul și Estul Europei să urmărească construirea unor relații bilaterale privilegiat cu Statele Unite, în special în ceea ce privește proiectele de securitate (scutul antirachetă, planurile de apărare ale Poloniei) și reinvigorarea diferitelor aranjamente regionale (militarizarea Grupului de la Vișegrad). Scopul acestor demersuri diplomatice este contracararea influenței rusești în această parte a Europei.

Ce nu trebuie perpetuat…

• Dialogul surzilor cu muții. Relațiile româno-ruse se află într-o paradigmă conflictuală, ce datează încă din perioada negocierilor pentru aderarea la NATO. Cauzele conflictului diplomatic și politic dintre Rusia și România se găsesc în opțiunile politice ale Bucureștiului pentru Statele Unite, Occident, Uniunea Europeană și NATO, politica activă la Marea Neagră, „parcursul european al Republicii Moldova” și securitatea energetică. La aceste teme de conflict relativ recente se adăugă răni mai vechi: problema tezaurului românesc de la Moscova, pactul Ribbentrop-Molotov, contribuția românească la operațiunia Barbarossa, instalarea regimului comunist în România. În imaginarul public românesc Rusia rămâne și acum adversarul tradițional, acel „celălalt” care amenință mereu integritatea și suveranitatea statală a României. Disputa generată de declarațiile hazardate ale lui Traian Băsescu făcute pe 22 iunie, se încadrează în paradigma dialogului surzilor cu muții. Să răspunzi cu aceeași monedă la declarațiile belicoase ale diferitelor portavoci ale Kremlinului (Russia Today, Dughin sau Rogozin) nu este o politică inspirată. De asemenea prin astfel de „artificii retorice” se pot submina eforturi legitime și discrete de „resetare” a relațiilor româno-ruse (N.B. dacă negocierile mergeau prost atunci remarcile președintelui nu au adus prejudicii majore unei relații deja tensionate. Există însă indicii că nu au fost afectate foarte mult însă negocierile de ralansare a relației bilaterale de remarcile președintelui român). Câștigurile obținute astfel sunt minime, iar autorul acestor declarații riscă să fie etichetat drept un anti-rus visceral prin cancelariile europene, fapt ce va afecta negativ sprijinul pentru proiectele de politică ale României în Estul Europei.
• Ideea de relație pragmatică cu Rusia. Relațiile internaționale se fundamentează în principal pe interese – considerentele de ordin ideologic și identitar ocupă în general locuri secundare. Cu alte cuvinte relațiile diplomatice sunt fundamental pragmatice. O relație româno-rusă construită pe ideea că abandonarea proiectelor care deranjează Moscova va duce la scăderea prețului la gaze este o iluzie periculoasă. Un asemenea tip de relație nu este deloc pragmatică – costul plătit este mult prea ridicat față de beneficiul obținut. Un alt lucru care trebuie evitat sunt mesajele politice de tipul: când vom fi noi la putere relațiile cu Rusia vor fi mult mai bune. Acest tip de abordare este unul care afectează consensul elitei politice românești asupra relațiilor cu Rusia și creează oportunități Moscovei de a exploata în interes propriu diviziunile din interiorul clasei politice românești.

Ce este de făcut?

• Nevoia de reset. Relațiile româno-ruse nu pot sta la infinit într-o stare de „îngheț”. Rusia nu este tipul de actor politic pe care România poate să-l ignore. Proximitatea Rusiei face ca acest lucru să fie imposibil. Din punct de vedere european o asemenea situație ar fi nesustenabilă pe termen lung. O politică de normalizare a relațiilor bilaterale este necesară și mai mult decât utilă. Dar această resetare nu trebuie să devină un scop în sine. România pornește din start cu dezavantajul de a fi o putere minoră în cadrul sistemului internațional, dar posedă avantajul că este un aliat al Statelor Unite ale Americii. Normalizarea relațiilor româno-ruse trebuie făcută la un cost cât mai mic pentru interesele naționale ale României. Nu are niciun sens să abandonăm „parcursul european al Republicii Moldova” sau securitatea energetică, pentru o „relație pragmatică” cu Rusia care ne-ar aduce puține beneficii.
• Consolidarea parteneriatelor regionale. România trebuie să profite la maximum de relațiile excelente pe care le are cu Polonia. Chiar dacă Bucureștiul poate va trebui să se acomodeze cu o poziție dominantă în cadrul UE a Varșoviei pe chestiunea Estului Europei, un front comun polono-român în această regiune, sprijinit din umbră de Statele Unite, ar constitui o contrapondere necesară influenței rusești. În privința Mării Negre trebuie construit, cu atenție, un parteneriat strategic cu Turcia, gardianul strâmtorilor. Trebuie creată în interiorul Uniunii Europene o rețea de state care să contrabalanseze influența „lobby-ului ruses” în Europa Unită. Această rețea ar trebui construită în jurul statelor implicate în proiectul Parteneriatului Estic.
• Articularea intereselor românești. Continuarea și consolidarea proiectelor politice și economice românești ce vizează Republica Moldova, securitatea energetică (Nabucco, AGRI) și eforturile românești de a construi relații politice și economice privilegiate cu țarile din Caucaz. O mai bună corelare între obiectivele de politică externă și mijloacele aflate la dispoziția statului: nu poți conduce o politică externă articulată când Ministerul de Externe și Ministerul Apărării au bugete individuale sub 1% din PIB.

George VIŞAN